„Am să te-mbrac în rouă, în nori şi poezii...”

dumnezeu priveşte prin gaura cheii


dumnezeu priveşte prin gaura cheii
când ţi se zbenguie pe sub fustă iezişorii şi mieii

dumnezeu priveşte de după pârleazul livezii
cum îţi pasc pe sub bluză mieluţii şi iezii

“Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii”

Una dintre cele mai frumoase declaraţii de dragoste din literatura română îi aparţine lui Liviu Rebreanu şi i-a fost dedicată celei care avea să-i devină soţie.

Liviu Rebreanu şi Fanny Rădulescu s-au cunoscut pe terasa Oteteleşanu din Bucureşti (situată pe locul unde se află astăzi Palatul Telefoanelor), unde, pe atunci, se adunau mai toţi artiştii vremii. I-o prezentase bunul său prieten, Emil Gârleanu. Ea, absolventă a Conservatorului de Artă Dramatică, era actriţă şi scriitoare. El stârnise deja interesul prin nuvele publicate în revistele literare. Iată cum îşi mărturisea Liviu Rebreanu, în 1912, iubirea pentru Fanny.

“Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii”

“Mulţi cred că se laudă zicând: “Iată inima mea! Vi-o dau… n-am nevoie de dânsa… Mie nu mi-e frică de chinurile geloziei, mie nu-mi pasă de tremurările înfrigurate ale iubirii! De un singur lucru mă feresc: să nu fiu banal! Aș vrea să

Două inimi

 

“Două inimi când se-mbină,
 
Când cufund pe tu cu eu,
 
E lumină din lumină,
 
Dumnezeu din Dumnezeu.”


Mihai Eminescu

Bilitis - Poemele Pasiunii

Cântec Pastoral

          Pentru a urca în copac, am îngăduit rochiei să alunece de pe trup. Coapsele mele goale îmbrăţişează scoarţa netedă, lucioasă şi umedă. Doar în sandale, îmi fac loc printre crengi.
          Undeva spre vârf, la adăpostul frunzişului, ferită de arşiţa şi lumina soarelui, m-am aşezat pe o ramură. De o parte şi de alta a ei, picioarele libere mi se leagănă în gol.
          A plouat. Picăturile de apă s-au prelins topindu-mi-se pe piele. Mâinile s-au înnegrit de pământ, iar degetele s-au îmbujorat de roşeaţa florilor strivite.
          Simt cum arborele prinde viaţa când vântul îi răsfaţă frunzele. Atunci strâng coapsele mai tare şi sărut cu buze moi şi doritoare ramura înfrunzită de sub mine.

 

Plete îndrăgostite

          Mi-a spus:

          "Noaptea trecută te-am visat. Aveai părul desfăcut, iar buclele tale îmi înconjuraseră gâtul ca un colier; o şuviţă rebelă şi neagră mi se întinsese până la piept. Şi le-am dezmierdat sărutându-le ca şi cum ar fi fost pletele mele; şi am rămas aşa uniţi multă vreme, ca doi dafini cu aceeaşi rădăcină. Şi încetişor, mi s-a părut că membrele noastre  s-au împletit atât de strâns, încât trupul meu a devenit una cu trupul tău şi ai pătruns în inima mea ca un vis dulce."

         Şi-a aşezat cu blândeţe palmele după umerii mei şi ochii săi m-au privit atât de arzător, încât mi-am coborât pleoapele şi m-au scuturat fiorii.

Trandafiri în noapte

          Când noaptea ia cerul în stăpânire, pământul este al nostru şi al zeilor. Urcăm din văi spre unde se nasc izvoarele; desculţe, picioarele ne călăuzesc spre pădurile umbroase, spre poienile fermecate. 
          Stelele îndepărtate sunt îndeajuns de luminoase să deseneze umbrele noastre micuţe. Uneori întâlnim câte o căprioară, adormită sub crengile joase ale copacilor.
          Dar mai frumos decât orice în noapte este un loc pe care doar noi doi îl ştim; ne atrage tainic în tăria pădurii, un tufiş preaplin de trandafiri înfloriţi.
          Pentru că nici o altă atingere a pământului de către zei nu poate egala parfumul trandafirilor în noapte. Dar cum se face că atunci când am venit fără el, mireasma lor nu m-a îmbătat?

