08 March 2013

Eternului Feminin




Împodobită de lumina lunii, sublimă e forma ei,
a cărei frumuseţe îţi pătrunde prin ochi până în inimă.
Ea este răsăritul roz-auriu , înălţându-se
peste noptatica, înstelata insulă paradisiacă a iubirii..




Ei, dăruitoarei iubirii, ei, celei pline de pasiune şi încântare,
Ei, celei strălucitoare şi mereu jucăuşe, mă închin plin de adoraţie.
Ei, a cărei formă este oceanul beatitudinii, mă închin plin de adoraţie.
Ei, care se desfată în jocul iubirii, mă închin plin de adoraţie.
Reginei îmbătării divine, mă închin plin de adoraţie. 




Oceanului feminitaţii sacre, ale cărei şolduri sunt rotunde şi grele,
ai cărei sâni sunt fermi şi preaplini,
ale cărei coapse sunt puternice precum coloanele templului,
Ei mă închin plin de adoraţie. 





Ei, celei cu chipul străluminat de sfânta pecete a lunii pline,
şi care poartă focul sacru în pântecul său – 
Ei, care hrăneşte un leu cu lapte
şi care smântâneşte laptele pasiunilor în frişca iubirii,
Ei mă închin plin de adoraţie. 




Ei, al cărei păr este precum negrul roindelor albine,
Acelei Zeiţe al cărei trup este întregime savoare,
Ei, a cărei atingere este mudra iubirii imaculate,
Ei mă închin plin de adoraţie. 




Mă închin plin de adoraţie celei a cărei splendoare
îl amăgeşte pe cel amăgit şi îl îmbată şi mai tare pe cel deja îmbătat.
Acelei Zeiţe care ne umple cupa cu vinul Iubirii Divine,
din nou şi din nou, mă închin plin de adoraţie. 



Ea este dulceaţa mierii, aroma santalului.
Ea este mandala eliberării, o galaxie a minunilor.
Ei, celei mereu liberă de orice ruşine, neatinsă de naştere, acelei Zeiţe
care este dincolo de legăturile Fiinţelor şi Buddhaşilor,
Ei mă închin mereu şi mereu, plin de adoraţie. 



 
(plină de adoraţie, către Mahashakti)





No comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...