„Am să te-mbrac în rouă, în nori şi poezii...”

dumnezeu priveşte prin gaura cheii


dumnezeu priveşte prin gaura cheii
când ţi se zbenguie pe sub fustă iezişorii şi mieii

dumnezeu priveşte de după pârleazul livezii
cum îţi pasc pe sub bluză mieluţii şi iezii

Chip inmiresmat

Te voi închipui toată numai din miresme:
ca o grădină clătinată de vânt, clătinată
de lumină vei fi, Doador ! Picuri de gând aromat
se vor prelinge din degetele tale.

Prietenie

În inima inimii mele,
Nu mai vreau să fiu
Mai bună decât tine
Mai inteligentă ca tine
Mai zveltă ca tine
Mai frumoasă ca tine
Mai rapidă ca tine
Mai puternică decât tine
Cu mai multe realizări decât tine
Mai creativă ca tine
Mai bună mamă ca tine
Mai bună prietenă ca tine
Mai instruită ca tine
NIMIC mai mult ca tine.

Oda Bucuriei - "O, lume, Îl simţi pe Creatorul tău?"

"Fraţii mei, deasupra boltei de stele

Trebuie să se afle un Tată iubitor.

Vă închinaţi Lui, voi milioane de fiinţe?

O, lume, Îl simţi pe Creatorul tău?

Caută-l deasupra boltei de stele!

El trebuie să se afle dincolo de stele."

Libretul celei de a patra părţi a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven a fost în mare parte preluat din “Oda Bucuriei”, de Friedrich Schiller, alte câteva cuvinte fiind scrise şi adăugate de Beethoven în introducere. Am fost uimită cât de bogat şi plin de semnificaţii spirituale este acest poem, faţă de varianta simplificată a Odei în limba română pe care multi dintre noi au auzit-o sau poate au cântat-o în vreun cor. 

Fără glumă, cei care au adoptat această Odă ca imn al UE accentuând ideea înfrăţirii popoarelor, eliminarea graniţelor etc ca propagandă pentru o lume aservită intereselor unui grup ocult, ar fi bine să pătrundă mai bine şi semnificaţia ultimelor versuri, pentru că Există totuşi un Dumnezeu, şi nimeni şi nimic nu va fi vreodată mai presus de El.

Mamă Ţară

 Mamă Ţară

Maică, mulţi te-au duşmănit
Că eşti neam blagoslovit.
Unde sapă sapa locul
Sare din pământ norocul.

Ploaie de aur îndragostită de Soare

Tu 

eşti 

aici
şi

Crezi că eşti viu

 Crezi că eşti viu doar pentru că respiri aer?
Să-ţi fie ruşine
că eşti viu într-un mod atât de limitat.
Să nu-ţi lipsească Iubirea,
ca să nu fii mort!

Să mori în Iubire
şi să fii viu de-a pururi! 

Azi noapte în timp ce dormeam

 

Azi noapte în timp ce dormeam
Am visat - Binecuvântată viziune! -
că o fântână se revărsa
în inima mea.
Am zis: prin ce canal misterios, o, apă, vii la mine,
izvor de viaţă nouă
din care nu am mai băut niciodată? 

Dacă

 

                              Dacă-ţi rămîne mintea cînd cei din jur şi-o pierd
                              Şi fiindcă-o ai te-apasă, cu vorbe care dor;
                              Dacă mai crezi în tine cînd alţii nu mai cred
                              Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor;

Memento - Magda Isanos

"Trebuie să tindem mereu spre realizarea ideii de bine, generozitate şi frumuseţe, nici-o operă literară nu poate trăi fără ele. Cu cât timpurile sunt mai barbare, mai înveninate de ură şi mai iraţionale, cu atât intelectualul este dator să cultive sufletul lui într'un sens moral şi să se opună curentului. Iartă-mă că predic, dar spectacolul degradării umane mă îngrozeşte şi mă face să mă tem pentru tine, cum te temi totdeuna pentru cei iubiţi într'o vreme de molimă." 
(Scrisoare către Eusebiu Camilar, 27 august 1939, Costiujeni)

Magda Isanos (17 aprilie 1916 - 17 noiembrie 1944)

"Când citeai poeziile ei, necunoscând-o, nu puteai nici măcar bănui ce fire veselă

Bună Vestire

 

Bucură-te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Şipot care curge plin cu apă vie,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Dulcea mea Marie!

