28 February 2011

Amintiri despre Brâncuşi


Relatari inedite ale unor oameni care l-au cunoscut pe Brâncuşi la Paris

Amintiri despre Brancusi 1
 









Amintiri despre Brancusi 2
   









Amintiri despre Brancusi 3
   


video




Brâncuşi despre ARTĂ ŞI ARTIŞTI

Raţiunea de a fi a artiştilor este aceea de a revela frumuseţile lumii.

Arta ar trebui să fie numai bucurie!... De aceea, nu există "artişti", ci numai oameni care simt nevoia să lucreze, întru bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!

Arta trebuie să odihnească şi să vindece contrarietăţile interioare ale omului. Aceste contrarietăţi derivă din însuşi destinul lui şi din tragedia lui. Arta are şi această misiune terapeutică; să ne amintim numai de Catharsisul aristotelic.




Arta trebuie să apropie, iar nu să depărteze; să umple, iar nu să sape prăpăstii în bietele noastre spirite, şi aşa destul de răscolite de întrebări.

Plăcerea cu care lucrează artistul este însăşi inima artei sale.

Arta (mea) este realitatea însăşi. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată - poate în singura realitate valabilă.

Arta este altceva decât "redarea" vieţii, este transfigurarea ei.



Ne aflăm într-o sferă, ne jucăm cu alte sfere, le îmbinăm, le facem să clipească.

Ce defineşte, oare, civilizaţia noastră? Viteza! Oamenii cuceresc timpul şi spaţiul, accelerând fără de încetare mijloacele de a le străbate. Viteza nu este altceva decât măsura timpului de care ai nevoie ca să poţi parcurge o distanţă... Şi, uneori, este vorba de distanţa care ne separă de moarte... Opera de artă trebuie să exprime tocmai ceea ce nu se supune morţii, însă trebuie să o facă printr-o asemenea formă, care să rămână şi o mărturie asupra epocii în care trăieşte artistul.

Arta nu face decât să înceapă continuu.







Simplitatea nu este un ţel în artă, dar ajungi fără voie la ea pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor.

Lumea poate fi salvată prin artă.





DESPRE FRUMOS


Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindeşte sufletul.

Frumosul este echitatea absolută.

Proporţia interioară este ultimul adevăr inerent, în absolut toate lucrurile.

Simplitatea în artă este, în general, o complexitate rezolvată.






DESPRE EL ÎNSUŞI




În timpul copilăriei – am dormit în pat. În timpul adolescenţei – am aşteptat la uşă. În timpul maturităţii - am zburat înspre ceruri!

Păsările măiestre m-au fascinat şi nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodată.

Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! Zborul - ce fericire!




În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie - nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poţi culege de oriunde şi oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat, este sentimentul permanentei noastre copilării în viaţă.

Nu cred în suferinţa creatoare.

Ceea ce fac eu astăzi, mi-a fost dat ca să fac!... Căci am venit pe lume cu o menire!






Nu doresc niciodată să fiu la modă. Ceea ce este la modă, ca moda trece.

Eu aş vrea să creez aşa cum respir.





Nu mai sunt demult al acestei lumi; sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup - mă aflu printre lucrurile esenţiale.




DESPRE CREAŢIA PROPRIE




Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut - dar toată lumea să simtă necesitatea şi prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii.

Nu trebuie respectate sculpturile mele. Trebuie să le iubeşti şi să ai dorinţa să te joci cu ele... Eu vreau să sculptez forme care pot da bucurie oamenilor.






Eu văd această Pasăre de aur foarte departe - la o sută de kilometri depărtare şi de o asemenea măreţie, încât să umple întreaga boltă cerească.


Eu nu creez Păsări - ci zboruri.

Sculpturile mele sunt fecioarele mele!... Le gătesc ca de nuntă!



Eu nu doresc să reprezint în sculpturile mele făpturi terestre - hamali grei - ci fiinţe înaripate şi eliberatoare - şi, pentru aceasta, nu ar trebui să glorificăm nicidecum munca în sine sau dificultatea efortului. Acestea rămân cele mai nenorocite dintre lucruri şi nu sunt, în definitiv, decât un mijloc, însă până şi Creatorul le-a împrumutat, în drumul său.


Eu am voit să înalţ totul dincolo de pământ. Cocoşii mei cântă! Şi păsările mele zboară!

Apropos de cum e să nu-ţi simţi trupul: într-o zi, după ce lucrasem o dimineaţă întreagă la un bloc enorm de marmură, am observat că întreg Atelierul mi se stropise cu sânge. Era de la mâinile mele – în care-mi făcusem câteva răni adânci.

Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.





Eu nu dau niciodată prima lovitură până când piatra nu mi-a spus ceea ce trebuie să îi fac. Aştept până când imaginea interioară s-a format bine în mintea mea. Câteodată durează săptămâni întregi până când piatra îmi vorbeşte. Trebuie să privesc foarte atent înlăuntrul ei. Nu mă uit la vreo aparenţă. Mă depărtez cât mai mult posibil de aparenţe.


Arta - poate cea mai desăvârşită a fost concepută în timpul copilăriei umanităţii. Căci omul primitiv uita de grijile cele domestice şi lucra cu multă voioşie. Copiii posedă această bucurie primordială. Eu aş vrea să re-deştept sentimentul acesta în sculpturile mele.

Tot ceea ce încerc să fac este să împing graniţele artei tot mai adânc în necunoscut.

Măiastră!... Ea se zbate aprig, ca tot ceea ce am realizat, până astăzi, ca să se înalţe spre ceruri.



ÎNŢELEPCIUNE



Se poate că poezia pură este o rugăciune, însă eu ştiu că rugăciunea bătrânilor noştri olteni era o formă a meditaţiei - adică o... tehnică filosofică.

Să creezi ca un zeu, să porunceşti ca un rege, să munceşti ca un rob!

Iubirea cheama iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toata puterea şi cu toata fiinţa.




Când nu mai suntem copii, suntem deja morţi.

Oamenii nu îşi mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai ştiu să privească minunile Naturii.


Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.


Nu mai avem niciun acces la spiritul Lumii, poate fiindcă nici nu îl căutăm; însă trupul omenesc nu este nici el diferit de structura universului.

Lectura viciu şi conversaţia-sporovăială ne împiedică şi meditaţia, şi visarea. Lectura-viciu, fără de studiu, nu ar trebui să rămână nepedepsită.

Nu vom fi niciodată destul de recunoscători faţă de pământul care ne-a dat totul.



Noi nu înţelegem, nu vedem – viaţa reală, decât prin răsfrângerile, prin stră-lucirile ei!

Eliberează-te de pasiuni, eliberează-te de pofte, eliberează-te de greşeli – acestea sunt trei precepte, zale şi scut, pentru orice Spirit. Purtând această armură, eşti puternic în contra răului - devii invulnerabil.

Există un scop în orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie să te lepezi de tine însuţi.



La umbra marilor copaci nu creşte nimic.

Gloriei nu-i pasă de noi când alergăm după ea. Când însă îi întoarcem spatele, ea va alerga după noi.

Simplitatea este în sine o complexitate - şi trebuie să te hrăneşti cu esenţa, ca să poţi să îi înţelegi valoarea.




Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe.

Suferinţele îl întăresc pe om, şi sunt mai necesare decât orice plăcere, pentru formarea unui mare caracter.


 
Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.

 
Trebuie să cauţi întotdeauna şi să găseşti o detaşare de tine însuţi.
 
Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii.

Să fii isteţ este ceva, însă să fii onest, aceasta în adevăr merită osteneala.

Teoriile nu-s decât mostre fără de valoare. Numai fapta contează.

Oamenii văd lumea ca pe o piramidă fatală; şi se înghesuiesc înăuntru-i, pentru a ajunge cât mai sus, înspre vârfu-i; drept pentru care se şi sfâşie între ei şi sunt cu totul nefericiţi (nemulţumiţi)... Pe când, dimpotrivă, dacă ar creşte şi s-ar împlini în chip firesc, dacă s-ar dezvolta ca şi spicul de grâu pe câmpie, fiecare ar fi ceea ce trebuie să fie, sau ar putea fi...

Viaţa se aseamănă cu o spirală. Nu ştim în ce direcţie este ţinta ei, dar trebuie să mergem în direcţia pe care o credem cea justă.




(Constantin Brâncuşi, 1876-1957)


2 comments:

MONASUNDARY said...

Sa-ti fie sufletul senin;-, Si inima curata ;-Precum e cerul cristalin, Cand noaptea e -nstelata... Sa ai la fiecare pas, iubire si cantare;-, Si la fiecare ceas , numai binecuvantare.;- Pe-al tau cer senin, nori sa nu se-adune, Sufletul sa-ti fie bland ca o rugaciune.;- Sa te vegheze pazitori, ingerii iubirii;-, Precum vegheaza pana-n zori, roua trandafirii...;-O ZI PLINA DE PREZENTA LUI D-ZEU, IN TINE !

Simina said...

in sfarsit le-ai postat.......bravo!!!!!!!
e asa de bine printre sculpturile atat de pline de viata ale lui Brancusi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...