„Am să te-mbrac în rouă, în nori şi poezii...”

dumnezeu priveşte prin gaura cheii


dumnezeu priveşte prin gaura cheii
când ţi se zbenguie pe sub fustă iezişorii şi mieii

dumnezeu priveşte de după pârleazul livezii
cum îţi pasc pe sub bluză mieluţii şi iezii

"There's so much beauty in the world"

E o imensă frumuseţe în lume... întreaga viaţă de dincolo de lucruri... această forţă uluitor de binevoitoare care vrea să ştiu că nu există nici un motiv pentru care să-mi fie teamă... niciodată...

Prima ploaie (Kayden + Rain)

Motto:
“Ascultă” îmi spuse ploaia
şi-mi deschise fereastra
din suflet…

Priveşte bucuria acestui copil ce descoperă ploaia, simţi curcubeele din suflet?



Kayden's first time experiencing rain ^__^

Acasă la Mama Gaia - călătorind în interior

 
Eram Fotograf. Acum sunt doar un Călător. Credeam că sunt Fotograf. Dar eram un călător, înainte de Marea Călătorie. Fotografia m-a aruncat pe acest drum, aveam un scop bine definit - Să câștig bani, să ajung faimos, să mă laude lumea! Dar drumul mi-a oferit alte minuni, incomparabile.

Mamă Ţară

 Mamă Ţară

Maică, mulţi te-au duşmănit
Că eşti neam blagoslovit.
Unde sapă sapa locul
Sare din pământ norocul.

ROUMANIE -La Terre en Or-

Un filmuleţ ca o declaraţie de dragoste a unui francez faţă de România! 

 ''Când vii pentru prima dată în România, se spune că trebuie să iei o piatră în gură. Pentru a-i gusta pământul, pentru a-i simţi parfumurile sălbatice....''

Merci aux roumains. Multsumesc.

Alege să ai idealuri, să lupţi pentru ele

Alege să rămâi tânăr. Şi liber.

Uimitoarele fire de nisip

Când faci o plimbare pe plajă sub clar de lună, cât de des te gândeşti la firele minuscule de nisip care se prind de degetele tale? De deasupra, nisipul pare a fi o grămadă de pietricele maronii, uneori presărate cu scoici sau mucuri de ţigară. Însă nisipul are o poveste mult mai fascinantă, prezintă Discovermagazine.com.

Memento - Magda Isanos

"Trebuie să tindem mereu spre realizarea ideii de bine, generozitate şi frumuseţe, nici-o operă literară nu poate trăi fără ele. Cu cât timpurile sunt mai barbare, mai înveninate de ură şi mai iraţionale, cu atât intelectualul este dator să cultive sufletul lui într'un sens moral şi să se opună curentului. Iartă-mă că predic, dar spectacolul degradării umane mă îngrozeşte şi mă face să mă tem pentru tine, cum te temi totdeuna pentru cei iubiţi într'o vreme de molimă." 
(Scrisoare către Eusebiu Camilar, 27 august 1939, Costiujeni)

Magda Isanos (17 aprilie 1916 - 17 noiembrie 1944)

"Când citeai poeziile ei, necunoscând-o, nu puteai nici măcar bănui ce fire veselă

Bilitis - Poemele Pasiunii

Cântec Pastoral

          Pentru a urca în copac, am îngăduit rochiei să alunece de pe trup. Coapsele mele goale îmbrăţişează scoarţa netedă, lucioasă şi umedă. Doar în sandale, îmi fac loc printre crengi.
          Undeva spre vârf, la adăpostul frunzişului, ferită de arşiţa şi lumina soarelui, m-am aşezat pe o ramură. De o parte şi de alta a ei, picioarele libere mi se leagănă în gol.
          A plouat. Picăturile de apă s-au prelins topindu-mi-se pe piele. Mâinile s-au înnegrit de pământ, iar degetele s-au îmbujorat de roşeaţa florilor strivite.
          Simt cum arborele prinde viaţa când vântul îi răsfaţă frunzele. Atunci strâng coapsele mai tare şi sărut cu buze moi şi doritoare ramura înfrunzită de sub mine.

 

Plete îndrăgostite

          Mi-a spus:

          "Noaptea trecută te-am visat. Aveai părul desfăcut, iar buclele tale îmi înconjuraseră gâtul ca un colier; o şuviţă rebelă şi neagră mi se întinsese până la piept. Şi le-am dezmierdat sărutându-le ca şi cum ar fi fost pletele mele; şi am rămas aşa uniţi multă vreme, ca doi dafini cu aceeaşi rădăcină. Şi încetişor, mi s-a părut că membrele noastre  s-au împletit atât de strâns, încât trupul meu a devenit una cu trupul tău şi ai pătruns în inima mea ca un vis dulce."