Bilitis

          O femeie poartă veşminte de lână albă. Alta se înfăşoară în mătase şi bijuterii. Alta se acopră cu flori, cu frunze verzi şi boabe de struguri.
          Cât despre mine, eu nu ştiu să trăiesc altfel decât goală. Iubitul meu, ia-mă aşa cum sunt: fără rochii, bijuterii sau sandale, iat-o pe Bilitis aşa cum este ea.
          Părul meu este noptatec de atâta negru, iar buzele mele jăratec de atâta roşu. Buclele mele răvăşite de vânt se revarsă în mângâierile aerului.
          Iată-mă aşa cum m-a plămădit mama mea într-o îndepărtată noapte de iubire, şi, dacă mă vei plăcea astfel, te rog să nu uiţi să mi-o spui.

Făgăduiala

          "Când apele râurilor iarăşi se vor urca pe crestele înzăpezite ale munţilor; când vom semăna grâul şi orzul în nisipurile mişcătoare ale mării.
          Când pinii vor răsări din lacuri şi nuferii din piatră; când soarele o să se stingă; când luna se va scufunda în ierburile moi.
          Atunci şi doar atunci, îmi voi lua altă femeie şi te voi uita pe tine, Bilitis, suflet al vieţii mele, inimă a inimii mele."
          Aşa mi-a spus, aşa mi-a spus! Restul lumii nu mai are nici o însemnătate; unde eşti tu, fericire nebună, să te asemeni cu fericirea mea?

(fragmente din cartea Bilitis - Poemele pasiunii)

Descântec de ploaie

                                  Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
                                  Înnebunitele ploi şi ploile calme,
                                  Ploile feciorelnice şi ploile – dezlănţuite femei,
                                  Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,

                                  Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
                                  Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
                                  Îmi place să le rup firele şi să mă plimb cu ele în dinţi,
                                  Să amuţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.

                                  Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
                                  E urât şi poate nici nu e adevărat,
                                  Dar lasă-mă atunci când plouă,
                                  Numai atunci când plouă,
                                  Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.

                                  Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
                                  Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
                                  Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt

                                  Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,

                                  Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
                                  Eşti departe plecat şi eu te aştept,
                                  Şi tu ştii că te-aştept,
                                  Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept,
                                  Şi totuşi aştept.

                                  E-n aer miros de dragoste viu,
                                  Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
                                 Pe-o asemenea ploaie poţi să te îndrăgosteşti fulgerător,
                                 Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
                                 Şi eu te aştept.

                                  Doar tu ştii –
                                  Iubesc ploile,
                                  Iubesc cu patimă ploile,
                                  Înnebunitele ploi şi ploile calme,
                                  Ploile feciorelnice şi ploile – dezlănţuite femei...

                                  (poezie de Ana Blandiana)

S-au iubit jumătate de veac

  
 

       Dacă aş fi fost o femeie mai deşteaptă ţi-aş fi putut descrie, pasărea mea măiastră – cum văd în tine unirea frumuseţii formei, penajului şi cântecului. Ţi-aş fi spus că tu eşti cea mai măreaţă minune a tuturor epocilor,

Cocoaşa iubirii

Iubirea plină de transfigurare

învinge prejudecăţile

       Moise Mendelssohn, bunicul cunoscutului compozitor german, a fost un bărbat departe de a fi chipeş. Dimpotrivă, pe lângă faptul că era mic de statură, avea o cocoaşă grotescă.
       Într-o zi

Mi-e dor de tine

   
 

Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee,
De sânul tău cu bumbi de dude,
De buzele-ţi cărnoase, dulci şi ude,
Mi-e dor de tot ce se ascunde,
De şoldurile tale tari, rotunde,
De genunchii tăi mi-e dor,
Să-mi strângă capul înlăuntrul lor.

