06 June 2011

Gurdjieff despre iubirea conştientă


  

   


       Iubirea este firul de aur care uneşte o inimă cu o alta, un suflet cu un alt suflet. Deşi iubirea este unică, noi o înţelegem şi o manifestăm diferit, în funcţie de capacitatea noastră de a o simţi, de nivelul de conştiinţă pe care îl avem. De aceea putem spune că ceea ce înţelege şi manifestă un om ca fiind iubire, este posibil să difere foarte mult de ceea ce crede un alt om că ar fi iubirea. Multe fiinţe umane au început încă din cele mai vechi timpuri să caute “forma” ideală a iubirii, formă care să fie aceeaşi în înţelegerea tuturor. S-a ajuns treptat să se vorbească despre existenţa unei iubiri pure, obiective, care diferă prin caracteristicile sale într-o măsură foarte mare de ceea ce înţelegem în mod curent prin iubire. Cei înţelepţi au ajuns la concluzia că singura modalitate de a iubi cu adevărat este să iubeşti în mod conştient.




       Motivaţia iubirii conştiente, în starea sa evoluată, este dorinţa ca fiinţa iubită să ajungă la propriile ei perfecţiuni înnăscute, fără a ţine cont de consecinţele posibile ale acestui lucru, pentru cel care iubeşte. “Totul este ca ea să devină perfectă în sine, eu nu contez”, spune iubitul conştient. “Voi merge în infern, dacă prin aceasta ea va putea sa meargă în paradis.” Şi paradoxul sublim al unei asemenea iubiri este că ea evocă în mod necesar acelaşi lucru înapoi. Iubirea conştientă naşte iubire conştientă.




       De ce acest fenomen este atât de rar printre oameni?

     Primul motiv este că marea majoritate a omenilor rămân la stadiul de copii, doritori de a fi iubiţi, dar nu de a iubi. Al doilea este că perfecţiunea este rareori privită ca produsul propriu al iubirii adulte, deşi nimic altceva nu poate eleva iubirea deasupra nivelelor puerile sau animalice. Al treilea este că de obicei omul nu ştie, nici chiar atunci când este plin de dorinţa de a iubi, care ar fi binele obiectului iubirii sale; iar al patrulea motiv este că iubirea conştientă nu apare niciodată la întâmplare. Ea trebuie să fie obiectul unei alegeri conştiente şi al unei hotarâri ferme de a face eforturi în acest scop
       
       Aşa cum bushido şi celelalte ordine cavalereşti nu au aparut accidental, nici iubirea conştientă nu poate să apară şi să se dezvolte singură. Toate gradele de nobleţe au fost opere de artă, iar iubirea conştientă de asemenea trebuie să fie operă de artă. Cel ce doreşte să se înroleze în ea să înceapă deci prin a-şi face ucenicia, şi poate într-o zi el va atinge măiestria. El trebuie înainte de toate să-şi purifice dorinţa de a ajuta, deoarece va trebui să-şi depăşească orice dorinţă personală şi orice prejudecăţi.




       El contemplă chipul iubit: “Ce fel de femeie este ea?” Aici este un mister: se deschide o cale spre perfecţiune, al cărei parfum născând este adorabil. În ce mod această posibilitate ar putea fi realizată pentru slava preaiubitei sale şi a lui Dumnezeu, Creatorul ei?

       Trebuie la acest punct sa ne întrebăm: voi fi eu capabil de asta fără să mă transform mai întâi pe mine însumi? Dacă sunt sincer trebuie să răspund evident: Nu. Un om care nu ştie să-şi trateze aşa cum trebuie câinii şi caii, o femeie care nu ştie să cultive flori, cum ar putea oare să trezească adormitele perfecţiuni în fiinţa iubită? O umilinţă şi o toleranţă la orice probă vor fi necesare pentru aceasta. Dacă nu sunt sigur de ceea ce ar fi mai bine pentru ea, trebuie măcar să o las liberă să-şi urmeze propriile înclinaţii, iar în acest timp voi studia ceea ce este şi poate să devină, ceea ce are nevoie, ceea ce cere sufletul ei fără a şti cu ce nume, destul de îndepărtat pentru a putea găsi ea însăşi lucrul dorit. A învăţa să prevăd pentru ea, încă de azi, nevoile sale de mâine, fără a mai gândi o clipă la dificultăţile ce ar putea sa le reprezinte acele lucruri pentru mine. Dar ce stăpânire şi disciplină de sine cere aceasta!




       “Te iubesc”, spune el. “Este ciudat, că nu mă simt mai bine din cauza aceasta”, spune ea... Atâta timp cât nu v-aţi sudat o cunoaştere şi o forţă la înălţimea iubirii voastre, să fiţi jenaţi să mărturisiţi că sunteţi îndrăgostiţi. Iar dacă nu puteţi ascunde aceasta, iubiţi cu umilinţă, muncind să deveniţi înţelepţi şi puternici. Iubiţi? Trebuie sa fii demn de aşa ceva.

       Fără ruşine, oamenii se vor lauda că au iubit, că iubesc sau speră să iubească. Ca şi cum iubirea ar fi de ajuns pentru a le acoperi mulţimea păcatelor. Dar iubirea, după cum am văzut, atunci când nu este vorba de iubire conştientă (adică doritoare să devină atât înţeleaptă, cât şi capabilă de a-şi servi obiectul ei), nu depinde decât de afinităţi favorabile sau defavorabile. În astfel de cazuri, ea este la fel de inconştientă, adică fără control. A fi într-o asemenea stare de iubire este cu siguranţă la fel de primejdios pentru sine, pentru celalalt sau pentru amândoi. Pentru că suntem atunci traversaţi de o uriaşă energie cosmică ce-şi urmează propriile sale finalităţi, cu totul indiferente de ale noastre şi iată-ne încărcaţi cu această forţă. Este ca o dinamită pe care o vehiculăm de aici înainte, fără a ne lua măsurile de protecţie. Trebuie să ne mai mirăm de numărul accidentelor?

