30 May 2012

Despre flori şi sufletele înmiresmate



Prem Joshua - Friends
    



A oferi flori e o tradiţie aproape universal răspândită. Oferim flori pentru a ne manifesta admiraţia, respectul, dragostea. Femeile, mai ales, sunt sensibile la flori; dacă vreţi să câştigaţi prietenia unei femei, oferiţi‑i flori. Evident, poate acest lucru nu va fi suficient. Există anumite fe­mei cărora puteţi să le oferiţi toate florile pe care le găsiţi la piaţă fără să puteţi să le câştigaţi pri­etenia; pentru că există alte flori de oferit, flori invizibile, şi pe ele trebuie să ştiţi să le oferiţi: florile sufletului vostru.




Priviţi un trandafir: simţiţi imediat ceva atât de poetic, încât starea voastră interioară se va transforma. O senzaţie, oricât de slabă ar fi ea, un sentiment, cât de slab ar fi, modifică deja ceva în profunzimea fiinţei voastre. Floarea pe care o priviţi vă vorbeşte prin culorile sale, forma sa, parfumul său, ea îşi deschide drum în voi, prin intermediul corpurilor subtile, pentru a trezi în sufletul vostru forma, parfumul, culoarea căreia îi corespunde. Şi e la fel, bineînţeles, pentru un obiect respingător. De aceea, trebuie să fiţi atenţi să nu vă înconjuraţi decât de prezenţe armo­nioase, frumoase, pure... pentru că influenţa lor pătrunde în voi. Şi cum în domeniul spiritual există calităţi şi virtuţi care corespund acestei armonii, puţin câte puţin, aceste calităţi şi virtuţi se vor manifesta în voi.




Tot ceea ce vă înconjoară exercită o influenţă asupra voastră, chiar dacă nu sunteţi conştienţi de acest lucru. Dar tocmai, e important să deveniţi conştienţi de acest lucru pentru a face o muncă benefică. Dacă simţiţi că un obiect sau o creatură vă influenţează favorabil, trebuie să deschideţi conştient porii voştri interiori pentru ca aceste influenţe să vă penetreze profund. Dacă nu‑i des­chideţi, chiar şi cele mai bune lucruri vor rămâne ineficace, ele nu vă vor atinge. Mergeţi pe malul unui pârâu, după un izvor care străluceşte, şi gândiţi‑vă că e imaginea ade­văratei surse a vieţii, care trebuie să strălucească şi să curgă pentru voi... Mergeţi după soare, contemplaţi‑l, deschideţi‑vă lui ca să trezească în voi soarele spiritual, căldura sa, lumina sa... Mergeţi după flori pentru a le cere secretul par­fumului lor, şi ascultaţi‑le ca să învăţaţi să extra­geţi şi voi chintesenţele cele mai parfumate ale inimii voastre şi ale sufletului vostru...




Totul vorbeşte, numai oamenii nu ştiu să asculte, nu ştiu să asculte nici soarele, nici arborii, nici stân­cile, nici lacurile, nici munţii, nici păsările, nici propria lor voce interioară care vorbeşte fără în­cetare. Dar dacă trebuie să asculte bârfe sau calomii, imediat îşi deschid urechile. Nu înţeleg de ce sunt aşa stupizi: sunt atâtea lucruri fru­moase de ascultat, de privit, de înţeles, de ce se opresc tot timpul asupra a ceea ce este inutil şi meschin?




Priviţi acest trandafir: el e mic, dar e mare în mine pentru că îmi revelează multe lucruri, de aceea îl iubesc. El e fericit, îmi surâde, şi eu la rândul meu îl privesc cu dragoste pentru că el intră în mine şi trezeşte alţi trandafiri în inima mea şi în sufletul meu. De ce nu încercaţi şi voi? Sfătuiesc chiar şi femeile care aşteaptă un copil să se gândească în această perioadă a gestaţiei să lucreze din când în când cu trandafirii, ca să influenţeze favorabil copilul ce‑l poartă.




Spiritele trandafirilor sunt entităţi ce vin de pe planeta Venus şi care au acceptat să se încar­neze pe Pământ pentru a ajuta oamenii. Dar nu cunoaştem încă această misiune a trandafirilor, ne servim de ei pentru a orna apartamentele şi grădinile, pentru a atrage un bărbat sau pentru a seduce o femeie. În realitate, trandafirul este aici pentru a ne revela un drum de cea mai mare per­fecţiune, drumul adevăratei iubiri, dragostea care nu întemniţează, dragostea care eliberează. Iată rolul şi mesajul trandafirului. Dacă el e regele florilor, e pentru că el ne învaţă dragostea adevă­rată. În ziua în care oamenii vor înţelege sacrifi­ciul pe care el îl face venind printre ei şi vor accepta mesajul său, poate vor începe să‑i se­mene: pe unde vor trece, ei vor înmiresma atmosfera cu un parfum delicios.




În Paradisul terestru, Dumnezeu i‑a încre­dinţat Evei îngrijirea vegetaţiei, de aceea, trăind printre flori, Eva a început să degaje ea însăşi un parfum de flori. În momentul primului păcat, ea a pierdut această calitate. Înainte de cădere, aceste parfumuri emanau din ea pentru că poseda cali­tăţi şi virtuţi care se manifestau întocmai în plan fizic, sub formă de parfumuri. Pentru că un par­fum este expresia fizică a unei virtuţi, de aseme­nea, un miros urât este expresia fizică a unui viciu. Dacă femeile sunt acum atât de atrase de parfumuri şi simt nevoia de a se parfuma, e pen­tru că doresc inconştient să regăsească acest dar pe care‑l aveau în Paradis, de a degaja natural parfumuri.




