09 May 2011

Femeia deşertului



       ― De-a doua zi de cînd ne-am întîlnit, spuse Fatima, mi-ai vorbit de iubirea ta. Apoi m-ai învăţat lucruri frumoase, cum ar fi Limbajul şi Sufletul Lumii. Toate astea m-au făcut să devin, încet-încet, o parte din tine.
       Tânărul îi auzea vocea, şi o găsea mai frumoasă decît foşnetul vîntului în frunzişul curmalilor.
       ― E mult de cînd vin aici la fîntînă să te aştept. De cînd eram copilă visam
că deşertul o să-mi facă cel mai frumos cadou din viaţa mea. Acest cadou a sosit în sfîrşit, şi eşti acela tu.
       Tânărul vru să ia mîna fetei. Dar Fatima ţinea ulciorul.
       ― Mi-ai vorbit de visele tale, de bătrînul rege şi de comoară. Mi-ai vorbit despre semne. Acum nu mai mi-e frică de nimic, pentru că aceste semne mi te-au adus. Iar eu sînt parte din visul tău, din Legenda personală, cum îi spui tu. De aceea, vreau să-ţi urmezi drumul pentru care ai plecat. Dacă trebuie să aştepţi sfîrşitul războiului, foarte bine. Dar dacă trebuie să mergi înainte, du-te spre legenda ta. Dunele se schimbă după vînt, dar deşertul rămîne acelaşi. Aşa va fi şi cu iubirea noastră. 
       "Maktub", mai spuse. Dacă eu sînt parte din Legenda ta, înseamnă că te vei întoarce într-o bună zi.

       Tânărul plecă trist de la întîlnirea cu Fatima. Îşi aduse aminte de cîtă lume cunoscuse. Păstorilor căsătoriţi le venea foarte greu să-şi convingă nevestele că trebuiau să umble pe cîmpuri. Dragostea cerea să fii alături de fiinţa iubită. A doua zi i-a povestit lucrul acesta şi Fatimei.
       ― Deşertul ne ia bărbaţii şi nici măcar nu-i aduce totdeauna înapoi, spuse ea. Şi atunci ne obişnuim cu asta. Iar ei încep să dăinuie în norii fără ploaie, în lighioanele care se ascund sub pietre, în apa care ţîşneşte generoasă din pămînt. Ei încep să facă parte din toate, încep să fie Sufletul Lumii. Unii se întorc. Atunci toate celelalte femei sînt fericite, pentru că bărbaţii pe care îi aşteaptă ele s-ar putea înapoia şi ei într-o zi. Înainte eu priveam la femeile astea cu invidie şi le pizmuiam fericirea. Acum o să am şi eu pe cine să aştept. Sînt o femeie a deşertului şi sînt mîndră de asta. Vreau ca şi bărbatul meu să umble liber ca vîntul care vălureste dunele. Şi vreau să-mi pot vedea şi eu bărbatul în nori, în animale şi în apă.
...