       Să recunoaştem că fără cunoaştere şi putere, iubirea este demoniacă. Fără cunoaştere ea îşi poate distruge obiectul. Cine n-a auzit diversele "prea iubite" spunând despre "iubiţii" lor: "Mă îmbolnăveşte, mă omoară." Iar fără putere, iubitul devine cea mai nefericită fiinţă, deoarece nu poate să facă ceea ce doreşte şi ştie că ar trebui să facă pentru binele ei.
       Oamenii ar trebui să se roage să le fie îndepărtată experienţa iubirii lipsită de înţelepciune şi forţă sau, dacă nu pot face altceva decât să iubească, atunci să roage înţelepciunea şi forţa divină sa le ghideze iubirea.




       Starea de iubire nu este totdeauna resimţită numai faţă de o fiinţă. Cineva poate avea acest dar, de a eleva pe altcineva în planul iubirii, sau cu alte cuvinte poate face să treaca prin altcineva (el sau ea) energia naturală a iubirii, fără a urmări să capteze aceasta iubire în folosul său. Se povesteşte despre un anumit lama, că oamenii care-i vorbeau deveneau instantaneu îndrăgostiţi. Dar ei nu se îndrăgosteau de el, nici de altcineva în particular. Tot ce ei conştientizau era că, după ce vorbeau cu el, un spirit de iubire pură îi făcea să debordeze de o dorinţă de a servi, de a iubi, care era gata să se răspandească pretutindeni. Trubadurii Evului Mediu se asemănau fără îndoială cu acest lama.




       Adevărul fundamental al acestei iubiri conştiente: ea este întotdeauna creatoare. Scopul iubirii conştiente este de a aduce renaşterea sau iubirea spirituală. Oricine care poate să vadă dincolo de cuvinte şi forme nu poate să nu remarce modificările şi transformările ce apar de obicei la bărbatul sau femeia care iubeşte, indiferent de vârstă. Aceasta are loc de obicei inconştient, dar nu este din acest motiv mai putin simbolică pentru transformarea mult mai minunată care apare atunci când un bărbat sau o femeie iubeşte conştient sau a putut recunoaşte că iubise conştient. Tinereţea, în asemenea cazuri, îmbracă un aer de eternitate şi aceasta este, într-adevăr, fântâna tinereţii care curge acum. Crearea unui astfel de “copil spiritual” în fiecare din cei doi iubiţi este o funcţie particulară a iubirii conştiente; iar aceasta nu are nimic de-a face cu căsătoria şi copiii.




       Iubirea fără divinaţie este rudimentară. Un iubit trebuie să poata ''ghici'' sau ''divina'' dorinţele benefice ale iubitei sale cu mult timp înainte ca ea să devină conştientă de ele. Dacă vrea să o poată iubi mai mult decât se iubeşte ea însăşi, el trebuie să ajungă s-o cunoască mai bine decât se cunoaşte ea însăşi, în aşa fel încât ea să poată deveni perfect “ceea ce este”, chiar şi fără proriile ei eforturi conştiente în această direcţie. Eforturile ei conştiente, atunci când iubirea va fi mutuală, vor fi pentru el. Şi astfel, fiecare din ei va lucra în mod delicios pentru perfecţiunea celuilalt.

       Dar aceasta stare superioară a iubirii conştiente nu e tangibilă decât la nivelele spirituale ale conştiinţei; ea nu poate fi decât un fruct al artei lucrului asupra ta însuţi. Toţi au nostalgia ei, chiar şi cei mai cinici, deşi marea majoritate a oamenilor pun la îndoială până şi posibilitatea ei. Cu toate acestea, o astfel de iubire este posibilă, cu condiţia ca cei doi iubiţi să fie dispuşi să înveţe cu umilinţă unul de la celălalt.



   

       Cum sa înceapă? Îndrăgostitul, atunci când este pe punctul de a-şi întâlni iubita, să se întrebe ce ar putea el să-i aducă, să facă sau să spună pentru a-i crea o delicioasă surpriză. La început, nu va fi vorba de ceva care să o surprindă în întregime, vreau să spun că ea va şti că a avut acea dorinţă şi va fi cu siguranţă încântată că iubitul ei a ştiut să i-o ghicească. Mai tarziu, o altă “surpriză” va putea într-adevăr să o surprindă şi se va minuna: “Cum ai ştiut că asta mă va face atât de fericită, pentru că nici eu însămi nu am ştiut?”

       Eforturile constante pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor benefice minunate ale iubitei (sau iubitului, în cazul femeii), atunci când n-au apărut încă în conştiinţa ei (lui) vor fi metoda iubirii conştiente.



       Intraţi în această pădure fermecată, voi, care îndrăzniţi! Zeii se iubesc unii cu alţii conştient, iar iubiţii conştienţi devin zei.





(sinteză şi adaptare după mai multe surse de pe internet)



1 comment:

♥Sundary♥ said...

Sublim,ingerasa scumpica,este minunat blogul tau,multumesc din sufletel pt aceste momente divine de trezire.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...