Eternului Feminin

Împodobită de lumina lunii, sublimă e forma ei,
a cărei frumuseţe îţi pătrunde prin ochi până în inimă.
Ea este răsăritul roz-auriu , înălţându-se
peste noptatica, înstelata insulă paradisiacă a iubirii..

Ei, dăruitoarei iubirii, ei, celei pline de pasiune şi încântare,
Ei, celei strălucitoare şi mereu jucăuşe, mă închin plin de adoraţie.
Ei, a cărei formă este oceanul beatitudinii, mă închin plin de adoraţie.
Ei, care se desfată în jocul iubirii, mă închin plin de adoraţie.
Reginei îmbătării divine, mă închin plin de adoraţie. 

Oceanului feminitaţii sacre, ale cărei şolduri sunt rotunde şi grele,
ai cărei sâni sunt fermi şi preaplini,
ale cărei coapse sunt puternice precum coloanele templului,
Ei mă închin plin de adoraţie. 

 

Ei, celei cu chipul străluminat de sfânta pecete a lunii pline,
şi care poartă focul sacru în pântecul său – 

Ei, care hrăneşte un leu cu lapte
şi care smântâneşte laptele pasiunilor în frişca iubirii,
Ei mă închin plin de adoraţie. 

 

Ei, al cărei păr este precum negrul roindelor albine,
Acelei Zeiţe al cărei trup este întregime savoare,
Ei, a cărei atingere este mudra iubirii imaculate,
Ei mă închin plin de adoraţie. 

Mă închin plin de adoraţie celei a cărei splendoare
îl amăgeşte pe cel amăgit şi îl îmbată şi mai tare pe cel deja îmbătat.
Acelei Zeiţe care ne umple cupa cu vinul Iubirii Divine,
din nou şi din nou, mă închin plin de adoraţie. 

Ea este dulceaţa mierii, aroma santalului.
Ea este mandala eliberării, o galaxie a minunilor.
Ei, celei mereu liberă de orice ruşine, neatinsă de naştere, acelei Zeiţe
care este dincolo de legăturile Fiinţelor şi Buddhaşilor,
Ei mă închin mereu şi mereu, plin de adoraţie. 

 

(plină de adoraţie, către Mahashakti)

Două inimi

 

“Două inimi când se-mbină,
 
Când cufund pe tu cu eu,
 
E lumină din lumină,
 
Dumnezeu din Dumnezeu.”


Mihai Eminescu

Bilitis - Poemele Pasiunii

Cântec Pastoral

          Pentru a urca în copac, am îngăduit rochiei să alunece de pe trup. Coapsele mele goale îmbrăţişează scoarţa netedă, lucioasă şi umedă. Doar în sandale, îmi fac loc printre crengi.
          Undeva spre vârf, la adăpostul frunzişului, ferită de arşiţa şi lumina soarelui, m-am aşezat pe o ramură. De o parte şi de alta a ei, picioarele libere mi se leagănă în gol.
          A plouat. Picăturile de apă s-au prelins topindu-mi-se pe piele. Mâinile s-au înnegrit de pământ, iar degetele s-au îmbujorat de roşeaţa florilor strivite.
          Simt cum arborele prinde viaţa când vântul îi răsfaţă frunzele. Atunci strâng coapsele mai tare şi sărut cu buze moi şi doritoare ramura înfrunzită de sub mine.

 

Plete îndrăgostite

          Mi-a spus:

          "Noaptea trecută te-am visat. Aveai părul desfăcut, iar buclele tale îmi înconjuraseră gâtul ca un colier; o şuviţă rebelă şi neagră mi se întinsese până la piept. Şi le-am dezmierdat sărutându-le ca şi cum ar fi fost pletele mele; şi am rămas aşa uniţi multă vreme, ca doi dafini cu aceeaşi rădăcină. Şi încetişor, mi s-a părut că membrele noastre  s-au împletit atât de strâns, încât trupul meu a devenit una cu trupul tău şi ai pătruns în inima mea ca un vis dulce."

         Şi-a aşezat cu blândeţe palmele după umerii mei şi ochii săi m-au privit atât de arzător, încât mi-am coborât pleoapele şi m-au scuturat fiorii.

