Regina Cordium

                                 Între mâini, între sprâncene,
                                 Între buzele iubitei mele - Crinul Iubirii-
                                 Un spirit se naşte,
                                 Un spirit a cărui naştere urseşte
                                 Sângelui meu foc să ardă prin mine;
                                 Care respiră peste ochii mei transfiguraţi,
                                 Care râde şi murmură în urechile mele,
                                 La a cărui atingere blândă culoarea-mi păleşte
                                 Şi pe care viaţa mea leşină să-l audă.
                                 Înlăuntrul vocii, înlăuntrul inimii,
                                 Înlăuntrul minţii Crinului Iubirii,
                                 Un spirit se naşte,
                                 Un spirit care îşi desface în înălţimi
                                 Aripile fremătânde şi mă priveşte;
                                 Care pe buzele-mi degetul şi-aşează,
                                 Şi îmi arată, în şoapte de lăute,
                                 Acel Paradis al cărărilor înmiresmate ale Iubirii
                                 Ale cărui vânturi şi spirite pe ea o adoră.
                                 Sprâncene, mâini, şi buze, inimă, minte, glas,
                                 Săruturi şi cuvinte ale Crinului Iubirii -
                                 Oh! copleşiţi-mă cu încântarea bucuriei voastre
                                 Până când dorul năvalnic se odihneşte în mine!
                                 Ah! speranţa nu mai fie asuprită,
                                 Ci afle-şi în ea scopul plin de graţie,
                                 În ea, al cărei cuvânt Adevărul nu-l ştie doar din gându-i
                                 Şi al cărei trup Iubirea nu doar din suflet.

(Dante Gabriel Rossetti)

                     Iubita mea, tu eşti splendoarea divină, viaţa eternă în forma cea

mai adorabilă (...)
                     Dacă ai putea doar să vezi cum apari ochilor mei, ce aură strălucitoare emană corpul tău şi se împrăştie peste tot iluminându-mi privirile, tu nu te vei mai teme vreodată de bătrâneţe sau moarte. Forma ta terestră nu este decât o umbră a acestei imagini. Şi, desigur, forţele pământului luptă şi caută să o concretizeze, să o confirme, dar natura este încă nepregătită: imaginea ta în mine este arhetipul etern care trăieşte în sfânta realitate misterioasă.

(Novalis)

                                 Ea care nu a venit, nu era ea hotărâtă
                                 totuşi ca să-mi aranjeze şi înfrumuseţeze inima?
                                 Dacă a trebuit să existăm pentru a deveni ceea ce iubim,
                                 ce ar trebui oare să creeze acum inima?

                                 Bucurie încântătoare a vidului, poate că tu eşti
                                 centrul tuturor eforturilor şi iubirilor mele.
                                 Dacă am plâns atât de mult pentru tine, e pentru că
                                 te prefer între atâtea alte bucurii întrezărite.

   (Reiner Maria Rilke)