Zeita Frumusetii

„Pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt Bune, Frumoase şi Adevărate; doar oamenilor, unele lucruri le par drepte, iar altele nu.”

Dintotdeauna, înţelepţii au susţinut că frumosul există înainte de toate ca principiu, el revărsând din preaplinul său dumnezeiesc în întreaga creaţie armonia, binele şi adevărul, într-o tainică şi necontenită curgere. Dincolo de orice teoretizări şi încercări de definire, înţelepţii tuturor timpurilor au urmărit dintotdeauna atingerea frumosului interior, acea desăvârşire ideală dusă până la sfinţenie, care permite omului să simtă intens şi profund frumosul, pentru ca să trăiască frumos.

Divinitatea este considerată totdeauna centru şi origine a frumuseţii: „… totul este în jurul Regelui Totului; El este scop a tot ceea ce există; El este cauza întregii frumuseţi” (Platon, „Scrisoarea a doua către Dionisos”).

În viziunea spiritualitatii tantrice, principiul feminin reprezintă manifestarea lui Dumnezeu sub aspectul numelor şi al formelor, pe când principiul masculin semnifică aspectul transcendent şi lipsit de atribute al Divinităţii. De aceea, Natura feminină a fost întotdeauna asociată cu frumuseţea, însă în legătură cu aceasta, în noi înşine poate să apară întrebarea firească: unde se găseşte, de fapt, suprema frumuseţe? Învăţăturile tantrice ne îndeamnă să căutăm această frumuseţe în interiorul nostru, deoarece frumuseţea exterioară nu poate decât să reflecte doar pentru câteva clipe inefabila frumuseţe interioară, care transcende toate formele. În concepţia orientală, puterea perfecţiunii dumnezeieşti şi a frumuseţii este numita Tripura Sundari, Frumoasa celor Trei Lumi. Sundari înseamnă, din punct de vedere literar, “frumuseţe”, iar adorarea acestei Mari Puteri Cosmice nu reprezintă altceva decât a urma, practic, calea frumuseţii şi a fericirii extatice prin Manifestare, către Absolutul Divin.

La nivelul concepţiei obişnuite, noi ne închipuim frumuseţea ca fiind ceva care implică perfecţiunea şi armonia formelor şi aparenţelor vizibile, cum ar fi o femeie foarte frumoasă sau o floare superbă. Cu toate acestea, indiferent cât de frumoase ar fi, dacă vom analiza cu mai multă atenţie vom descoperi la ele anumite aspecte care sunt mai puţin reuşite şi prezintă anumite imperfecţiuni. În plus, ca o consecinţă directă a experienţei de viaţă pe care o avem, ştim că oricât de mare ar fi frumuseţea unei anumite forme, ea va sfârşi prin a decade şi chiar a dispărea, uneori chiar foarte repede. Aceasta se petrece deoarece forma poate întruchipa o anumită perioadă de timp o frumuseţe uluitoare, dar cu toate acestea frumuseţea este şi înseamnă cu mult mai mult decât orice formă. La nivel suprem, adevărata frumuseţe este eternă şi ea doar se reflectă în anumite proporţii în formele schimbătoare ale lucrurilor şi fiinţelor din Manifestare.

Din această perspectivă, Tripura Sundari nu reprezintă numai frumuseţea formei, ci ea este însăşi frumuseţea indescriptibilă a percepţiei perfecţiunii divine. Din acest motiv, frumuseţea nu trebuie să fie niciodată considerată inerentă obiectelor, deoarece ea apare din desfăşurarea luminii conştiinţei divine care iradiază din fiecare lucru. Întrucât Conştiinţa supremă a lui Dumnezeu este nesfârşită şi eternă, frumuseţea este şi ea eternă, deci nu dispare niciodată, ci doar se revelează în mod diferit, într-o multitudine de forme. Din această cauză, puterea de transfigurare (sau, cu alte cuvinte, puterea de a vedea sublimul acolo unde alţii nu percep nimic sau văd chiar contrariul) reprezintă un atribut esenţial în garantarea succesului sadhana-ei sau practicii spirituale tantrice.