         Şi-a aşezat cu blândeţe palmele după umerii mei şi ochii săi m-au privit atât de arzător, încât mi-am coborât pleoapele şi m-au scuturat fiorii.

Trandafiri în noapte

          Când noaptea ia cerul în stăpânire, pământul este al nostru şi al zeilor. Urcăm din văi spre unde se nasc izvoarele; desculţe, picioarele ne călăuzesc spre pădurile umbroase, spre poienile fermecate. 
          Stelele îndepărtate sunt îndeajuns de luminoase să deseneze umbrele noastre micuţe. Uneori întâlnim câte o căprioară, adormită sub crengile joase ale copacilor.
          Dar mai frumos decât orice în noapte este un loc pe care doar noi doi îl ştim; ne atrage tainic în tăria pădurii, un tufiş preaplin de trandafiri înfloriţi.
          Pentru că nici o altă atingere a pământului de către zei nu poate egala parfumul trandafirilor în noapte. Dar cum se face că atunci când am venit fără el, mireasma lor nu m-a îmbătat?

Bilitis

          O femeie poartă veşminte de lână albă. Alta se înfăşoară în mătase şi bijuterii. Alta se acopră cu flori, cu frunze verzi şi boabe de struguri.
          Cât despre mine, eu nu ştiu să trăiesc altfel decât goală. Iubitul meu, ia-mă aşa cum sunt: fără rochii, bijuterii sau sandale, iat-o pe Bilitis aşa cum este ea.
          Părul meu este noptatec de atâta negru, iar buzele mele jăratec de atâta roşu. Buclele mele răvăşite de vânt se revarsă în mângâierile aerului.
          Iată-mă aşa cum m-a plămădit mama mea într-o îndepărtată noapte de iubire, şi, dacă mă vei plăcea astfel, te rog să nu uiţi să mi-o spui.

Făgăduiala

          "Când apele râurilor iarăşi se vor urca pe crestele înzăpezite ale munţilor; când vom semăna grâul şi orzul în nisipurile mişcătoare ale mării.
          Când pinii vor răsări din lacuri şi nuferii din piatră; când soarele o să se stingă; când luna se va scufunda în ierburile moi.
          Atunci şi doar atunci, îmi voi lua altă femeie şi te voi uita pe tine, Bilitis, suflet al vieţii mele, inimă a inimii mele."
          Aşa mi-a spus, aşa mi-a spus! Restul lumii nu mai are nici o însemnătate; unde eşti tu, fericire nebună, să te asemeni cu fericirea mea?

(fragmente din cartea Bilitis - Poemele pasiunii)

Despre flori şi sufletele înmiresmate

Prem Joshua - Friends
    

A oferi flori e o tradiţie aproape universal răspândită. Oferim flori pentru a ne manifesta admiraţia, respectul, dragostea. Femeile, mai ales, sunt sensibile la flori; dacă vreţi să câştigaţi prietenia unei femei, oferiţi‑i flori. Evident, poate acest lucru nu va fi suficient. Există anumite fe­mei cărora puteţi să le oferiţi toate florile pe care le găsiţi la piaţă fără să puteţi să le câştigaţi pri­etenia; pentru că există alte flori de oferit, flori invizibile, şi pe ele trebuie să ştiţi să le oferiţi: florile sufletului vostru.

Priviţi un trandafir: simţiţi imediat ceva atât de poetic, încât starea voastră interioară se va transforma. O senzaţie, oricât de slabă ar fi ea, un sentiment, cât de slab ar fi, modifică deja ceva în profunzimea fiinţei voastre. Floarea pe care o priviţi vă vorbeşte prin culorile sale, forma sa, parfumul său, ea îşi deschide drum în voi, prin intermediul corpurilor subtile, pentru a trezi în sufletul vostru forma, parfumul, culoarea căreia îi corespunde. Şi e la fel, bineînţeles, pentru un obiect respingător. De aceea, trebuie să fiţi atenţi să nu vă înconjuraţi decât de prezenţe armo­nioase, frumoase, pure... pentru că influenţa lor pătrunde în voi. Şi cum în domeniul spiritual există calităţi şi virtuţi care corespund acestei armonii, puţin câte puţin, aceste calităţi şi virtuţi se vor manifesta în voi.

