S-au iubit jumătate de veac

  
 

       Dacă aş fi fost o femeie mai deşteaptă ţi-aş fi putut descrie, pasărea mea măiastră – cum văd în tine unirea frumuseţii formei, penajului şi cântecului. Ţi-aş fi spus că tu eşti cea mai măreaţă minune a tuturor epocilor,

O viaţă, o secundă

       “Răsăritul şi apusul, ziua şi noaptea, iarna şi primăvara vin şi se duc; chiar şi curgerea timpului este o joacă. Viaţa se scurge repede, dar vai, speranţele deşarte ale omului merg înainte neobosite! O, neştiutorule! Toate cunoştinţele teoretice nu-ţi vor servi la nimic, odată ce ora morţii se apropie.”

        “Zilele trec una după alta, nopţile trec la fel, săptămâni şi luni trec fără încetare, tot astfel verile şi iernile, anii trec unul după altul fără sfârşit, dar oare nu este nimeni care să îndrăznească cu înţelepciune să-şi abandoneze speranţele şi nădejdile deşarte?”

       “Cu fiecare zi, omul se apropie de moarte, tinereţea lui se îndepărtează treptat; ziua care s-a scurs nu se mai întoarce niciodată. Trecător precum valurile apei unui râu este norocul, efemeră precum fulgerul este viaţa însăşi.”

       “Fiecare clipa a vietii noastre este unica si, tocmai de aceea, să o preţuim.

       Fiecare clipă în care gândul nostru, aspiraţia noastră nestăvilită, iubirea noastră neîncătuşată se îndreaptă către Dumnezeu, chemându-L în noi, este un sprijin, căci astfel clipa devine o adevărata temelie pe care noi o punem şi care ne va ridica mult mai repede către Dumnezeu.

       Indiferent ce am făcut în trecut sau încă nu am făcut, şi chiar lăsând deoparte perspectivele viitorului, ACUM şi numai ACUM, în această clipă, putem acţiona, putem transforma ceva. Doar ACUM, în acest Etern Prezent, îl putem realiza oricând pe Dumnezeu.

 
       Aşa cum o mamă nu rezistă dorinţei copilului ei care plânge, tot astfel Dumnezeu acordă din plin copilului Său care plânge de dorul Lui, graţia Sa supremă.”

(selecţii din imnurile înţeleptului Shankaracharya)
 

Frumuseţea Femeii

       Ori de câte ori o privesc, mi se taie respiraţia. Îi admir frumuseţea, strălucirea interioară, zâmbetul, ochii ei plini de iubire. Atunci când o privesc, simt că viaţa merită să fie trăită. Altădată atunci când o privesc, simt o stare de repulsie. Îi resping urâţenia, rezistenţa, mânia, nevoile. Viaţa îmi apare ca o povară fără sfârşit. Mă scoate din minţi. Aş face orice pentru ea şi mi-aş da chiar şi viaţa pentru ea. Alteori îmi doresc să fiu cât mai departe de ea, să nu mai fiu nevoit să-i suport toate capriciile şi schimbările bruşte de dispoziţie. Una peste alta, nimic nu mă inspiră mai mult decât ea. Strălucirea ei îmi atrage către ea inima, corpul şi mintea. Îmi doresc atunci să o posed, să fac dragoste cu ea şi să o penetrez adânc pentru a deveni una cu ea prin iubire.......

       .......Ori de câte ori văd o femeie frumoasă pe stradă, lumina lumii îmi apare dintr-o dată şi toate tensiunile mele interioare se transformă instantaneu în desfătare. Strălucirea ei mă umple de viaţă şi energie, şi îmi trezeşte o stare de fericire........ 

       Femeia în toate formele sale, ca Principiu feminin, reprezintă inspiraţia supremă. Ea îţi evocă pământul, frumuseţea, oceanul, muzica, lumina, iubita. Reprezintă prin excelenţă muza noastră. Trezeşte în noi dorinţa, teama şi efortul. Din punct de vedere sexual şi creator, principiul feminin este puterea motivaţională a vieţii. Femeile sunt atrase de el în egală măsură cu bărbaţii. Îi sunt închinate poeme, se dau războaie în onoarea ei, îi sunt construite monumente, şi orice căsnicie care se face sau se desface o are în centrul său. Toata lumea încearcă să pună mâna pe ea, dar într-un fel misterios reuşeşte să scape de fiecare dată. 
 

       Principiul feminin este sinonim cu frumuseţea neasemuită, pe care o percep deopotrivă bărbaţii şi femeile. Întreaga natură se regăseşte cu totul în trupul femeii, în stările ei, în energia sa. Cu toţii avem datoria să celebrăm principiul feminin în toată splendoarea sa, deopotrivă luminoasă şi teribilă, fără a ne pierde însă în el.

