08 May 2012

Taina iubirii

 



Când doi oameni se iubesc, două lumi îşi pun laolaltă bogăţia şi veşnicia. Soarele şi Luna asistă la această naştere în iubire şi speră să afle un răspuns la aşteptarea lor, o minune. De aceea, orice iubire este unică şi făgăduinţa ei este ca răsăritul soarelui.


Fiinţa iubită este un dar regesc în care străluceşte prezenţa lui Dumnezeu. În chipul celuilalt, îndrăgostitul îl vede
pe Dumnezeu, atingând astfel una dintre cele mai înalte stări ale vieţii spirituale în doi. Dante o spune foarte simplu: “Ea îl privea pe Dumnezeu, eu îl vedeam prin ochii ei şi cerul devenise mai albastru.”


În fiecare fiinţă iubită se întâlneşte unica Fiinţă iubită, aşa cum în fiecare Nume divin se întâlnesc toate numele. Frumuseţea nu este percepută ca o manifestare sacră a lui Dumnezeu decât daca iubirea divină este trăită într-o iubire umană, în momente de transfigurare şi înălţare. Iubirea dintre bărbat şi femeie izvorăşte din iubirea divină. Nu există decât o singură iubire, ce metamorfozează dorinţele efemere în dorinţa unică de Absolut.




Prezenţa lui Dumnezeu nu este străină de atracţia pe care o simt îndrăgostiţii şi întâlnirea lor nu este niciodată întâmplătoare. Există în dragoste o clipă curată, când îndrăgostiţii gustă din pâinea îngerilor şi se recunosc prin descoperire directă şi fulgerătoare. Aşa cum lumina străpunge întunericul, îndrăgostiţii se văd unul în celălalt ca într-o oglindă, căci aşa cum în apă chipul răspunde chipului, tot aşa inima unui om răspunde inimii altui om.


Iubirea apare atunci când o putere ascunsă dezvăluie frumuseţea pe care ceilalţi nu pot să o perceapă. Ceea ce pentru neiniţiaţi rămâne ceva obişnuit şi fără nici o taină, pentru îndrăgostit s-a transformat în unic şi tainic. Iubirea află şi pătrunde în adâncurile misterioase, ivirea ei umple şi desăvârşeşte fără să alunge vreodată vraja. Eşti iubit aşa cum eşti, ceea ce îţi permite să accepţi şi să primeşti propria ta fiinţă ca pe un dar. Un om mediocru se descoperă geniu atunci când iubeşte. Un cântec venit din înseşi rădăcinile lui poate sa umple universul şi să se înalţe în sfere altădată necunoscute.




Bărbatul şi femeia merg unul spre celălalt, cunoscându-se unul pe celălalt, revelându-se unul celuilalt pentru o împreună înălţare. Nimic altceva nu este necesar ca să înnobileze sau să legitimeze acest sens care se impune prin el însuşi.


Femeia are darul ei de a fi, modul ei propriu de existenţă, darul de a-şi urzi întreaga fiinţă din legătura ei aparte cu Dumnezeu, cu ceilalţi şi cu ea însăşi. Mai interiorizată ca acţiune, femeia îşi depăşeşte limitele fiinţei pentru a face din aceasta o simfonie pură şi limpede. Ea umple lumea cu fiinţa sa, cu prezenţa ei strălucitoare. Bărbatul, dimpotrivă, iese din fiinţa lui, umple lumea cu energiile lui creatoare, fiind stăpân şi domn. Lângă el, femeia îl susţine şi îl ajută. Ea îi este deopotrivă soră, soţie, mamă, fiică, amantă.

Femeia, “Slava Bărbatului”, Poartă a Cerului şi a Raiului, în curăţia ei luminoasă, este ca o oglindă care reflectă chipul bărbatului, i-l dezvăluie lui însuşi şi, prin aceasta. îl corectează. Astfel, ea îl ajută pe bărbat să înţeleagă şi să realizeze sensul propriei sale fiinţe, ea îl împlineşte descifrându-i destinul, căci, prin femeie, bărbatul devine mai lesne ceea ce este el.





Bărbatul este totdeauna înclinat să poetizeze femeia şi rămâne un incorigibil romantic; femeia este cea care iubeşte bărbatul pentru ceea ce este el şi aşa cum este el. Femeia, “Surâsul lui Dumnezeu”, este imaginea sufletului în adoratie, fiinţa umană devenită rugăciune. În simbolistica creştină, femeile sunt denumite “altar” şi reprezintă rugăciunea. Femeia, prin fiinţa-i rugăciune, apără cu acoperământul ei matern viaţa, o ia între mâinile ei şi o înalţă spre Dumnezeu.


