„Am să te-mbrac în rouă, în nori şi poezii...”

dumnezeu priveşte prin gaura cheii


dumnezeu priveşte prin gaura cheii
când ţi se zbenguie pe sub fustă iezişorii şi mieii

dumnezeu priveşte de după pârleazul livezii
cum îţi pasc pe sub bluză mieluţii şi iezii
dumnezeu trage cu ochiul prin crăpătura uşii
când umbli goală doar în taiorul mătuşii

dumnezeu trage cu ochii prin geamlâcul bisericii
când şoldul tău are ceva din neobrăzarea americii

dumnezeu priveşte când te dezbraci în oglindă
şi rochia ta miroase a pelin şi a struguri atârnaţi la grindă

dumnezeu trage cu ochiul când te scalzi în şiştare cu lapte
iar popii îţi fură rochia din maci şi miliarde de şoapte

dumnezeu te priveşte hulpav, fără ruşine
şi trimite ghioceii pe sub poala ta să se închine

dumnezeu te priveşte hulpav, dumnezeu sunt chiar eu
şi intru prin gaura cheii sub formă de curcubeu

iubita mea cu părul ca un lan de grâu


iubita mea cu părul ca un lan de grâu
biserică din nălucire de pârâu

azimă caldă de rupt pe genunchi
când se rupe mugurul de trunchi

ţi-aş unge sânii cu mir cu miere
c-un strop de vin cu dor de Înviere

să te culeg odată cu cireşele de Mai
cu fir de grâu cu ham de nechezat de cai

în fiecare zi în fiecare anotimp în fiecare vară
iubita mea frumoasă ca o margine de ţară

iubita mea frumoasă ca o margine de glie
părul tău de grâu miroase-a veşnicie

părul tău miroase-a evanghelie de maci
a fulger rătăcit în scorburi de copaci

iubita mea cu părul ca un lan de grâu
iubita mea cu părul ca o revărsare de pârâu

rugăciune


te-aş desface ca pe-o caisă, te-aş desface ca pe o piersică
după care aş fugi să mă închin într-o biserică

te-aş dezbrăca, uşor, ca şi când aş decoji o portocală
şi te-aş privi când îmi vorbeşti (de fluturi şi de kant) în pielea goală

te-aş săruta, cu buze moi, ca pe-o gutuie
şi aş intra în tine-ncet pe-o cărăruie

te-aş răsturna, te-aş dezgoli şi te-aş iubi
în mii de dezmierdări de sfinţi m-ai regăsi

de toată mierea florilor te-aş jefui
m-ai alunga, m-ai rechema, m-ai jindui

m-ai pedepsi, m-ai invoca, m-ai pune în genunchi
cu gura mea de mac sfios să te măsor pe pântec şi pe trunchi
… 

îţi stă atât de frumos cu părul despletit


îţi stă atât de frumos cu părul despletit
pe pieptul meu curgând ca pe o lamă de cuţit

îţi stă atât de frumos cu părul strâns în coc
mirosind a vară când cireşele se coc

îţi stă atât de frumos cu părul – flacără la geam
biserică ce rupe funia de la ham

îţi stă atât de frumos cu cozile pe sâni
mirosind a floare de cireş, a floare de podbal şi-a sfinţi nebuni

îţi stă atât de frumos cu părul peste văi
mirosind a mere răsturnate-n clăi

îţi stă atât de frumos cu părul peste jiu
mirosind a fulger când îţi scriu

îţi stă dumnezeieşte cu părul fluturând peste dunăre
mirosind a bătaie de clopot şi-a inimă tulbure

îţi stă atât de frumos cu părul despletit
mi-a mai rămas un sân de dezmierdat şi de citit 

rochia de mentă


cel mai mult îmi place când te-mbraci
şi îţi tremură sălbatic coapsa, sânii
parc-ai frământa colaci
parc-ar înflori salcâmii

o, doamne, -mi place mai ales
când te dezbraci de rochia de mentă
şi ai trupul necules
şi o teamă de elevă corigentă

cel mai mult îmi place când mă-mbeţi
cu descântece din cuiburi mici de dropii
când m-alungi, de fapt m-apropii
cu elixiruri de poeţi

cel mai mult îmi place când m-atingi
şi-ţi încleştezi picioarele pe trupul meu nebun
mâinile-ţi miros a cutcurigi
mâinile-ţi miros a şarpe furişat prin fân

cel mai mult îmi place când te-aşezi
deasupra mea şi-ncepi a frământa prescuri
încet, încet, mă modelezi, mă furi
cum iarba crudă e furată ,-n dimineţi, de iezi

cel mai mult îmi place când te joci
şi, râzând, îmi pui picioarele pe umeri
odată cu cireşele de mai te coci
iubita mea din raiuri despletite şi supuneri

cel mai mult îmi place-n miez de vară
când ca pe-o caisă te desfac în două
şi ai, doamne, braţele de rouă
şi lumină de feştilă care zboară 

miracol


eşti cel mai frumos miracol care mi se-ntâmplă
lumina unei liturghii pe gură şi pe tâmplă

eşti cel mai frumos miracol care mi s-a întâmplat
o lampă de narcise sub crucea de la pat

eşti cel mai frumos miracol care mi se va-ntâmpla
beţie de prooroc în pat de haimana