Trandafiri în noapte

          Când noaptea ia cerul în stăpânire, pământul este al nostru şi al zeilor. Urcăm din văi spre unde se nasc izvoarele; desculţe, picioarele ne călăuzesc spre pădurile umbroase, spre poienile fermecate. 
          Stelele îndepărtate sunt îndeajuns de luminoase să deseneze umbrele noastre micuţe. Uneori întâlnim câte o căprioară, adormită sub crengile joase ale copacilor.
          Dar mai frumos decât orice în noapte este un loc pe care doar noi doi îl ştim; ne atrage tainic în tăria pădurii, un tufiş preaplin de trandafiri înfloriţi.
          Pentru că nici o altă atingere a pământului de către zei nu poate egala parfumul trandafirilor în noapte. Dar cum se face că atunci când am venit fără el, mireasma lor nu m-a îmbătat?

Bilitis

          O femeie poartă veşminte de lână albă. Alta se înfăşoară în mătase şi bijuterii. Alta se acopră cu flori, cu frunze verzi şi boabe de struguri.
          Cât despre mine, eu nu ştiu să trăiesc altfel decât goală. Iubitul meu, ia-mă aşa cum sunt: fără rochii, bijuterii sau sandale, iat-o pe Bilitis aşa cum este ea.
          Părul meu este noptatec de atâta negru, iar buzele mele jăratec de atâta roşu. Buclele mele răvăşite de vânt se revarsă în mângâierile aerului.
          Iată-mă aşa cum m-a plămădit mama mea într-o îndepărtată noapte de iubire, şi, dacă mă vei plăcea astfel, te rog să nu uiţi să mi-o spui.

Făgăduiala

          "Când apele râurilor iarăşi se vor urca pe crestele înzăpezite ale munţilor; când vom semăna grâul şi orzul în nisipurile mişcătoare ale mării.
          Când pinii vor răsări din lacuri şi nuferii din piatră; când soarele o să se stingă; când luna se va scufunda în ierburile moi.
          Atunci şi doar atunci, îmi voi lua altă femeie şi te voi uita pe tine, Bilitis, suflet al vieţii mele, inimă a inimii mele."
          Aşa mi-a spus, aşa mi-a spus! Restul lumii nu mai are nici o însemnătate; unde eşti tu, fericire nebună, să te asemeni cu fericirea mea?

(fragmente din cartea Bilitis - Poemele pasiunii)

Dialoguri de inimi

"Inima mea e cea mai frumoasă"  - strigă un cocor cerului înalt
şi soarele zâmbi auriu
mângâind cald aripile păsării!

 
"Inima mea e plină de iubire" - rosti timid, înroşindu-se tot,
firul de mac din câmpul întins pe pământ
şi soarele străluci intens
atingând protector petalele florii!

 
"Inima mea arde de iubire" - şuieră cu limbi roşietice
focul aprins, ce preface în fum
uscăturile, buruienile, ţepii
şi soarele vibră arzător alungând toţi norii!

 
"Inima mea e toată iubire" - fremătă marea
şi ţărmul atins de valurile ei se lăsă cucerit imediat,
iar soarele se oglindi îndrăgostit
în apele ei adânci!

 
"Inima mea nu mai e, e doar iubire tot ce sunt!" - şopti femeia
strângându-şi copilul la piept,
murmură femeia printre gemetele dragostei,
suspină femeia în genunchi, printre icoane
şi soarele păli pe albastrul de cer,
ruşinat că se mândrea cu iubirea lui mare!

 
Femeia îndrăgostită de soare,
de flori,
de păsări,
de apă
şi foc,
de viaţă
şi de dincolo de viaţă
îşi ridică cu umilinţă privirea spre Inima lui Dumnezeu
şi se abandonă Iubirii!

 poezie de Simina

Eu văd… contemplu… devin.

   

Download mp3

 

Eu văd,

contemplu,

devin.

Pătrund fiece clipă 

neatinsă şi pură

fără nici o aşteptare

ecoul iubirii

ecoul păcii.

Sunt topită în contemplarea frumuseţii vieţii,

în ochii mei

sute de stele strălucesc

cristalizând 

pământul, Eu Sunt,

cântecul, devin.

Eu, Sufletul călător,

Ermitul

Luptătorul

Îndrăgostitul de tot ceea ce există

explodez 

în mii de poeme

de iubire

în timpul mereu curgător.

Eu văd...

Contemplu...

Devin.

 

~ Serena Devi, 21st July 2012~

1+1=1

Sunt a ta
aşa
cum nimic nu poate fi
al cuiva.
aşa
cum nimeni
nu poate avea,
ci doar fi.

