07 April 2012

Ora Sfântă



      M-am străduit să-mi deschid inima în faţa lui Dumnezeu, pentru ca El să pună în inima mea cu ce să le mişc pe ale voastre. Deschideţi-vă inimile în faţa Domnului, deschideţi-le chiar astăzi, căci subiectul conversaţiei pe care o s-o avem este un subiect ce merge direct la inimă; astăzi vom vorbi despre Inima divină şi despre a noastră, despre inima noastră cea foarte săracă, foarte mare şi foarte ciudată, despre această inimă unde, după spusele Sfântului Paul, legea lui Dumnezeu nu este gravată pe table de piatră ci direct în carne vie şi unde, dictată de Spiritul Sfânt, poate rămâne, înscrisă cu litere de viaţă care radiază, acţionează, transformă.
      Inima Omului-Dumnezeu, o vom contempla o clipă, punând-o, pentru a o înţelege mai bine, lângă ale noastre. Şi în această acţiune de apropiere, aş vrea să le ţin pe toate împreună în acea unitate care face din toţi „numai o singură inim
ă şi un singur suflet”, pentru a le putea cuprinde mai bine şi să le aduc cu acelaşi unic elan, astfel unite, lângă acea inimă, care le-a iubit înainte de facerea lumii, care le-a făcut să bată de când ele există, care le dă întreaga tărie ca să facă binele, care le rezervă, acestor inimi fidele, fiorul nespus al învierii şi beţia nebună a vieţii divinizate în Eternitate.
      Ascultaţi ...





      Iată, deci, inima mea şi pe ale voastre în preajma Lui… şi prin inimile noastre nu vreau să înţeleg, pentru început, sentimentele, emoţiile noastre, viaţa noastră activă, ci ceva mai umil şi mai simplu: această materie însufleţită, simbolul viu a ceea ce suntem noi. Ce este acolo, în noi, în miezul fiinţei noastre? Ce este inima omului, inima noastră aici de faţă? O bucată de carne, şi ea, neobosită, slujitor activ al sufletului şi vieţii noastre; rob inevitabil resemnat, într-o natură atinsă de păcat, a ceea ce poate fi bun sau rău în acest suflet şi această viaţă; paznic ce veghează îndârjit atunci când toată fiinţa noastră este doborâtă de somn - lucrător sărman şi ascuns a ceea ce ne scutură şi ne mişcă - truditor neştiut în tot timpul încercării, ea - inima - nu cunoaşte altă odihnă decât moartea.
      Ea reprezintă viaţa în ce are aceasta mai constant şi mai hotărâtor.
      Nu sunt numai o frumoasă figură de stil aceste cuvinte din Cărţile Sfinte: „Dorm, dar inima mea stă de veghe”. Este o realitate organică şi deloc lipsită de o învăţătură înaltă.
      Iată-le deci, inimile noastre, mereu la munca lor neîntreruptă bătând mai iute sau mai rar, în voia emoţiilor, gata să suporte o consecinţă a întâmplărilor, sau să se umple spontan, libere şi sfinţite, de un elan generos.
      Iată-le în preajma inimii divine, iată-le ...

      Ştiţi ce neobişnuit exerciţiu de pietate, primul dintre ele, mi-a fost sugerat de această vecinătate, cel pe care am sa vă cer să-l împliniţi de îndată ce vă veţi găsi în prezenţa lui Isus, numai voi doi, într-o biserică? -

      Este ca, în tăcerea şi singurătatea care vă înconjoară rugăciunea, să vă duceţi mâna la piept şi, în faţa lui Dumnezeu, să simţiţi cu vârful degetelor bătăile vieţii, ale acestei vieţi care ne judecă şi ne rânduieşte local pentru totdeauna. Fiecare bătaie a inimii poate fi considerată ca un bilanţ care se face şi se încheie, ca o chemare a lui Dumnezeu. Nu există un ceasornic mai elocvent care să înregistreze acest lucru sfânt, timpul. Nu există nici semn mai emoţionant care să ne arate căutarea interioară a Celui veşnic. Tresărim când bate ceasul... ea, inima noastră, bate clipa ce nu se mai întoarce, ne-o determină cu propria noastră substanţă, distrugându-ne solemn într-un ritm sigur.

      Un zgomot neaşteptat, noaptea, la uşă, ne impresionează; ascultaţi-l pe cel, nu de la uşă, ci din voi: bate, sunteţi chemat, căutat în întuneric. Destinul neştiut se desfăşoară în Dumnezeu după harul şi libertatea voastră.


      Dumnezeu bate cu fiecare bătaie de inimă - Dumnezeu bate, ce-i răspundem? Ce răspuns i-am dat?
      Unde ne-a purtat fluxul şi refluxul arterelor, viaţa dată de Dumnezeu şi strânsă, ca să spunem aşa, în zbaterea regulată a inimii?
      Şi până când o să mai amânăm să-i dăm lui Dumnezeu ce aşteaptă de la noi? Căci el aşteaptă mereu câte ceva.
      De câte ori a bătut inima aceasta a noastră pentru Dumnezeu? De câte ori are să mai bată pentru El?
      Să facem în această clipă, cu acest gând, - un jurământ: să dorim ca inima să ne tresară de bucurie la fiecare acţiune cucernică; - o rugăciune: să-i închinăm lui Dumnezeu fiecare mişcare a vieţii de care suntem conştienţi, până şi cele mai mici întâmplări ale existenţei noastre zilnice.

 
      Şi să ne gândim la o corespondenţă foarte consolatoare, făcută să ne mişte iubirea. Dacă inima ne bate, e pentru ca inima lui Cristos bate pentru noi; avem, în această pulsaţie, şi cauză şi model. Bătăile Inimii sale sunt viaţa noastră dintotdeauna.




Ora Sfântă - Pentru Joia Mare
din volumul Convorbiri spirituale - Vladimir GHIKA






1 comment:

Ady said...

Buna ziua,

Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.

dumitru_gabriela31@yahoo.com

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...