Cocoaşa iubirii

Iubirea plină de transfigurare

învinge prejudecăţile

       Moise Mendelssohn, bunicul cunoscutului compozitor german, a fost un bărbat departe de a fi chipeş. Dimpotrivă, pe lângă faptul că era mic de statură, avea o cocoaşă grotescă.
       Într-o zi

Lumină lină

Lumină lină ("Primăvara" 1970)
 

Lumină lină


Lumină lină, lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină, cuib de ceară
Scorburi cu miere milenară

De dincolo de lumi venind
Si niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină

Cine te aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Că într-o zi lumină lină
Vei poposi la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor veni să-l vadă

Lumină lină, lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
I-atâta noapte şi uitare
Că lumile au pierit în zare
Au mai rămas din veghea lor
Luminile luminilor

Lumină lină, lini lumini
Înstrăinindu-i pe străini
Lumină lină, nuntă, leac
Tămăduind veac după veac

Cel întristat şi sărăcit
Cel plâns şi cel nedreptăţit
Şi pelerinul însetat
În vatra ta au înnoptat.

Lumină lină, leac divin
Încununându-l pe străin
Deasupra stinsului pământ
Lumină lină, Logos sfânt

Lumina lină...

(Ion Alexandru)

Despre iubire (interviu )

"Iubirea e fundamentul fiintei noastre.  Fara Dumnezeu, orice iubire moare. "

 
- Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca. Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?

- As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

Către munţi în sus

Catalin Truta - Moog Requiem
   
 

Către munţi în sus,
De lebede dus,
Asupra-mi să cadă
Frageda zăpadă,
Să mă ţină-n plisc
Vulturul din pisc,
Nori tremurători
Să am la subţiori,
Stelele să-mi stea
Lângă tâmpla grea,

Să aud cum cade
Luna în cascade,
Să aud cum curg
Brazii în amurg,
Roua să ma spele
De rău şi de rele.
Şi de-atâta dor
Să visez că mor
Sus în munte, sus,
De lebede dus...

(Mircea Micu - Doina)

Fără iubire...

 
 
   
  Oliver Shanti - Pachelbel Cha Om

 
Inteligenţa fără iubire te face pervers.

Sinceritatea şi dreptatea fără iubire te fac neînduplecat.

Politeţea fără iubire te face ipocrit.

Succesul fără iubire te face îngâmfat.

Bogăţia fără iubire te face zgârcit.

Indulgenţa fără iubire te face linguşitor.

Sărăcia fără iubire te face extremist.

Frumuseţea fără iubire te face răsfăţat.

Puterea fără iubire te face tiran.

Munca fără iubire te face sclav.

Inocenţa fără iubire te devalorizează.

Rugăciunea fără iubire te face egoist.

Credinţa fără iubire te face fanatic.

A-ţi purta crucea în viaţă fără iubire devine o povară teribilă.

Viaţa fără iubire... îşi pierde înţelesul.

(traducere şi adaptare din mai multe surse)
... caut autorul :)

Mi-e dor de tine

   
 

Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee,
De sânul tău cu bumbi de dude,
De buzele-ţi cărnoase, dulci şi ude,
Mi-e dor de tot ce se ascunde,
De şoldurile tale tari, rotunde,
De genunchii tăi mi-e dor,
Să-mi strângă capul înlăuntrul lor.

Nostalgia Paradisului

 
   
 

- Întreaga creaţie omenească se naşte din nostalgia paradisului.

- În nostalgia paradisului noi vedem sentimentul adânc şi universal omenesc din a cărui substanţă îşi trag vigoarea toate operele de cultură şi de civilizaţie ale spiritului, aşa cum norii care înfloresc nemărginirea cerului şi negurile greoaie ce se târăsc pe faţă pământului se zămislesc din aceeaşi sărată şi amară respiraţie a mării.

- Nostalgia paradisului e sentimentul că suntem din această lume şi totuşi nu-i aparţinem; că lumea din spiritul nostru nu e identică cu lumea care ne înconjoară; că suntem în mijlocul ei ca nişte rămaşi pe dinafară dintr-o ordine înaltă de existenţă, ce ni se refuză; că din această pricină nu putem adera întru totul la condiţia mizeriei terestre, în care ne simţim ca exilaţi; şi că în sfârşit tot ceea ce în fiinţa noastră rimează în chip tainic cu veşnicia ne împinge la depăşirea modului actual de existenţă şi la cucerirea unui mod superior şi desăvârşit, conceput în antinomie cu cel de acum şi de aici.

- Nostalgia paradisului e astfel sentimentul antinomiei noastre existenţiale - de făpturi libere în spirit, dar contrazise de limitele ce ne par fatale; de făpturi sfâşiate de chin, dar care concepem o linişte cerească; de făpturi menite morţii, dar care ne cugetăm în nemurire, de făpturi nefericite, dar care ardem de setea fericirii absolute.

