Tarkovski: Filmul ca Rugaciune

       “Arta este capacitatea de a crea, este reflectarea în oglindă a gestului Creatorului. Noi, artiştii, nu facem decât să repetăm, să imităm acest gest. Creaţia este unul dintre momentele de preţ în care ne asemănăm Ziditorului; de aceea eu n-am crezut niciodată într-o artă independentă de Creatorul Suprem, nu cred într-o artă fără Dumnezeu. Sensul artei este rugăciunea, este rugăciunea mea. Dacă această rugăciune, dacă filmele mele pot aduce oamenii la Dumnezeu, cu atât mai bine. Atunci viaţa mea îşi va căpăta întregul sens: acela, esenţial, de a servi.” (Andrei Tarkovski)

       
       Contrar acelora care vor să îl izoleze într-un turn de fildeş al artei greu accesibile, al superelitei, Andrei Tarkovski este un artist al cetăţii, şi de atâtea ori şoapta artistului s-a transformat în strigătul omului-cetăţean, ca de exemplu în frecvent-citatul “Cuvânt despre Apocalipsă”: “Toţi oamenii pot fi mântuiţi numai dacă fiecare se mântuieşte pe sine. A venit vremea eroismului individual. Suntem la banchetul din timpul ciumei. Nu poţi salva pe altcineva decât salvându-te pe tine – în sens spiritual, desigur.”

       Prietenul său, regizorul polonez Zanussi povesteşte, rememorând “lungile discuţii din scurtele lor întâlniri”: “Amândoi am ajuns la concluzia că cel mai chinuitor păcat al omului contemporan îl constituie îngrozitorul său orgoliu, care rezultă din iluzia independenţei sale din convingerea că el ar fi stăpânul propriei sorţi şi că nimic nu-l ameninţă.” 

       “Cel mai greu este, astăzi, a-i face pe oameni să creadă” spunea undeva Călăuza.

       “Dacă declinul artei este evident – şi este – şi dacă arta este sufletul unei naţiuni, atunci naţiunea noastră, ţara noastră suferă de o gravă maladie sufletească.”

      “Atâta vreme cât omul va exista, el va avea o atracţie instinctivă către creaţie. Câtă vreme omul se va simţi om, el va tinde să făurească ceva, căci aceasta îl leagă de Creatorul Suprem. Ce este creaţia? La ce serveşte arta? Răspunsul la aceste întrebări se află în formula: Arta este o rugăciune. Aceasta spune totul. Prin intermdiul artei, omul îşi exprimă speranţa. Tot ce nu exprimă această speranţă, tot ceea ce nu are un fundament spiritual, nu are nici o legătură cu arta.”

       Reporter: “Filmele dumneavoastră sunt acte de dragoste faţă de Creator?”

       Tarkovski: “Vreau să cred că aşa este. În orice caz, am lucrat mereu cu această credinţă. Idealul pentru mine este de a oferi acest perpetuu dar, darul pe care, cu siguranţă, Bach a fost singurul în stare să-l ofere lui Dumnezeu.”

 

       Reporter: “Faceţi diferenţa dintre noţiunile de artist şi cea de călugăr?”

       Tarkovski: “Bineînţeles, este vorba de căi de viaţă diferite. Sfântul sau călugărul nu creează, pentru că ei nu sunt legaţi de lume în mod nemijlocit. Atitudinea sfântului sau a călugărului, este îndeobşte, neparticipativă... În timp ce artistul... sărmanul, nefericitul artist! El trebuie să scurme în murdărie, în mijlocul a tot ce se întâmplă în jur. Artistul este nevoit să-şi risipească talentul şi se poate încurca, se poate trezi înşeat, sufletul său e mereu în primejdie...

       Trebuie să trăim cu gândul că mâine Dumnezeu ne poate chema la El. Multe genii şi-au consumat întreaga viaţă ca să răspundă la întrebarea pe care dumneavoastră mi-o puneţi acum. Este tema unui film!”

       “Eu văd ca pe o datorie stimularea meditaţiei asupra a ceea ce este esenţial omenesc si etern în fiecare suflet individual, şi pe care de cele mai multe ori o persoana îl va ignora, deşi soarta se află în mâinile ei. Suntem prea ocupaţi vânând fantome şi închinându-ne la idoli. În final, totul poate fi redus la un simplu element, care este singurul lucru care poate conta în existenţa unei persoane: capacitatea de a iubi. Acel element poate creşte în suflet pentru deveni factorul suprem care determină sensul vieţii acelei persoane. Funcţia mea este să-i fac pe cei care vad filmele mele să devină conştienţi de nevoia lor de iubire şi de nevoia lor de a dărui iubire, şi să realizeze că frumuseţea este invocatoare de sublim.”

       “Eu vreau să creez propria mea lume pe ecran, în forma ei ideală şi perfectă, aşa cum o văd şi o simt eu însumi. Nu încerc să fiu sfios cu publicul meu, sau să ascund vreo intentie personala secretă: eu re-creez lume mea în acele detalii care mie îmi par cel mai deplin şi exact potrivite pentru a exprima sensul tainic al existenţei noastre...”