Pe culmile încântării

„Pentru mine a face dragoste înseamnă incursiunea în care ființa mea limitată începe să se dizolve, tangentă cu infinitatea. Când fac dragoste sau plonjez în vreo reverie erotică, mă simt subit eliberată de trup, și vibrez într-o lumină nouă. Mă văd ca o statuie cu coapsele generos deschise, brațele întinse în plăcere și cu privirea arcuită în sus, ca într-o rugăciune ce mângâie cerul. Între picioarele mele, iubitul îngenuncheat în adorație. Uimită, respir profund ca și cum
mi-aș lua rămas-bun de la viață; alterori rămân suspendată între două respirații, între două bătăi solemne de inimă. Este cea mai mare fericire a mea să fac dragoste! Mă deschid și las o cale de mister să se întindă de la iubitul meu pînă în adâncurile ființei mele. Râd și plâng de fericire în imnuri de frenezie: ca niște clopote din înalt, el îmi ascultă gemetele plăcerii. (...) Devenim, împreună, un Rai întrupat.

 

Iubitule,

Ne întâlnim în fulger de lumină peste un nesfârșit de noapte. Atingerile tale îmi descătușează ceruri de extaz. Mă desfășor între genune de sevă și creneluri de înalt; zeiță plămădită din lut ars de dorințe. 

Te chem. Mă umpli deplin și întreg Universul se varsă în mine, cu amintiri din Dumnezeu. Mă cuprinzi cum noaptea-și ține în brațe Luna. Sunt un lac în palmele tale pe care răsar nuferi de extaz. Îmi privești trupul cu pielea ca o ambră îmbietoare. În atingeri de lumină mă sculptezi, și eu în mângâieri îți măsor infinitatea, mătăsos alunec peste tine ca o luntre de fiori. Cu fiecare dezmierdare, mâna ta îmi smulge văluri vechi de nume, de trecut. Mă sfârșesc sub un pototp de sărutări și gura mea o caută nebună pe a ta; dar tu deja te-ai scufundatîntre aripile mele somnoroase, le desprinzi cu buze amețitoare, și eu mă pierd în delir de suspine.

Cobori până-n adâncuri și mă atingi apăsat în dorințe. Ca o văpaie mă împresori, și apoi ne înălțăm în foșnet de orgasme. Picioarele mi se deschid ca niște aripi grele de plăcere, tălpile mele fierbinți ar săruta cerul. Te privesc uimită cum te înalți din mine, ca un stâlp de lumină din havuzul desfătării. Neușinată te strig, și tu mă ascuți adânc în inima ta. Sunt harpă de fericire, te strecori prin mine ca un vânt, ca o aripă de necuvânt.

Te înfrupți din taina mea, ești liniștea în templul desăvârșirii mele.  De mii de ori mă pătrunzi năucitor, mă răvășești, apoi mă limpezești cu iubirea ta, iar eu, departe în tine, mă văluresc și mă-ntreb: „Arată-mi ce simți și tu! Ce simți când în mine intri ca un stăpân, în negura de catifea, și eu fără mine rămân!...” Apoi și mai tare te chem. Vino, să te întărești în fierbințeala mea, ca un văzduh să mă răcorești. Vino! Frământă-mi trupul cu nesaț și străpunge-mi ființa și neființa, într-o ploaie de aur să mă risipesc... Sunt a ta, comoara ta!

Lacrimi de sudoare sfințită picură ca o rouă pe ochii tăi. Eu gem în tânguiri de plăcere, iar tu taci. Aici, al meu cu totul și dincolo de mine. Chipul ți-l prind în strânsoare de coapse, te adapi smerit din apele mele adânci. Dintr-un deșert de dor țâșnesc în izvor de plăcere, mă bei ca pe o ambrozie mărturisitoare de extaz. În tine urc și urc, mă-ntronezi în inima ta: Împărăteasă a desfătării. Te prefaci în râu de lumină să te sorb. Îmi săruți depărtările firii; pătrunzi între pliuri de timp și dai viață neantului din mine.

În brațele tale și moartea-mi pare atât de dulce. Ca o chemare o simt. Mă îmbie să pășesc dincolo de ea, să-mi las urma pe un țărm sculptat de vise, și din eternitate să-mi fac trup. Și-apoi renasc din nevăzut: Duh Sfânt călcând pe stele. Respir infinituri și spre tine etern mă reîntorc să umplu timpului așteptarea.”

 

Fragmente din cartea Îndrăgostită de Dumnezeu

Picturi de Ines Honfi