I fly with you my love
Da, ştiu bine că aceasta-i dragostea Ta, o, Iubit al inimii:
această lumină de aur ce joacă pe frunze,
norii leneşi care lunecă pe cer
şi zefirul trecător ce-şi lasă boarea pe fruntea mea;
ochii mei s-au spălat în lumina dimineţii -
e vestea Ta inimii mele.
Faţa Ta se pleacă din marea-i înălţime,
ochii Tăi s-au cufundat în ochii mei
şi la picioarele Tale bate inima mea.
* * *
El este cel mai dinlăuntru,
cel ce-mi trezeşte mugurul fiinţei
cu tainice, profunde-atingeri.
El este cel ce-şi pune vraja peste ochii mei
şi cu o dulce încântare cântă
pe harpa inimii mele,
în schimbătoarele cadenţe de plăcere şi durere...
El este cel ce ţese pânza MAYA
în pieritoare mantii de-aur şi argint,
Şi zilele vin şi zilele trec,
şi el este cel ce deapururi
îmi mişcă inima sub mii de nume,
sub mii de măşti şi-atâtea delirante bucurii
şi-amarnice mâhniri.
cel ce-mi trezeşte mugurul fiinţei
cu tainice, profunde-atingeri.
El este cel ce-şi pune vraja peste ochii mei
şi cu o dulce încântare cântă
pe harpa inimii mele,
în schimbătoarele cadenţe de plăcere şi durere...
El este cel ce ţese pânza MAYA
în pieritoare mantii de-aur şi argint,
Şi zilele vin şi zilele trec,
şi el este cel ce deapururi
îmi mişcă inima sub mii de nume,
sub mii de măşti şi-atâtea delirante bucurii
şi-amarnice mâhniri.
***
Pe Cea care dintotdeauna locuieşte
în adâncul fiinţei mele, ascunsă în umbră,
pe Cea care niciodată nu şi-a înălţat aripa în lumina dimineţii,
O învelesc în ultimul meu cânt,
Doamne-al meu,
ca să Ti-o închin ca dar suprem.
Cuvintele i-au adus dragostea,
dar n-au cucerit-o;
zadarnic nădejdea lor îşi întinde spre Ea braţele aprinse.
Am hoinărit peste mări şi ţări
şi am păstrat-o în adâncul inimii mele;
în jurul Ei s-au înălţat şi s-au prăbuşit biruinţele
şi înfrângerile vieţii mele.
Ea domneşte peste cugetările şi faptele mele,
peste somnul şi visele mele
şi totuşi locuieşte departe şi singuratic.
Mulţi au bătut la poarta mea, au cerut-O
şi s-au întors fără nădejde.
Nimeni pe lume nu i-a văzut vreodată faţa;
Ea aşteaptă s-o recunoşti Tu.
(versuri de Rabindranath Tagore)
1 comment:
Sa-ti fie sufletul senin;-, Si inima curata ;-Precum e cerul cristalin, Cand noaptea e -nstelata... Sa ai la fiecare pas, iubire si cantare;-, Si la fiecare ceas , numai binecuvantare.;- Pe-al tau cer senin, nori sa nu se-adune, Sufletul sa-ti fie bland ca o rugaciune.;- Sa te vegheze pazitori, ingerii iubirii;-, Precum vegheaza pana-n zori, roua trandafirii...;
O ZI PLINA DE PREZENTA LUI D-ZEU
Post a Comment