Fă dragoste pentru a ilumina această lume

   

       Atunci când o îmbrăţişez pe iubita mea, parcă îmbrăţişez întreaga lume. 

      Atunci când îi simt sânii lipiţi de pieptul meu, parca simt sânii tuturor femeilor din lume. Respiraţia ei pe gâtul meu nu diferă cu nimic de respiraţia unui om suedez pe moarte, sau decât cea a unui polinezian care înoată. Pielea iubitei mele este alcatuită din atomi reciclaţi, proveniţi din animale, pietre sau flori. Iubirea ei este

Samadhi

 

 

Întunericul şi lumina s-au stins amândouă,

Aripile întristării s-au evaporat,

Bucuriile efemere au fugit ca nişte corăbii rapide,

Mirajul simţurilor nu mai există acum pentru mine.

Boală sau sănătate, ură, iubire sau moarte,

Umbre deşarte pe ecranul dualităţii - toate acestea nu mai sunt.

Sarcasmul, hohotele de râs, melancolia sumbră,

S-au topit într-un singur ocean preafericit.

Meditaţia, această baghetă magică,

A liniştit furtuna iluziei.

Trecutul, prezentul şi viitorul, nu sunt pentru mine

Decât un etern prezent: Sinele omniscient.



Planetele, stelele, galaxiile sau Pământul,

Mii de cratere în flăcări, cataclisme seismice

Creuzete gigantice ale creaţiei!

Gheţari de raze cosmice, fluxuri incandescente de electroni.

Gânduri ale tuturor oamenilor, trecute, prezente sau viitoare,

Fiece fir de iarbă, eu - însumi sau întreaga omenire -

Cea mai mică parcelă de pulbere cosmică,

Toate acestea se revarsă etern prin Eul meu nou-născut,

Imens ocean - sânge al Fiinţei mele infinit dilatate!

O bucurie extatică, născută din meditaţie,

Îmi orbeşte ochii înecaţi în lacrimi.

Flacăra ta nemuritoare, beatitudine, străfulgeră

Consumându-mi lacrimile, ţesuturile, toată fiinţa!



Tu eşti eu, eu sunt Tu!

Cunoaştera, Cunoscătorul, Cunoscutul nu sunt decât un Unic Tot!

Beţie indescriptibilă şi senină, calmă, neîncetat renăscând, viaţă eternă;

SAMADHI, beatitudine dincolo de orice expresie!

Tu nu eşti o stare inconştientă,

Palid produs al unui cloroform mental;

Tu mi-ai lărgit, o Samadhi, câmpul conştiinţei

Dincolo de limitele corpului meu muritor,

Până la ultimele frontiere ale Eternului!

Acolo eu sunt oceanul cosmic,

Contemplu micul ego plutind în mine.



Aud murmurul ultimilor atomi,

Pământul întunecat, munţii, valurile - toate devin fluide.

Duhul Sfânt suflă deasupra aburilor îndepărtându-le vălurile;

Oceanul se reduce la milioane de picături, de electroni.

Şi, deodată, profund ca infinitul, sunetul tobei cosmice,

Transmută razele mai puţin subtile în Lumina necreată,

Aceea a beatitudinii care pătrunde totul.



M-am născut din bucurie, trăiesc în bucurie, mă dizolv în ea

Ocean spiritual, eu beau fluviile creaţiei.

Patru văluri: solidul, lichidul, vaporii, lumina,

Se ridică.

Eu însumi sunt una cu Marele Eu.

Adio, efemere umbre ale amintirii muritoare.

Cerul spiritului meu este imaculat,

Fie deasupra, dedesubtul sau înaintea mea.

Nu mai formez decât o singură rază cu eternitatea.

Bucuria mea, uşoară ca un balon, a străpuns norii,

Iată-mă devenit Oceanul bucuriei prin excelenţă!








(Paramahamsa Yogananda)

 

Ţie, Femeie iubită

Ţie, iubita mea, sunt inspirat să-ţi dăruiesc gândurile din minea mea, pentru ca tu să le împleteşti într-o desăvârşită ţesătură a sufletului.

Tie, iubita mea, sunt inspirat să-ţi dăruiesc toate dorinţele mele de fuziune profundă cu tot ceea ce există, pentru ca tu să le săruţi şi să creşti o imensă pădure tropicală din ele.

Ţie, iubita mea, sunt inspirat să-ţi dăruiesc