Înţelepciunea taoistă oferă şi ea o perspectivă profund spirituală asupra frumuseţii, binelui şi adevărului divin, într-o formulare care ne permite să intuim subtila savoare a metaforelor:

„Viziunea omenească a frumosului ca frumos e urâciune,
Iar simţirea omenească a binelui ca bine e răutate.
În sânul adevărului însă, văzutul şi nevăzutul iau naştere unul din celălalt,
Unitatea şi multiplicitatea se împlinesc reciproc,
Micul şi marele îşi dau măsura unul celuilalt,
Susul şi josul se oglindesc unul în altul,
Tăcerea şi cuvântul lucrează în armonie, iar
Începutul şi sfârşitul se urmează unul pe altul.
De aceea, înţeleptul rămâne deasupra acestui joc al aparenţelor.
Fiinţa lui iradiază învăţătură tainică ce se află dincolo de cuvinte.
El se înscrie firesc şi armonios în curgerea lucrurilor şi fiinţelor,
Susţinându-le pe toate fără să ceară răsplată.
Îşi face aşa cum trebuie lucrarea, dar nu-i pune preţ,
Detaşându-se complet de toate fructele acţiunilor sale.
Tocmai pentru că nu se leagă în nici un fel de lucrul astfel făcut,
Nimeni nu i-l poate lua vreodată.”
(fragment din „Tao Te King”)

Înţelepţii orientali şi unii filosofi susţin că frumosul există ca idee modulată printr-o energie specifică încă înainte de a se manifesta concret în tot ceea ce ne înconjoară, în natură sau în artă, aici sau în alte planuri sau lumi. Frumosul este întotdeauna sesizat în cadrul relaţiei dintre cel ce percepe (subiectul cunoscător) şi obiectul perceput. Frumosul, independent de realitatea sa, este reprezentarea în conştiinţa omului a proprietăţilor şi caracteristicilor apreciate ca adevărate, armonioase, bune şi înălţătoare ale obiectului, realităţii sau fiinţei considerate ca atare. Sesizând plenar şi apreciind ceea ce este frumos, fiinţa umană va vibra la unison cu adevărul, armonia şi tainele care se află dincolo de suportul concret al acestuia şi, astfel, va transfera prin rezonanţă în propria sa fiinţă adevărul, armonia şi binele care sunt percepute ca atare în afara sa. Datorită acestui proces inefabil, complex, fiinţa umană care conştientizează frumosul va vibra instantaneu la unison cu energiile subtile benefice, obiective, armonioase din sfera de forţă a frumosului, adevărului şi binelui cosmic.

La nivel fizic, frumosul manifestat ca formă este expresia sublimă, armonioasă, benefică, obiectivă (adevărată), creatoare, dătătoare de fericire a unei necesităţi, care reflectă indirect ideea de ordine, adevăr, echilibru, structurare simetrică, evoluţie, spiritualizare. În expresia lui imediată şi uimitoare, ca splendoare, ca strălucire exuberantă sau discretă, frumosul este adevăr, bine şi armonie. Din această perspectivă, sentimentul frumosului ar putea fi considerat drept conştientizarea perfecţiunii, atracţia misterioasă sau chemarea către intuirea sau realizarea plenară a virtualităţilor desăvârşitului. Sentimentul frumosului este, în esenţa sa, o stare spontană de încântare, un palpit ideal în preajma acestui absolut.

Pentru a rezona în mod gradat şi inefabil cu această euforică stare de percepţie a frumosului, este însă necesar să eliminăm orice concepţii deformate, prejudecăţi sau idei penibile despre ceea ce cunoaştem sau putem evoca prin intermediul memoriei noastre. Cu alte cuvinte, este absolut necesară o “curăţare metodică” a mentalului nostru, pentru a permite astfel reflectarea glorioasă şi magnifică a luminii Sinelui Etern la orice nivel al Creaţiei, de la banalul fir de iarbă şi până la imensitatea galaxiilor fizice sau astrale. Dacă această condiţie nu este îndeplinită, reziduurile gândurilor şi emoţiilor noastre vor obstrucţiona, precum o peliculă întunecată, frumuseţea divină subtilă ce transpare din fiecare formă care ne înconjoară, chiar dacă noi suntem capabili să percepem în mod clar caracteristicile fizice ale acestor forme.

La modul esenţial vorbind, Tripura Sundari reprezintă frumuseţea supremă a percepţiei pure care apare atunci când suntem capabili să vedem întreaga manifestare în noi înşine şi întreaga natură ca o reflectare directă a realităţii conştiinţei lui Dumnezeu.

(sursa: www.yogaesoteric.net)