Tot ceea ce vă înconjoară exercită o influenţă asupra voastră, chiar dacă nu sunteţi conştienţi de acest lucru. Dar tocmai, e important să deveniţi conştienţi de acest lucru pentru a face o muncă benefică. Dacă simţiţi că un obiect sau o creatură vă influenţează favorabil, trebuie să deschideţi conştient porii voştri interiori pentru ca aceste influenţe să vă penetreze profund. Dacă nu‑i des­chideţi, chiar şi cele mai bune lucruri vor rămâne ineficace, ele nu vă vor atinge. Mergeţi pe malul unui pârâu, după un izvor care străluceşte, şi gândiţi‑vă că e imaginea ade­văratei surse a vieţii, care trebuie să strălucească şi să curgă pentru voi... Mergeţi după soare, contemplaţi‑l, deschideţi‑vă lui ca să trezească în voi soarele spiritual, căldura sa, lumina sa... Mergeţi după flori pentru a le cere secretul par­fumului lor, şi ascultaţi‑le ca să învăţaţi să extra­geţi şi voi chintesenţele cele mai parfumate ale inimii voastre şi ale sufletului vostru...

Totul vorbeşte, numai oamenii nu ştiu să asculte, nu ştiu să asculte nici soarele, nici arborii, nici stân­cile, nici lacurile, nici munţii, nici păsările, nici propria lor voce interioară care vorbeşte fără în­cetare. Dar dacă trebuie să asculte bârfe sau calomii, imediat îşi deschid urechile. Nu înţeleg de ce sunt aşa stupizi: sunt atâtea lucruri fru­moase de ascultat, de privit, de înţeles, de ce se opresc tot timpul asupra a ceea ce este inutil şi meschin?

Priviţi acest trandafir: el e mic, dar e mare în mine pentru că îmi revelează multe lucruri, de aceea îl iubesc. El e fericit, îmi surâde, şi eu la rândul meu îl privesc cu dragoste pentru că el intră în mine şi trezeşte alţi trandafiri în inima mea şi în sufletul meu. De ce nu încercaţi şi voi? Sfătuiesc chiar şi femeile care aşteaptă un copil să se gândească în această perioadă a gestaţiei să lucreze din când în când cu trandafirii, ca să influenţeze favorabil copilul ce‑l poartă.

Spiritele trandafirilor sunt entităţi ce vin de pe planeta Venus şi care au acceptat să se încar­neze pe Pământ pentru a ajuta oamenii. Dar nu cunoaştem încă această misiune a trandafirilor, ne servim de ei pentru a orna apartamentele şi grădinile, pentru a atrage un bărbat sau pentru a seduce o femeie. În realitate, trandafirul este aici pentru a ne revela un drum de cea mai mare per­fecţiune, drumul adevăratei iubiri, dragostea care nu întemniţează, dragostea care eliberează. Iată rolul şi mesajul trandafirului. Dacă el e regele florilor, e pentru că el ne învaţă dragostea adevă­rată. În ziua în care oamenii vor înţelege sacrifi­ciul pe care el îl face venind printre ei şi vor accepta mesajul său, poate vor începe să‑i se­mene: pe unde vor trece, ei vor înmiresma atmosfera cu un parfum delicios.

În Paradisul terestru, Dumnezeu i‑a încre­dinţat Evei îngrijirea vegetaţiei, de aceea, trăind printre flori, Eva a început să degaje ea însăşi un parfum de flori. În momentul primului păcat, ea a pierdut această calitate. Înainte de cădere, aceste parfumuri emanau din ea pentru că poseda cali­tăţi şi virtuţi care se manifestau întocmai în plan fizic, sub formă de parfumuri. Pentru că un par­fum este expresia fizică a unei virtuţi, de aseme­nea, un miros urât este expresia fizică a unui viciu. Dacă femeile sunt acum atât de atrase de parfumuri şi simt nevoia de a se parfuma, e pen­tru că doresc inconştient să regăsească acest dar pe care‑l aveau în Paradis, de a degaja natural parfumuri.

Dar a se parfuma nu e cea mai bună metodă: dacă ele vor învăţa să‑şi dezvolte anu­mite calităţi şi virtuţi, ele vor regăsi parfumul lor, ele vor regăsi adevărata lor frumuseţe. Există femei care ar da averi pentru a avea natural un astfel de parfum. Vrăjitorii, vrăjitoarele aveau cunoştinţe care le permiteau să fabrice duhori insuportabile pen­tru a atrage demonii. Şi dacă există obiceiul de a arde parfumuri, esenţe în temple, biserici şi lo­curi sacre, e tocmai pentru a alunga spiritele te­nebrelor şi a atrage spiritele luminii.