Bărbatul se prelungeşte în lume prin acţiune. Femeia o face prin dăruirea de sine. Dacă bărbatului îi este caracteristic verbul “a acţiona”, verbul femeii este “a fi”, ceea ce corespunde stării de sfinţenie prin excelenţă. Să apere lumea ca mamă şi să o purifice ca fecioară, dându-i acestei lumi un suflet, sufletul ei, aceasta este vocaţia oricarei femei. Bărbatul pătrunde în această lume, o sfinţeşte şi o transformă în Împărăţie.


Bărbatul este simbolizat prin arc, iar femeia – simfonie – prin liră. Lira este un arc sublimat, arc cu mai multe coarde, ea cântă viaţa. Paternităţii divine, simbol al fiinţei lui Dumnezeu, îi răspunde în mod direct maternitatea feminină ca deschidere spirituală a naturii umane, capacitatea ei de a fi receptivă faţă de Divin.





Unirea dintre un bărbat şi o femeie este precum unirea dintre Cer şi Pământ. Iar Cerul şi Pământul durează veşnic tocmai datorită acestei comuniuni perfecte. Oamenii care cunosc acest secret au deschisă în faţa lor Calea spre Nemurire.


Când un bărbat se apropie de iubita sa, el trebuie să aibă un sentiment sacru, ca şi când s-ar duce la un templu, iar când o femeie se apropie de iubitul ei, ea trebuie să fie plină de adorare, de venerare, ca şi cum s-ar afla lângă Dumnezeu. Ritualul unirii nu comportă nici o teamă de sex, nici o neîncredere, nici un dispreţ. Rugăciunea pentru castitatea iubirii cere însăşi minunea transfigurării erosului. Depăşirea, spiritualizarea instinctelor sexuale deschide noi porţi prin care iubirea iese veşnic tânără, nouă şi virgină. Sufletul face trupul să vibreze, iar trupul se avântă la unison cu dorinţa de comuniune a sufletului, asemenea fulgerului care străluceste pentru o clipă în mijlocul nopţii, luminând şi revelând totul.


La ora maturităţii sunt cupluri evocând copacii ale căror ramuri sunt rădăcini care sorb cerurile. Trupul nu este ceva ce poate fi suprimat de spirit sau redus la tacere, el este sfera în care se întrupeaza spiritul, oferit puterilor sale transfiguratoare. Iubirea înseamna să-i aparţii lui Dumnezeu cu totul. Îndrăgostiţii care au înţeles acest lucru se roagă:” Fă, Doamne, să ne iubim pentru a Te iubi pe Tine”.





Două suflete astfel unite nu au a se teme de nimic. Cu înţelegere, pace şi iubire reciprocă, îndrăgostiţii trăiesc minunea. Ei se înalţă, la adapostul scutului care îi apără şi care este iubirea de Dumnezeu. Calea este strâmtă, poate cea mai strâmtă, fiind parcursă în doi. Iubirea îi face mai limpezi ca diamantul. Navigatori în plenitudine, ei se îndreaptă către slava fără de margini, atrăgând tot mai mult Graţia lui Dumnezeu.





 
(Citate din "Taina iubirii" de Paul Evdokimov si
tablouri de F. Rassouli )

6 comments:

George Anghel said...

Imi place blogul tau si l-am adaugat pe lista blogurilor mele favorite (link).

M-as bucura sa adaugi si tu blogul meu (http://trezirea-constiintei.blogspot.com) in lista ta de bloguri prietene.

Multumesc si ... lumina tie si celor dragi tie !

Anca ♥ said...

Multumesc.. De acum te citesc si eu :)

JURNAL PENTRU IUBIRE said...

Buna.Ai un blog superb!Candva am prezentat o emisiune care se numea Tainele Iubirii, si mi sa parut interesant titlul pe care l-ai ales si tu pt postarea de blog.Felicitari,frumos scris...Te invit si pe blogul meu .O zi buna!

Anca ♥ said...

Felicitarile autorilor.. Eu doar daruiesc mai departe :)
Multumesc pt invitatie si iti doresc succes si implinire in descoperirea Tainelor iubirii !

Magda Campeanu said...

Felicitari pentru blog! Imi plac postarile tale. Te invit si eu pe al meu http://frumusete-fara-limite.blogspot.ro/

Daca iti place, iti propun sa facem schimb de linkuri. Toate cele bune!

Anca ♥ said...

Cu drag, multumesc Magda!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...