       ― Fatima este o femeie a deşertului, spuse Alchimistul. Ştie că bărbaţii trebuie să plece pentru a putea să se întoarcă. Ea şi-a găsit comoara: pe tine. Acum aşteaptă ca tu să găseşti ceea ce cauţi.
       ― Şi dacă mă hotărăsc să rămîn?
       ― Vei fi sfetnicul Oazei. Ai aur destul ca să cumperi multe oi şi multe cămile. Te vei însura cu Fatima şi veţi trăi fericiţi în primul an. Vei învăţa să iubeşti deşertul şi vei cunoaşte fiecare din cei cincizeci de mii de curmali. Vei observa cum cresc, dezvăluind o lume care se schimbă mereu. Şi vei înţelege din ce în ce mai mult semnele, pentru că deşertul este un magistru mai bun ca toţi.
       În al doilea an, îţi vei aminti că există o comoară. Semnele vor începe să vorbească insistent despre asta, şi tu vei încerca să le treci cu vederea. Îţi vei folosi cunoştinţele numai pentru binele oazei şi al locuitorilor ei. Şefii de triburi îţi vor mulţumi pentru asta. Cămilele îţi vor aduce bogăţie şi putere.
       În al treilea an semnele vor continua să-ţi vorbească despre comoară şi despre Legenda Personală. O să stai nopţi în şir rătăcind prin oază, iar Fatima va deveni o femeie tristă pentru că a făcut ca drumul tău să fie întrerupt. Dar îi vei dărui iubire şi ea îţi va răspunde cu iubire. Îţi vei aminti că ea nu ţi-a cerut niciodată să rămîi, fiindcă o femeie a deşertului ştie să-şi aştepte bărbatul. De asta nu o să-i găseşti nici o vină. Dar vei umbla multe nopţi prin nisipul deşertului şi printre curmali gîndindu-te că poate ai fi putut să-ţi urmezi calea, să te încrezi mai mult în iubirea ta pentru Fatima. Pentru că ceea ce te ţine în oază este propria ta frică de faptul că nu te vei mai întoarce niciodată. Şi-n acel moment, semnele îţi vor arăta că acea comoară a ta este îngropată pe vecie.
       În al patrulea an semnele te vor părăsi pentru că n-ai vrut să le asculţi. Şefii de triburi vor înţelege asta şi vei fi destituit din Sfat. În acel moment vei fi devenit un negustor bogat, cu multe cămile şi multe mărfuri. Dar îţi vei petrece restul zilelor rătăcind printre curmali şi prin deşert, ştiind că nu ţi-ai împlinit Legenda Personală şi că în acel moment va fi prea tîrziu pentru asta.       Şi nu vei înţelege că Iubirea nu-l împiedică niciodată pe un om să-şi urmeze Legenda Personală. Iar cînd se întîmplă asta, este pentru că nu era Iubirea Adevărată, aceea care vorbeşte Limbajul Lumii.
...

       Fatima apăru în uşa cortului. Amîndoi au plecat printre curmali. Tânărul ştia că era împotriva Tradiţiei, dar asta nu avea acum nici o importanţă.
       ― Am să plec, spuse el. Şi vreau să ştii că mă voi întoarce. Eu te iubesc pentru că...
      ― Nu spune nimic, îl întrerupse Fatima. Iubeşti pentru că iubeşti. Nu există nici un motiv pentru ca să iubeşti.
       Dar tânărul continuă:
       ― Eu te iubesc pentru că am avut un vis, am întîlnit un rege, am vîndut cristaluri, am traversat deşertul, clanurile au declarat război şi am fost la o fîntînă pentru a afla unde stătea un Alchimist. Eu te iubesc pentru că tot Universul a contribuit ca eu să ajung la tine.
       Cei doi s-au îmbrăţişat. Era prima oară cînd trupurile li se atingeau.
       ― Mă voi întoarce, repetă tânărul.
       ― Înainte priveam deşertul cu dorinţă, spuse Fatima. Acum o voi face cu speranţă. Tatăl meu a plecat într-o zi, dar s-a întors la mama, şi continuă să se întoarcă mereu.
 
       Nu şi-au mai spus nimic. Au mers puţin pe sub curmali, apoi tânărul o lăsă la intrarea în cort.
      ― Mă voi întoarce aşa cum tatăl tău s-a întors la mama ta, spuse.
       Îşi dădu seama că ochii Fatimei înotau în lacrimi.
       ― Plîngi?
       ― Sînt femeie a deşertului, spuse ea, ascunzîndu-şi faţa. Dar mai înainte de toate sînt femeie. 

video
        
       

       Fatima intră în cort. În scurt timp soarele avea să apară. Cînd se va fi făcut ziuă, ea avea să iasă şi să facă ce făcuse atîţia ani înainte; dar totul se schimbase acum. Tânărul nu mai era în oază, iar oaza nu mai însemna acelaşi lucru. Nu avea să mai fie locul cu cincizeci de mii de curmali şi trei sute de fîntîni unde poposeau pelerinii, bucuroşi, după o călătorie atît de lungă. Oaza, de acum încolo, avea să fie un loc gol pentru ea.
 
       Începînd cu ziua aceea deşertul va deveni mai important. Avea să privească mereu în zare, încercînd să afle ce stea urmează tânărul în căutarea comorii lui. Avea să-şi trimită sărutările vîntului, în speranţa că ele vor atinge chipul tânărului şi-i vor povesti că era în viaţă, că-l aştepta aşa cum o femeie îl aşteaptă pe un bărbat curajos, plecat în căutarea viselor şi a comorilor.

       Începînd cu ziua aceea, deşertul avea să fie un singur lucru: speranţa întoarcerii lui.
...
                                                             
 


 




 

No comments:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...