Se spune în Biblie că parfumul sacrificiilor celor drepţi urca până la nările lui Dumnezeu care se delecta. Da, e adevărat, Dumnezeu respiră suflete, e o reali­tate: sufletul celor drepţi degajă un parfum care atrage prezenţa entităţilor luminoase, şi chiar Sfântul Duh vine să respire parfumul acestor suflete. Evident, aceste parfumuri spirituale sunt aşa de subtile că nu le putem simţi în planul fizic. Este deci foarte important de a ajunge prin munca noastră spirituală să ameliorăm calitatea parfumurilor corpului nostru fizic, nu pentru a atrage oamenii ci pentru a atrage prietenii din lumea invizibilă, pentru că ei iubesc parfumurile unui suflet pur. De ce să nu le oferim această bucurie? Prin arderea esenţelor, alungaţi spiritele tenebroase şi atrageţi entităţile celeste, e minu­nat. Dar aceasta nu ajunge, trebuie să ştiţi cum să răspândiţi din interior parfumul purităţii, al sfin­ţeniei.

(fragmente din "Cartea Magiei Divine" de Omraam Mikhaël Aïvanhov)

Descântec de ploaie

                                  Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
                                  Înnebunitele ploi şi ploile calme,
                                  Ploile feciorelnice şi ploile – dezlănţuite femei,
                                  Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,

                                  Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
                                  Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
                                  Îmi place să le rup firele şi să mă plimb cu ele în dinţi,
                                  Să amuţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.

                                  Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
                                  E urât şi poate nici nu e adevărat,
                                  Dar lasă-mă atunci când plouă,
                                  Numai atunci când plouă,
                                  Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.

                                  Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
                                  Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
                                  Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt

                                  Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,

                                  Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
                                  Eşti departe plecat şi eu te aştept,
                                  Şi tu ştii că te-aştept,
                                  Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept,
                                  Şi totuşi aştept.

                                  E-n aer miros de dragoste viu,
                                  Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
                                 Pe-o asemenea ploaie poţi să te îndrăgosteşti fulgerător,
                                 Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
                                 Şi eu te aştept.

                                  Doar tu ştii –
                                  Iubesc ploile,
                                  Iubesc cu patimă ploile,
                                  Înnebunitele ploi şi ploile calme,
                                  Ploile feciorelnice şi ploile – dezlănţuite femei...

                                  (poezie de Ana Blandiana)

Ramura furată

 

    

    

Ne vom strecura noaptea
să furăm
o ramură înflorită

Vom sări zidul
în întunericul unei grădini străine,
două umbre într-o umbră.

Iarna încă nici n-a trecut
şi mărul se arată,
preschimbat pe neaşteptate
într-o cascadă de flori mirositoare.

Vom pătrunde în noapte,
vom ajunge până la firmamentul ei tremurător,
şi mâinile tale mici, şi mâinile mele
vor fura stelele...

Şi în vârful picioarelor,
în casa noastră,
prin noapte şi umbră,
va pătrunde odată cu paşii tăi
pasul mut al parfumului,
şi,
cu picioarele înstelate,
trupul limpede al primăverii.

 (Pablo Neruda)

Simţul frumosului, o floare a adevărului

   
     

1. Conform Voinţei Mele, care a devenit curând şi a celorlalţi, am rămas treji întreaga noapte. Iar cu o oră înainte de răsăritul soarelui, am ieşit pe afară, în grădina frumos aranjată a căpitanului. Se găseau aici alei mărginite de carpeni, peluze, o mulţime de flori de toate soiurile, o plantaţie de trandafiri, tufe de iasomie, culturi întinse de nard pentru uleiuri. Alături de acestea, existau acolo şi cele mai nobile soiuri de pomi fructiferi de pe pământ, şi toţi admiram cu o deosebită încântare grădina aceasta atât de artistic aranjată, atât de frumoasă şi de utilă.

2. Eu am spus: „Vedeţi voi, pentru a fi în acord deplin cu Voinţa Divină, omul trebuie să fie exact ca grădina aceasta exemplară! În el, adevărul şi binele trebuie să se reunească cu frumosul şi sublimul. Iar dacă realizează lucrul acesta, el demonstrează astfel că-i seamănă întru totul lui Dumnezeu, Creatorul şi Tatăl său.