Călătorie într-un paradis astral

   

       "Luna ardea drept în faţă, astfel încât ochii ei albaştri străluceau mai tare şi clipeau ca şi loviţi de razele soarelui...

       — Haide dar, zise ea încunjurând gâtul meu cu braţele ei albe şi punându-şi gura pe gura mea.

       Sărutarea mă umpluse de geniu şi de putere creatoare. Astfel îmbrăţişaţi, aruncai neagra şi strălucita mea mănta peste umerii ei albi, i-nconjurai talia c-un braţ, strângând-o tare la pieptul şi la gura mea, iar cu cealaltă mână fluturând cealaltă parte a mantalei ne ridicam încet, încet prin aerul luciu şi strălucit de razele lunii, prin nourii verzui ai cerului, prin roiurile de stele, prin ploaia de raze -până ce ajunserăm în lună. 

Anaïs Nin - iubire şi adoraţie

   

       "N-o să mă cunoşti niciodată prin trecutul meu, ci numai prin ceea ce sunt pentru tine şi cu tine; şi asta pentru că tu, aşa cum eşti, scoţi la iveală tot ce e mai bun în mine; exorcizezi şi aduci la suprafaţă un eu pe care alţii nu l-au cunoscut. Şi nu vreau să spun că voi înceta să fiu ceea ce sunt, pentru că am multe sa-ţi dăruiesc."

Dincolo...

   
 

                                          Dincolo de atingerea rafinată a degetelor căutându-se
                                          şi dincolo de mângâierea de mătase caldă,
                                          dincolo de atracţia trupurilor noastre îndrăgostite,
                                          dincolo de îmbrăţişări ce preschimbă în zi noaptea
                                          şi dincolo de săruturi nedezlipite de buze dulci,
                                          dincolo de subiectivul timp ticăit de un ceas,
                                          dincolo de lumea acestei forme obişnuite
                                          şi dincolo de sunetele şi imaginile cunoscute,
                                          dincolo de tot ceea ce ştiu deja
                                          se află locul unde vreau să trăiesc cu tine.

                                          Un colţ de fereastră s-a deschis,
                                          un petic de cer învelitor s-a dezvăluit,
                                          petale de flori au nins peste genele mele
                                          uimite clipind
                                          şi fiorul fulgerului de dincolo m-a traversat.

                                          Dincolo este magia intim fuzionată cu misterul,
                                          dincolo este tărâm fermecat, mirosind a paradis,
                                          dincolo este basmul cu zei şi zeiţe la el acasă,

                                          dincolo este fericirea privirii strălucind de lumină,
                                          dincolo este iubirea nemărginită respirată în loc de aer,
                                          dincolo este locul unde mă rog să ajung să trăiesc cu tine!

(simina rentea - poeziaiubirii.blogspot.com)

Primele iubiri

 

 

 

Azi, iată, am văzut un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Vin cerbii mei în goană să se-adune
Şi cătră el privirile-şi ţintesc -
Un codru nesfîrşit de coarne brune
În care mii de stele strălucesc.
Sosind din dunga zării de argint
Vin păsările-mi mari de sărbătoare
Şi-nchipuiesc pe ceruri, fîlfîind,
Un ocean de aripi mişcătoare ;
Întreaga lume-a sufletului, vie,
Palpită-ntr-o frenetică beţie.

 

Azi sînt îndrăgostit. E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Izvoarele s-au luminat şi sună
Oglinzile ritmîndu-şi-le-n dans,
Şi brazii mei vuiesc fără furtună
Într-un ameţitor, sonor balans,
În vii vibrează struguri străvezii -
Cristalurile cîntecelor grele -
Şi stropi scăpărători de melodii
Ca rouă nasc în ierburile mele.

Eu curg întreg în acest cîntec sfînt :
Eu nu mai sînt, e-un cîntec tot ce sînt.