       Femeia este atracţia supremă, este mişcare şi culoare, deşi pare lipsită de conţinut, precum zâmbetul pisicii Cheshire, dar fără pisică. Cine cunoaşte acest secret se închină în faţa ei. Ne putem bucura cu toţii de ea, putem face dragoste cu ea, iar zâmbetul ei va continua să ne inspire şi să ne umple de extaz. Dacă nu vom reuşi să înţelegem însă cine este ea cu adevărat, ne va inspira doar teamă şi dorinţă. O vom răni, o vom nega, o vom exploata şi vom fugi de ea. 
Toţi bărbaţii şi toate femeile au nostalgia acestui principiu feminin sau fug de el, în fiecare clipă. Singurii care fac excepţie sunt cei care se simt una prin iubirea lor, care îl percep ca formă goală, nesfîrsită, strălucitoare şi nesfârşită, iar fuziunea amoroasă este apogeul acestei practici.

(David Deida) 

       

***

„De frică să nu te pierd, te ţin mai mereu prezentă şi îmbrăţişată în inima mea. Ce fascinantă magie mi-a dăruit această comoară mirifică a lumii care eşti tu pentru mine, braţelor mele fragile?” 

(Tagore)

"Trebuie să ne prosternăm în faţa tuturor femeilor, atât în faţa splendorii juvenile a celor tinere, cât şi în faţa celor vârstnice, frumoase sau mai puţin frumoase, bune sau rele. Nu trebuie să abuzăm niciodată de ele, nici să le facem rău, nici să le lovim. Comportamentle urâte faţă de femei fac toate siddhisurile imposibile. Dacă femeia de lângă un bărbat este nefericită şi neîmplinită, Shakti (Suprema Forţă Feminină) se va răzbuna crunt pe acesta." (Kulavali Tantra)

       "Corpul lui Shakti este o grădină în care bărbatul, de la o floare la alta, respiră parfumul care-i curăţă inima, care i-o face ardentă, subtilă şi încărcată de puterea femeii, delicată ca o tânără fecioară, dar puternică asemenea unui leopard. Respirând parfumul femeii, el va recunoaşte existenţa Zeiţei din el. Respirând nectarul buricului, recunoaşte în el orificiul care a hrănit conştiinţa sa embrionară. Apoi, când urcă lent la nivelul spaţiului dintre sâni, el se hrăneşte acolo din ambrozia femeii, care îi aminteşte de propria sa inimă ce aspiră să se deschidă total în iubirea divină."

        "Femeia care şi-a trezit starea de SHAKTI devine conştientă că în şi prin fiinţa ei se manifestă acea tainică forţă feminină supremă şi arzătoare, ce face să ţâşnească în jerbe neîncetate scânteile vieţii. În ea frica de moarte nu mai există. Ea simte adeseori că este acea indescriptibilă substanţă divină ce ţâşneşte în jerbe mirifice de culori, atunci când admiră frumuseţea naturii. Ea simte în mod intuitiv că este, într-un mod indescriptibil, strălucirea fermecătoare a apei. Ea simte că arde în simultaneitate în Soare, în Lună şi în stele. Forţa încântătoare şi misterioasă a vântului trezeşte ecouri multiple în fiinţa ei. Ea simte, într-un mod inefabil, că există în suflul subtil a tot ceea ce trăieşte. Ea simte că respiră la unison cu iarba, cu florile şi cu copacii. Atunci când admiră apele ce curg întocmai ca nişte fiinţe vii, ea simte în simultaneitate că se revarsă la unison cu ele. Atunci când forţa feminină colosală şi binefăcătoare a MARII MAME ( MAHA SHAKTI ) se manifestă din plin prin ea, ea simte că se află printre COLOANELE FUNDAMENTALE care susţin întregul Pământ... Ea simte că toate aceste fenomene mirifice care o înconjoară trăiesc la unison cu ea, pentru că ea este în ele şi ele sunt în ea. Adeseori când se află în natură ea simte că este una cu izvorul secret al vieţii lor. Ea simte că este înţelepciunea lui DUMNEZEU. Atunci când se manifestă explozia tunetului ce aparţine verbului creator al tuturor lucrurilor, ea intuieşte că acel sunet creator este ea însăşi. Uneori, ea simte că există, dilatată în imensitate, în toate fiinţele, susţinându-le pentru ca ele să nu moară. Când face dragoste frenetic, ea simte că este viaţa cea misterioasă, ce există în tot şi în toate."

  

Nu-mi mai este niciodată frică

   

De frica cea cumplită a morţii, mi-am construit şi eu o casă

Şi acum, această casă este beatitudinea oceanică şi nemărturisită a Sinelui Suprem pe care deja l-am descoperit în mine.

De frica frigului, mi-am cumpărat şi eu o haină

Şi acest veşmânt îmi dă acum mereu căldura din interiorul inimii mele care arde de o iubire nestinsă.

Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de frig.

De frica sărăciei, am căutat mereu bogăţia

Şi glorioasă îmi este acum această misterioasă bogăţie fără limite care îmi vine clipă de clipă de la Dumnezeu.