 

rugăciune


ţi-aş pune pe sâni floare de soc, miere şi scorţişoară
ţi-aş pune pe sâni purpura cireşelor culese într-un miez de vară

te-aş pătrunde, şiret, pân’ la prăsele
cu gust de vin, de bragă şi de caramele

ţi-aş aşeza picioarele în lumina în care
ţipătul meu să-l bei ca pe un vin de mare sărbătoare

ţi-aş aşeza sub şolduri vreo două perini moi
şi m-ai ruga să mă îndur să te frământ, să te indoi

ţi-aş gâdila talpa c-o pană de mierlă, cu puf de păpădie
şi-aş intra în tine ca fulgerul-ntr-o herghelie

ţi-aş recita din psalmi, te-aş călări, ţi-aş da să bei
vin de smochine adus de la jidvei

te-aş arăta îngerilor, te-aş duce în biserici goală,
cu tine-aş începe ora de religie, chiar de-aş rămâne repetent la şcoală

te-aş pune-n genunchi pe biblii, ţi-aş spune lucruri sfinte
şi aş aluneca în tine, sălbatic şi cuminte

ţi-aş scrie poeme pe pămătuful de la piersică, de la gutuie
ţi-aş fi ca duhul care în icoane suie

plin de păcate, plin de lumină, plin de dulceaţă
ţi-aş fi ca aburul din munţi în fiecare dimineaţă

plin de jelanie, plin de suspine, plin de păcate
te-aş pătrunde, când cântă cocoşii, cam cât un psalm şi jumătate 

scrisoare găsită pe pragul bisericii sfânta paraschiva


aş veni la tine la furat de caise
ţine, te rog, uşile clopotniţei întredeschise

ţine picioarele uşor desfăcute
sub cerga cu mierle şi clopote mute

şi coapsa-n amurg duios arcuită
biserică de fragi, dogoare şi ispită

aş veni să dau nume de flori genunchilor tăi
ca un baci nebun ce-şi strigă turmele prin văi

aş veni s-ascult plânsul caiselor într-o noapte frumoasă
să miroşi a pridvor din gorj, a fân cosit şi-a azimă pe masă

aş veni la tine la furat de faguri de miere
doar dumnezeu să fie prin apropiere

aş veni la tine la furat de mere şi struguri
nasturii rochiei să-ţi pocnească aşa cum pocneşte vrabia în muguri

aş veni să dau genunchilor tăi nume de flori
nume de munţi, nume de psalmi, nume de sărbători

aş veni la tine la furat de caise
ţine, te rog, uşile mitropoliei întredeschise

vino să aprindem felinare de iarbă

vino să aprindem felinare de mosc, felinare de iarbă
să-i punem lui dumnezeu cireşe galbene în barbă
ţie să-ţi pun cireşe roşii pe buric
o vară, o toamnă, o iarnă şi-un pic

vino să aprindem felinare şi lămpi cu gutui
la tine-n munţii cu meandre, să cobor, să mă sui
să mi te zbaţi sub piept, ca şarpele, un ceas, o zi, o vară
să-ţi beau din rotunjimi de măr, de pară, de chitară

gura mea să-ţi numere pistruii de prin văi şi de pe coapsă
vara să se zbată şi să curgă, leneşă baladă, leneşă sinapsă
să intru-n tine şi-n amonte, şi la mijloc, şi-n aval
ţipătul să-mbrace dealul, ca un nechezat de cal

ia-mă cu tine-n regatul tău de cireşe şi pistrui
să te tot fur, puştoaică şi lupoaică, pe maluri de bahlui
umbra mea să-ţi facă reverenţe, să-ţi cadă în genunchi
umbra mea de tei, de verişor primar, de unchi 

vino să aprindem felinare de nuc, felinare de iarbă
să-i punem şi lui sfântu’ petru cireşe galbene în barbă

 

troiţă


de la genunchi în sus eşti iulie toată
de la genunchi în sus eşti numai urme de fragi
miez de vară tras pe roată
stea aprinsă-n cer de magi

de la genunchi în sus eşti numai iulie
ochii tăi au cel mai palid mister
de la genunchi în sus – cerească abulie
ave purpură de făclier

lasă-mă să fiu gleznei tale ramul de mirt
lasă-mă să fiu gleznei tale mac şi crăiţă
când sub o bluză uşoară ca praful de spirt
o să-mi arăţi cea mai sfântă troiţă

poezii de Constantin Preda