(Nicolae Labiş) 

 

 

Regina Cordium

                                 Între mâini, între sprâncene,
                                 Între buzele iubitei mele - Crinul Iubirii-
                                 Un spirit se naşte,
                                 Un spirit a cărui naştere urseşte
                                 Sângelui meu foc să ardă prin mine;
                                 Care respiră peste ochii mei transfiguraţi,
                                 Care râde şi murmură în urechile mele,
                                 La a cărui atingere blândă culoarea-mi păleşte
                                 Şi pe care viaţa mea leşină să-l audă.
                                 Înlăuntrul vocii, înlăuntrul inimii,
                                 Înlăuntrul minţii Crinului Iubirii,
                                 Un spirit se naşte,
                                 Un spirit care îşi desface în înălţimi
                                 Aripile fremătânde şi mă priveşte;
                                 Care pe buzele-mi degetul şi-aşează,
                                 Şi îmi arată, în şoapte de lăute,
                                 Acel Paradis al cărărilor înmiresmate ale Iubirii
                                 Ale cărui vânturi şi spirite pe ea o adoră.
                                 Sprâncene, mâini, şi buze, inimă, minte, glas,
                                 Săruturi şi cuvinte ale Crinului Iubirii -
                                 Oh! copleşiţi-mă cu încântarea bucuriei voastre
                                 Până când dorul năvalnic se odihneşte în mine!
                                 Ah! speranţa nu mai fie asuprită,
                                 Ci afle-şi în ea scopul plin de graţie,
                                 În ea, al cărei cuvânt Adevărul nu-l ştie doar din gându-i
                                 Şi al cărei trup Iubirea nu doar din suflet.

(Dante Gabriel Rossetti)

                     Iubita mea, tu eşti splendoarea divină, viaţa eternă în forma cea

mai adorabilă (...)
                     Dacă ai putea doar să vezi cum apari ochilor mei, ce aură strălucitoare emană corpul tău şi se împrăştie peste tot iluminându-mi privirile, tu nu te vei mai teme vreodată de bătrâneţe sau moarte. Forma ta terestră nu este decât o umbră a acestei imagini. Şi, desigur, forţele pământului luptă şi caută să o concretizeze, să o confirme, dar natura este încă nepregătită: imaginea ta în mine este arhetipul etern care trăieşte în sfânta realitate misterioasă.

(Novalis)

                                 Ea care nu a venit, nu era ea hotărâtă
                                 totuşi ca să-mi aranjeze şi înfrumuseţeze inima?
                                 Dacă a trebuit să existăm pentru a deveni ceea ce iubim,
                                 ce ar trebui oare să creeze acum inima?

                                 Bucurie încântătoare a vidului, poate că tu eşti
                                 centrul tuturor eforturilor şi iubirilor mele.
                                 Dacă am plâns atât de mult pentru tine, e pentru că
                                 te prefer între atâtea alte bucurii întrezărite.

   (Reiner Maria Rilke)

 

Ţie, Femeie iubită

Ţie, iubita mea, sunt inspirat să-ţi dăruiesc gândurile din minea mea, pentru ca tu să le împleteşti într-o desăvârşită ţesătură a sufletului.

Tie, iubita mea, sunt inspirat să-ţi dăruiesc toate dorinţele mele de fuziune profundă cu tot ceea ce există, pentru ca tu să le săruţi şi să creşti o imensă pădure tropicală din ele.

Ţie, iubita mea, sunt inspirat să-ţi dăruiesc

O inimă sub piatră

Dragostea e reducerea lumii întregi la o singură fiinţă, preamărirea unei singure făpturi până la îndumnezeire.

Dragostea e închinăciunea pe care îngerii o fac stelelor.

Ce trist e sufletul când e trist din dragoste! Ce gol înseamnă lipsa unei fiinţe care umple ea singură întreaga lume! Ah, ce adevărat e că

Romantic Mood

Asculta mai multe audio Muzica

There is some kiss we want with
our whole lives, the touch of

spirit on the body. Seawater
begs the pearl to break its shell.

And the lily, how passionately
it needs some wild darling! At

night, I open the window and ask
the moon to come and press its

face against mine.Breathe into
me.Close the language- door and

open the love window. The moon
won't use the door, only the window.

(Rumi)