Descântec de ploaie

                                  Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
                                  Înnebunitele ploi şi ploile calme,
                                  Ploile feciorelnice şi ploile – dezlănţuite femei,
                                  Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,

                                  Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
                                  Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
                                  Îmi place să le rup firele şi să mă plimb cu ele în dinţi,
                                  Să amuţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.

                                  Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
                                  E urât şi poate nici nu e adevărat,
                                  Dar lasă-mă atunci când plouă,
                                  Numai atunci când plouă,
                                  Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.

                                  Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
                                  Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
                                  Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt

                                  Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,

                                  Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
                                  Eşti departe plecat şi eu te aştept,
                                  Şi tu ştii că te-aştept,
                                  Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept,
                                  Şi totuşi aştept.

                                  E-n aer miros de dragoste viu,
                                  Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
                                 Pe-o asemenea ploaie poţi să te îndrăgosteşti fulgerător,
                                 Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
                                 Şi eu te aştept.

                                  Doar tu ştii –
                                  Iubesc ploile,
                                  Iubesc cu patimă ploile,
                                  Înnebunitele ploi şi ploile calme,
                                  Ploile feciorelnice şi ploile – dezlănţuite femei...

                                  (poezie de Ana Blandiana)

Ramura furată

 

    

    

Ne vom strecura noaptea
să furăm
o ramură înflorită

Vom sări zidul
în întunericul unei grădini străine,
două umbre într-o umbră.

Iarna încă nici n-a trecut
şi mărul se arată,
preschimbat pe neaşteptate
într-o cascadă de flori mirositoare.

Vom pătrunde în noapte,
vom ajunge până la firmamentul ei tremurător,
şi mâinile tale mici, şi mâinile mele
vor fura stelele...

Şi în vârful picioarelor,
în casa noastră,
prin noapte şi umbră,
va pătrunde odată cu paşii tăi
pasul mut al parfumului,
şi,
cu picioarele înstelate,
trupul limpede al primăverii.

 (Pablo Neruda)

Iubire...

I fly with you my love

   

                    Da, ştiu bine că aceasta-i dragostea Ta, o, Iubit al inimii:

                    această lumină de aur ce joacă pe frunze,

                    norii leneşi care lunecă pe cer

                    şi zefirul trecător ce-şi lasă boarea pe fruntea mea;

                    ochii mei s-au spălat în lumina dimineţii -

                    e vestea Ta inimii mele.

                    Faţa Ta se pleacă din marea-i înălţime,

                    ochii Tăi s-au cufundat în ochii mei

                    şi la picioarele Tale bate inima mea.

* * *

                    El este cel mai dinlăuntru,
                    cel ce-mi trezeşte mugurul fiinţei
                    cu tainice, profunde-atingeri.
                    El este cel ce-şi pune vraja peste ochii mei
                    şi cu o dulce încântare cântă
                    pe harpa inimii mele,
                    în schimbătoarele cadenţe de plăcere şi durere...
                    El este cel ce ţese pânza MAYA
                    în pieritoare mantii de-aur şi argint,
                    Şi zilele vin şi zilele trec,
                    şi el este cel ce deapururi
                    îmi mişcă inima sub mii de nume,
                    sub mii de măşti şi-atâtea delirante bucurii
                    şi-amarnice mâhniri. 

***

                    Pe Cea care dintotdeauna locuieşte

                    în adâncul fiinţei mele, ascunsă în umbră,

                    pe Cea care niciodată nu şi-a înălţat aripa în lumina dimineţii,

                    O învelesc în ultimul meu cânt,

                    Doamne-al meu,

                    ca să Ti-o închin ca dar suprem.

                    Cuvintele i-au adus dragostea,

                    dar n-au cucerit-o;

                    zadarnic nădejdea lor îşi întinde spre Ea braţele aprinse.

                    Am hoinărit peste mări şi ţări

                    şi am păstrat-o în adâncul inimii mele;

                    în jurul Ei s-au înălţat şi s-au prăbuşit biruinţele

                    şi înfrângerile vieţii mele.

                    Ea domneşte peste cugetările şi faptele mele,

                    peste somnul şi visele mele

                    şi totuşi locuieşte departe şi singuratic.

                    Mulţi au bătut la poarta mea, au cerut-O

                    şi s-au întors fără nădejde.

                    Nimeni pe lume nu i-a văzut vreodată faţa;

                    Ea aşteaptă s-o recunoşti Tu.

(versuri de Rabindranath Tagore)