05 July 2010

Despre prietenie...

 





Philia a fost asociată în general cu prietenia, cu afecţiunea. Philia este iubirea spontană, naturală, un sentiment bazat pe intimitatea lăuntrică a celor ce se iubesc. Este o legătură puternică, o iubire liniştită şi plină de virtuţi. Ea înseamnă loialitate faţă de prieteni, egalitate şi bucuria de a face ceva împreună. Aristotel o defineşte ca acea relaţie între oamenii care se ştiu că au bune intenţii şi îşi doresc binele unul celuilalt. Prietenia înseamnă să faci bine, să faci acest lucru fără să ţi se ceară, şi să nu ceri laude pentru ceea ce ai făcut. Alte trăsături ale prieteniei sunt spontaneitatea ei, fundamentată pe un contact personal, dar nedepinzînd numai de legăturile fizice, naturaleţea, vibraţia faţă de omul însuşi, nu doar aprecierea calităţilor lui şi intimitatea, mai mult chiar, una personală, lăuntrică.

Cei care se împrietenesc pentru că sunt de folos unul altuia nu pot sta mult timp împreună, pentru că ei (se) iubesc pentru binele lor înşişi, nu pentru cei pe care îi iubesc. Prietenia lor se va destrăma repede, pentru că nevoile se schimbă, şi fiecare va căuta pe altcineva care să-i fie de folos. La fel se întîmplă cu cei care se împrietenesc din plăcere, deoarece plăcerile sunt şi ele schimbătoare. Oamenii se îndrăgostesc repede, dar la fel de repede îşi pierd interesul. În textul următor Mircea Eliade face referire la acest aşa zis fel de prietenie inferioara, bazată pe interes sau plăcere.


Se spune că a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sincerităţi îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "când nu ascunzi nimic" celuilalt, ci când nu ascunzi ceea ce aşteapta de la tine să ascunzi. Este poate paradoxal, dar aşa e; sinceritatea ta nu se verifică prin tine, ci prin celălalt. Eşti considerat sincer numai atunci când spui ceea ce vrea şi ceea ce aşteaptă altul de la tine să spui.

Dacă îi mărturiseşti unei prietene că e frumoasă şi inteligentă, în timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Dacă îi spui că e urâtă şi foarte puţin deşteaptă, esti sincer. Dar mărturiseşte-i că toate acestea n-au absolut nici o importanţă că altele sunt lucrurile pe care ai dori să i le spui, că îşi macină timpul într-un mod stupid, că trăieşte o himeră, că visează la lucruri ce o îndepărtează de adevăr şi de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, eşti nebun.

Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabilă", de un mediu străin, cu care nu putem comunica, faţă de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea să fie sinceră cu noi. Doar sinceritatea ne dă aceasta certitudine că suntem înconjuraţi de prieteni, de oameni care ne iubesc, că nu suntem singuri. De aceea în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se caută unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolării definitive. Sinceritatea este şi ea, ca atâtea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participă la acea complicată clasă de sentimente şi orgoliu ce se numeşte prietenie şi care, trebuie să recunoaştem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viaţa.

În prietenie se întâmplă acelaşi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce eşti tu, ci pentru ceea ce vede şi crede prietenul tău în tine. Tu, omul, esti sacrificat întotdeauna. Eşti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poţi da, ceea ce poţi justifica, verifica, contrazice sau afirma în sentimentele prietenului. Şi nu te poţi plânge, pentru că şi tu faci la fel; toată lumea face la fel.

Ceea ce întristează oarecum într-o prietenie este faptul că fiecare dintre prieteni sacrifică libertatea celuilalt. Prin "libertate" înţeleg suma posibilităţilor lui, voinţa lui de a se transforma, de a se modifica, de a se compromite.

Eşti iubit pentru că prietenii s-au obişnuit cu tine să te vadă pe stradă, să te întâlnească la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obişnuit să mergi cu ei la cinematograf, în vizită la cunoştinţe, să-ţi placă, în general, ceea ce la place şi lor, să gândeşti, în general, ceea ce gândesc şi ei. Unde eşti tu în toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit şi asimilat după voinţa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Dacă într-o zi vrei să faci altceva decât ceea ce se aşteaptă de la tine să faci, atunci nu mai eşti un bun prieten, atunci incomodezi, oboseşti, stânjeneşti. Câteodată eşti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tăi libertăţii tale: toleranţa.

Zilele trecute încercam să vorbesc cu câţiva prieteni despre moarte, iar ei parcă mi-ar fi spus: "Dragă, fii serios şi lasă prostiile la o parte!". Ei nu inţelegeau că ceea ce le apare lor drept prostii poate însemna pentru mine o problemă esenţială. Şi atunci m-am întrebat ce ar spune prietenii mei dacă aş săvârşi un act compromiţător, dar cerut urgent de libertatea mea? Şi mi-am dat seama că n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar încerca să treacă o clipă în mine, ca să îmi înţeleagă nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera sau m-ar lăsa singur. În nici un caz n-ar trece în mine. Or, dragostea adevarată nu înseamna decât această completă renunţare la individualitatea ta pentru a trece în celălalt.

O prietenie nu se verifică numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l încălzi cu mângâierile tale, a-l înconjura cu "sincerităţile" tale nu înseamnă nimic. Altele sunt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca din punctul tău de vedere (care poate fi real şi justificabil, dar poate nu corespunde experienţei destinului celuilalt), a nu-l preţui prin ceea ce îţi convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el însuşi, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om. Iar nu un simplu manechin.

Toate acestea însă nu ţi le cere nimeni, după cum nimeni nu-ţi cere adevărata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreşte el. Nu uitaţi că într-o prietenie nu contează numai ceea ce ia celălalt. Fiecare luăm mai puţin decât ar trebui. Acesta este marele nostru păcat: că nu ne e sete de mai mult, că ne mulţumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atâta spaimă de ridicol. Nu numai că nu dăm cât ar trebui, dar luăm cu mult mai puţin decât ni se oferă. 



CITATE DESPRE PRIETENIE


Prietenia este, în primul rând, pacea reciprocă şi zborul spiritului pe deasupra amănuntelor vulgare.
(Antoine de Saint-Exupery)



Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri gata făcute de la negustori. Şi cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. (Antoine de Saint Exupery)



Prietenia este egalitate armonioasă. (Pitagora)




Prietenia înseamnă a fi frate şi soră, două suflete ce se ating fără să se confunde, două degete ale aceleiaşi mâini. (Victor Hugo)



Un prieten adevărat te prinde de mână şi îţi atinge inima. 
(Gabriel Garcia Marquez)






Un om nu poate să-i vorbească fiului său decât ca un tată; 
soţiei sale, decât ca soţ; duşmanului său, decât în termeni corespunzători; în timp ce un prieten le poate vorbi după cum impune situaţia, nu după cum i se potriveşte persoanei. 
(Francis Bacon)



Alături de un prieten adevărat este cu neputinţă să ajungi la neznădejde. (Honore de Balzac)






Prietenia îndoieşte bucuriile şi înjumătăţeşte necazurile. 
(Francis Bacon)



E bine să te înduioşezi de nenorocirea prietenilor tăi, dar mai bine este să le vii in ajutor. (Voltaire)



Un prieten, când e un om, întrece şi pe-un frate. (Homer)

 


TU CUI ÎI EŞTI PRIETEN?


1 comment:

Anima said...

Absolut superb, cutremurator..idei de imprimat in inima si de intors asupra lor adesea..
Pentru mine vor deveni cuvinte de capatai..

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...