Este atât de minunat să ne iubim propriul Sine! Iubeşte-te pe tine însuti cu înţelepciune, şi atunci vei atinge perfecţiunea. Toţi îşi iubesc corpul, dar puţini sunt cei care îşi iubesc fiinţa reală. Fiinţa ta este cu adevărat iubirea însăşi, iar iubirile tale nenumărate sunt reflectări ale sale în funcţie de situaţiile de moment.
Întotdeauna ceea ce iubeşti este de fapt Sinele tău divin, şi orice faci, o faci ca să simţi fericirea. Aceasta este dorinţa imperioasă care te îndeamnă să o cauţi, să o cunoşti şi să te topeşti în ea.
Fii autentic, iubeşte-ţi Sinele total şi necondiţionat. Nu te preface ca eşti ceea ce nu eşti; nu refuza să fii ceea ce eşti. Iubirea ta pentru alţii este rezultatul cunoaşterii de Sine, şi nu cauza acestei cunoaşteri. Fără realizarea Sinelui divin, nici o virtute nu este autentică.
Iubirea nu este selectivă, dorinţa este selectivă. În iubire nu suntem străini.
Atunci când ştii fără nici un dubiu că aceeaşi viaţă curge prin tot ceea ce există, şi că tu eşti acea viaţă, iubeşti totul natural si spontan. Când realizezi profunzimea şi plenitudinea iubirii faţă de Sinele tău divin, atunci ştii că fiecare fiinţă şi întreg universul sunt cuprinse în iubirea ta. Dar când priveşti la orice ca fiind separat de tine, nu îl poţi iubi, deoarece îţi este teamă de el. Separarea este cauza fricii, iar frica adânceşte separarea. Este un cerc vicios. Numai realizarea Sinelui îl poate sparge.
Atunci când toate propriile tale identificări false sunt aruncate în urmă, ceea ce rămâne este iubirea atotcuprinzătoare.
Odată stabilit în adevărata conştienţă, descoperi că iubeşti ceea ce vezi, indiferent de natura sa. Aceasta iubire fără opţiuni (care nu alege) reprezintă piatra de încercare a adevăratei treziri spirituale. Dacă nu există, atunci eşti doar interesat, ai anumite motive personale.
În vis, iubeşti pe cineva si nu pe alţii. Trezindu-te, descoperi că eşti iubirea însăşi, îmbrăţişând totul. Iubirea personala, oricât de intensă si autentică, întotdeauna leagă; iubirea în libertate este iubirea pentru tot. Când devii iubirea însăşi, pătrunzi dincolo timp si numere; atunci, iubind pe cineva iubeşti totul, şi iubind totul, iubeşti pe fiecare în parte.
Să mă văd pe mine însumi în toţi ceilalţi, şi pe toţi ceilalţi în mine însumi, acesta mai mult ca sigur înseamnă iubire.
Observ că intr-un fel, schimbând focalizarea atenţiei, devin chiar lucrul sau fiinţa pe care o privesc, şi experimentez atunci conştiinţa ei specifică; devin martorul lăuntric al acelui lucru sau fiinţe. Eu numesc această capacitate, de a pătrunde în alte puncte focar de conştiinţă, iubire; tu o poţi numi cum doreşti.
Iubirea spune “Sunt totul”. Înţelepciunea spune “Nu sunt nimic”. Între acestea două curge viaţa mea. Din moment ce în oricare punct al timpului şi al spaţiului pot fi simultan subiectul şi obiectul experienţei, eu exprim aceasta spunând ca sunt amândouă, nici una dintre ele şi dincolo de amândouă.
Este suficient să cunosc starea lui “Eu sunt” ca realitate şi ca iubire în acelaşi timp.
Supremul se dăruieşte pe Sine ca realitate în inima tuturor lucrurilor şi fiinţelor care există. A numi această realitate iubire universală este poate cea mai potrivită exprimare a sa în cuvinte. Ca şi iubirea, face totul real, frumos, benefic.
Circumstanţele şi condiţiile stăpânesc asupra celui ignorant. Cunoscătorul adevărat al realităţii nu este niciodată supus sau forţat de acestea. A acţiona din dorinţă şi frică este înlănţuire; a acţiona din iubire este libertate.
Nimic nu poate fi făcut fără iubire.
Conştiinţa din tine şi conştiinţa din mine, în aparenţă două, în realitate una, caută unitatea, şi aceasta este iubirea.
(NISARGADATTA MAHARAJ)
tradus dupa mai mai multe surse in lb. engleza
de pe internet
.jpg)