Acum nu-mi mai este deloc teamă de mizerie.

De frica foamei, am căutat mereu hrana

Şi acum hrana îmi este meditaţia yoghină profundă ce este realizată asupra adevărului ultim care m-a eliberat.

Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de foame.

De frica setei, am căutat mereu să beau ceva,

Iar băutura mea cea nelipsită a devenit acum nectarul cel tainic şi veşnic îmbătător al adevăratei cunoaşteri supreme.

Acum nu-mi mai este niciodată teamă de sete.

De frica duşmanului, mi-am căutat şi eu mereu un tovarăş

Şi până la urmă l-am găsit în vidul cel enigmatic şi etern al betitudinii divine care nu se sfârşeşte niciodată.

Acum nu-mi mai este deloc teamă de nici un duşman.

Din cauza fricii de a nu greşi, am căutat şi eu cu o neostenită frenezie o Cale spirituală adevărată.

Şi acum aceasta este pentru mine Calea Uniunii Transcendente în Dumnezeu cel Unic şi mereu Omniprezent.

Acum nu-mi mai este deloc teamă de nici o greşeală.

Pentru că sunt deja un înţelept în care se oglindeşte fără încetare întreaga măreţie ascunsă a lumii ce a fost manifestată de Dumnezeu,

Acum beneficiez oricând de nenumărate comori ale cunoaşterii supreme; şi peste tot acolo unde merg

Sunt veşnic fericit şi pe deplin liber.

imn scris de Milarepa, marele yoghin tibetan

sursa: yogaesoteric.net 



 

Cocoaşa iubirii

Iubirea plină de transfigurare

învinge prejudecăţile

       Moise Mendelssohn, bunicul cunoscutului compozitor german, a fost un bărbat departe de a fi chipeş. Dimpotrivă, pe lângă faptul că era mic de statură, avea o cocoaşă grotescă.
       Într-o zi

Lumină lină

Lumină lină ("Primăvara" 1970)
 

Lumină lină


Lumină lină, lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină, cuib de ceară
Scorburi cu miere milenară

De dincolo de lumi venind
Si niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină

Cine te aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Că într-o zi lumină lină
Vei poposi la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor veni să-l vadă

Lumină lină, lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
I-atâta noapte şi uitare
Că lumile au pierit în zare
Au mai rămas din veghea lor
Luminile luminilor

Lumină lină, lini lumini
Înstrăinindu-i pe străini
Lumină lină, nuntă, leac
Tămăduind veac după veac

Cel întristat şi sărăcit
Cel plâns şi cel nedreptăţit
Şi pelerinul însetat
În vatra ta au înnoptat.

Lumină lină, leac divin
Încununându-l pe străin
Deasupra stinsului pământ
Lumină lină, Logos sfânt

Lumina lină...

(Ion Alexandru)

Despre iubire (interviu )

"Iubirea e fundamentul fiintei noastre.  Fara Dumnezeu, orice iubire moare. "

 
- Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca. Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?

- As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

Către munţi în sus

Catalin Truta - Moog Requiem
   
 

Către munţi în sus,
De lebede dus,
Asupra-mi să cadă
Frageda zăpadă,
Să mă ţină-n plisc
Vulturul din pisc,
Nori tremurători
Să am la subţiori,
Stelele să-mi stea
Lângă tâmpla grea,

Să aud cum cade
Luna în cascade,
Să aud cum curg
Brazii în amurg,
Roua să ma spele
De rău şi de rele.
Şi de-atâta dor
Să visez că mor
Sus în munte, sus,
De lebede dus...

(Mircea Micu - Doina)

Fără iubire...

 
 
   
  Oliver Shanti - Pachelbel Cha Om

 
Inteligenţa fără iubire te face pervers.

Sinceritatea şi dreptatea fără iubire te fac neînduplecat.

Politeţea fără iubire te face ipocrit.

Succesul fără iubire te face îngâmfat.

Bogăţia fără iubire te face zgârcit.

Indulgenţa fără iubire te face linguşitor.

Sărăcia fără iubire te face extremist.

Frumuseţea fără iubire te face răsfăţat.

Puterea fără iubire te face tiran.

Munca fără iubire te face sclav.

Inocenţa fără iubire te devalorizează.

Rugăciunea fără iubire te face egoist.

Credinţa fără iubire te face fanatic.

A-ţi purta crucea în viaţă fără iubire devine o povară teribilă.

Viaţa fără iubire... îşi pierde înţelesul.

(traducere şi adaptare din mai multe surse)
... caut autorul :)

Mi-e dor de tine

   
 

Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee,
De sânul tău cu bumbi de dude,
De buzele-ţi cărnoase, dulci şi ude,
Mi-e dor de tot ce se ascunde,
De şoldurile tale tari, rotunde,
De genunchii tăi mi-e dor,
Să-mi strângă capul înlăuntrul lor.