3. Uitaţi-vă la marea frumuseţe a acestor flori! Cât de minunat sunt colorate şi cum una o întrece pe cealaltă în splendoare! Ei bine, la ce bun oare? Căci din floarea atât de minunată a unui trandafir tot nu rămâne până la urmă decât un simplu bob de sămânţă, cât se poate de neînsemnat, pentru formarea căruia n-ar fi fost nevoie de o asemenea minunăţie de floare. Însă Dumnezeu a implicat în toate operele Sale, în cel mai înalt grad, şi estetica, pentru ca în felul acesta să trezească în oameni simţul frumosului, necesar oricărei fericiri. Iar dacă acesta s-a trezit pe deplin într-un om, el devine apoi receptiv la tot adevărul şi la tot binele, care întotdeauna are la origine adevărul.

4. Iată, prietenul nostru drag, căpitanul, are un foarte dezvoltat simţ al frumosului, deci, şi a tot ce este util şi bun! Căci de nu ar fi avut acest simţ, atunci el ar fi rămas indiferent şi la toate adevărurile Mele, care-l călăuzesc pe om spre cunoaşterea unicului Dumnezeu adevărat şi spre propria cunoaştere de sine, şi el nu le-ar fi acceptat. Dar, întrucât are un simţ atât de dezvoltat al frumosului - lucru pe care-l demonstrează din plin grădina aceasta minunată -, el a fost şi primul de aici care a vrut să cunoască noua Mea învăţătură şi să o accepte, pentru a i se conforma cu stricteţe. Fiecare dintre voi să facă aşa, iar lucrul acesta va fi mult apreciat de Dumnezeu!

5. Dacă, intrând în casa unui om, o veţi găsi curată şi, pe măsura posibilităţilor sale, şi aranjată cu gust, atunci puteţi fi siguri că interiorul omului respectiv este şi el aproape la fel de frumos aranjat, însă dacă, ajungând în casa altuia, o găsiţi plină de murdărie şi, în general, într-o dezordine totală, puteţi face de îndată cale întoarsă, respectând principiul pe care Eu vi l-am spus vouă, ucenicilor Mei, şi anume, de a nu arunca mărgăritarele învăţăturii Mele la porci! De altfel, ar fi şi absolut inutil, fiindcă, precum spuneam, un om care nu are deloc simţul frumosului - care este de fapt o floare a adevărului -, nu are nici simţul adevărului, care este sămânţa cea folositoare care rămâne după ce floarea nu mai este.

6. Sigur că nici nu vreau să spun prin aceasta că omul nu mai trebuie să facă nimic altceva, decât să caute, prin tot felul de mijloace lumeşti costisitoare, să-şi ridice la un asemenea nivel de splendoare casa, grădinile, ogoarele şi câmpiile încât toată lumea să rămână uimită de ele. Căci un asemenea simţ al fastului poate degenera prea lesne în îngâmfare, în iubire de sine, în aroganţă şi în sete de putere. Iar pentru oamenii mai sărmani, aceasta nu ar însemna decât că omul care posedă o asemenea splendoare trebuie să fie extraordinar de bogat. Şi, spre a obţine ceva de la el, unii ar începe să-i admire chiar în mod exagerat splendorile, ceea ce l-ar determina pe respectivul om să devină cu timpul şi mai plin de sine şi, făcând apoi tot ce se poate pentru a şi-i aservi şi mai mult pe oameni, el ar putea să-şi aroge dreptul de a fi un adevărat stăpân peste cei care îl admiră.

7. Un asemenea simţ al frumosului, împins până la un fast exagerat, nu valorează nimic, el dovedindu-se până la urmă chiar mai rău decât delăsarea în murdărie. Un astfel de simţ poartă numele de vanitate şi el reprezintă un păcat al fiinţei umane, care nu ajută nicicând sufletul să ajungă la Viaţa cea Veşnică.

 

Dar acel simţ al frumosului şi al ordinii, care dă naştere la ceva, cum este această grădină, doar prin propria sa muncă şi printr-o dragoste adevărată pentru tot ce este frumos, adevărat şi bun, este o virtute recomandabilă tuturor.

8. Însă acum să vorbim despre altceva, căci iată-i pe căpitan şi pe vameş venind spre noi, iar în faţa lor nu doresc să laud prea tare grădina aceasta. Mai apoi, căpitanul va afla oricum ce am vrut să spun.” 

MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN - JAKOB LORBER VOL. VI
Capitolul 136 - Simţul frumosului, o floare a adevărului