Dar a se parfuma nu e cea mai bună metodă: dacă ele vor învăţa să‑şi dezvolte anu­mite calităţi şi virtuţi, ele vor regăsi parfumul lor, ele vor regăsi adevărata lor frumuseţe. Există femei care ar da averi pentru a avea natural un astfel de parfum. Vrăjitorii, vrăjitoarele aveau cunoştinţe care le permiteau să fabrice duhori insuportabile pen­tru a atrage demonii. Şi dacă există obiceiul de a arde parfumuri, esenţe în temple, biserici şi lo­curi sacre, e tocmai pentru a alunga spiritele te­nebrelor şi a atrage spiritele luminii.




Se spune în Biblie că parfumul sacrificiilor celor drepţi urca până la nările lui Dumnezeu care se delecta. Da, e adevărat, Dumnezeu respiră suflete, e o reali­tate: sufletul celor drepţi degajă un parfum care atrage prezenţa entităţilor luminoase, şi chiar Sfântul Duh vine să respire parfumul acestor suflete. Evident, aceste parfumuri spirituale sunt aşa de subtile că nu le putem simţi în planul fizic. Este deci foarte important de a ajunge prin munca noastră spirituală să ameliorăm calitatea parfumurilor corpului nostru fizic, nu pentru a atrage oamenii ci pentru a atrage prietenii din lumea invizibilă, pentru că ei iubesc parfumurile unui suflet pur. De ce să nu le oferim această bucurie? Prin arderea esenţelor, alungaţi spiritele tenebroase şi atrageţi entităţile celeste, e minu­nat. Dar aceasta nu ajunge, trebuie să ştiţi cum să răspândiţi din interior parfumul purităţii, al sfin­ţeniei.









(fragmente din "Cartea Magiei Divine" de Omraam Mikhaël Aïvanhov)





21 May 2012

Să privim prin ochii lui Dumnezeu



Trăia odată în Muntele Athos un călugăr, care locuia în Karyes. El bea şi se îmbăta în fiecare zi, scandalizând pelerinii.

În cele din urmă a murit şi acest lucru i-a uşurat pe o parte dintre credincioşi, ei mergând şi spunându-i încântaţi părintelui Paisie Aghioritul că s-a rezolvat în cele din urmă această problemă uriaşă.

Părintele Paisie le-a răspuns că el ştia despre moartea călugărului, fiindcă a văzut un batalion întreg de îngeri care au venit să ridice sufletul acestuia. Pelerinii au fost uimiţi, iar unii au protestat şi au încercat să-i explice mai bine părintelui despre cine este vorba, gândindu-se că bătrânul nu a înţeles.

Stareţul Paisie le-a explicat însă: „Acest călugăr s-a născut în Asia Mică, pe vremea când turcii încă mai adunau toţi băieţii din locurile luate în stăpânire. Ca să nu rămână fără el, părinţii îl luau cu ei la seceriş, şi ca să nu plângă şi să-i lase să muncească, îi puneau raki (*rachiu) în lapte ca el să doarmă. Prin urmare, el a crescut şi a ajuns un alcoolic fără voia lui. La un moment dat a găsit un bătrân care i-a spus să facă metanii şi rugăciuni în fiecare noapte şi s-o implore pe Fecioara să-l ajute să scadă câte un pahar din băutura lui zilnică.

După un an a reuşit, cu pocăinţă şi luptă, să ajungă de la 20 de pahare de băutura la 19 pahare. Lupta a continuat pe parcursul anilor şi în cele din urmă a ajuns la 2-3 pahare, din care el tot se îmbă
ta.

Lumea a văzut, de-a lungul timpului, un călugăr alcoolic care scandaliza pelerinii, dar Dumnezeu a văzut un luptător, care a dus o bătălie lungă pentru a reduce patima sa.”


 

 




19 May 2012

Descântec de ploaie





                                  Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
                                  Înnebunitele ploi şi ploile calme,
                                  Ploile feciorelnice şi ploile – dezlănţuite femei,
                                  Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,





                                  Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
                                  Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
                                  Îmi place să le rup firele şi să mă plimb cu ele în dinţi,
                                  Să amuţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.





                                  Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
                                  E urât şi poate nici nu e adevărat,
                                  Dar lasă-mă atunci când plouă,
                                  Numai atunci când plouă,
                                  Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.





                                  Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
                                  Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
                                  Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
                                  Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,





                                  Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
                                  Eşti departe plecat şi eu te aştept,
                                  Şi tu ştii că te-aştept,
                                  Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept,
                                  Şi totuşi aştept.





                                  E-n aer miros de dragoste viu,
                                  Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
                                 Pe-o asemenea ploaie poţi să te îndrăgosteşti fulgerător,
                                 Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
                                 Şi eu te aştept.





                                  Doar tu ştii –
                                  Iubesc ploile,
                                  Iubesc cu patimă ploile,
                                  Înnebunitele ploi şi ploile calme,
                                  Ploile feciorelnice şi ploile – dezlănţuite femei...






                                  (poezie de Ana Blandiana)



08 May 2012

Taina iubirii

 



Când doi oameni se iubesc, două lumi îşi pun laolaltă bogăţia şi veşnicia. Soarele şi Luna asistă la această naştere în iubire şi speră să afle un răspuns la aşteptarea lor, o minune. De aceea, orice iubire este unică şi făgăduinţa ei este ca răsăritul soarelui.


Fiinţa iubită este un dar regesc în care străluceşte prezenţa lui Dumnezeu. În chipul celuilalt, îndrăgostitul îl vede
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...