12 November 2012

Sursul tău mă iluminează.



"Casa mea n-are uşi, n-are acoperiş, nici ferestre nu are, nu rezistă la ploaie şi n-are nici clanţe. Casa mea nu are chei şi dac-ar vrea careva s-o jefuiască n-ar avea ce să fure. Casa nu mi-e adăpost, e locul unde respiraţia încetează şi tu îmi arăţi că nici nu-mi mai e de trebuinţă, dacă surâsul tău încă mă iluminează.

Casa mea nu are inimă, n-are vene şi dac-ar vrea careva s-o spargă n-ar avea cum să sângereze, ar izbucni pur şi simplu în stoluri înalte de păsări.


Creierul meu nu are coridoare, zidurile mele nu au piele, când tu mă aduci la pieptul tău se face deodată acasă. Mai ştii noaptea aceea de dragoste? Locuiesc în ea. Fără uşi, fără acoperiş, fără ferestre. Plouă un pic, dar surâsul tău mă iluminează."




(Dulce Deea - "din traducerile mele pe jumătate-închipuite")


No comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...