- Sentimentul amar al tuturor imperfecţiunilor din care e alcătuită viaţa noastră nu e decât umbra acelei conştiinţe religioase superioare despre realitatea transcendentă a perfecţiunii absolute, a cărei imagine divină şi a cărei viziune ne înverşunează să acceptăm condiţia mizeriei terestre numai ca un provizorat, din care suntem destinaţi să ieşim prin moarte.
 
- Nostalgia paradisului e dorul de-a înfrânge distanţa blestemată de la imperfecţiune la perfecţiune şi de la moarte la nemurire.

- Civilizaţia îşi are impulsul primar în memoria paradisului terestru; Cultura îşi are impulsul primar în aspiraţia către paradisul ceresc; Arta, cu rădăcini în spaţiu şi în timp, năzuie să înfrângă spaţiul şi timpul.

PARADISUL POSIBIL:

- Ce este oare copilăria decât imaginea vie a raiului pierdut şi sugestia fără prihană a raiului viitor?

- Nu e nevoie să fii artist, e de ajuns să fii om ca să-ţi aminteşti de copilărie ca de un rai pierdut, ca de o stare superioară de curăţenie, de frumuseţe şi de nevinovăţie, din care te-ai coborât în viaţă.

- Trista poveste a lui Adam se repetă cu fiecare din noi fiindcă toţi purtăm nostalgia personală a unui rai, pe care l-am pierdut. Copilăria ne apare astfel ca o tainică supravieţuire a paradisului terestru în fiinţa omenească şi totodată ca o indicaţie a posibilităţii de a-l recuceri în duh.

- Eu sunt şi iubesc- Dostoievski / Cogito ergo sum – Descartes

- Conştiinţa vieţii e superioară vieţii; cunoaşterea legilor fericirii e superioară fericirii – iată împotriva a ce este însemnat să luptăm.

- Arta intuieşte cu ochi nespus de vii fărâmiturile frumuseţii edenice din lume, le adună cum ai aduna cioburile unui vas de mare preţ ce s-a spart şi încheagă din ele imagine perfecţiunii care e obiectul nostalgiei paradisiace.

(Nechifor Crainic)

 

Călătorie într-un paradis astral

   

       "Luna ardea drept în faţă, astfel încât ochii ei albaştri străluceau mai tare şi clipeau ca şi loviţi de razele soarelui...

       — Haide dar, zise ea încunjurând gâtul meu cu braţele ei albe şi punându-şi gura pe gura mea.

       Sărutarea mă umpluse de geniu şi de putere creatoare. Astfel îmbrăţişaţi, aruncai neagra şi strălucita mea mănta peste umerii ei albi, i-nconjurai talia c-un braţ, strângând-o tare la pieptul şi la gura mea, iar cu cealaltă mână fluturând cealaltă parte a mantalei ne ridicam încet, încet prin aerul luciu şi strălucit de razele lunii, prin nourii verzui ai cerului, prin roiurile de stele, prin ploaia de raze -până ce ajunserăm în lună. 

Sunt îndrăgostită

 
   

 Sunt îndrăgostită de viaţă.

Sunt îndrăgostită de plinătate.

Sunt îndrăgostită de focul viu.

Sunt îndrăgostită de Dumnezeu.

Sunt îndrăgostită de sufletul meu.

Către el merg cu braţele întinse.

Pe el îl caut prin toate acestea.

Nu vreau decât să umplu această absenţă a mea, faţă de mine,

căci toate celelalte nu sunt decât consecinţe şi reflexe ale ei!

   (Ariane Buisset - Baricadele misterioase)

Gurdjieff despre iubirea conştientă

  

   

       Iubirea este firul de aur care uneşte o inimă cu o alta, un suflet cu un alt suflet. Deşi iubirea este unică, noi o înţelegem şi o manifestăm diferit, în funcţie de capacitatea noastră de a o simţi, de nivelul de conştiinţă pe care îl avem. De aceea putem spune că ceea ce înţelege şi manifestă un om ca fiind iubire, este posibil să difere foarte mult de ceea ce crede un alt om că ar fi iubirea. Multe fiinţe umane au început încă din cele mai vechi timpuri să caute “forma” ideală a iubirii, formă care să fie aceeaşi în înţelegerea tuturor. S-a ajuns treptat să se vorbească despre existenţa unei iubiri pure, obiective, care diferă prin caracteristicile sale într-o măsură foarte mare de ceea ce înţelegem în mod curent prin iubire. Cei înţelepţi au ajuns la concluzia că singura modalitate de a iubi cu adevărat este să iubeşti în mod conştient.