Reţetă de budincă specială :)

Cantităţi şi ingrediente:
emoţii - 200 g; bătăi de inimă - 200 g; sărutări - 300 g; îmbrăţişări - 500 g.

Mod de preparare: 
Se amestecă bine îmbrăţişările cu vorbe dulci şi sărutări timp de 1/2 oră, între patru ochi. Se toarnă în cupa plăcerilor şi se poate coace sub cerul liber sau sub clar de lună sau la un hotel de o mie de stele. Se serveşte după propria plăcere.

Sfaturi:
Preparaţi singuri această budincă cu multă grijă şi dragoste. Nu gustaţi din budinca altora decât dacă aceştia vă invită. Nu fiţi îngrijoraţi dacă reţeta nu vă reuşeşte din prima încercare. Dublaţi cantităţile şi budinca va fi sigur reuşită.

ILUZII - Aventurile unui Mesia reticent (1)

Există o întrebare pe care am auzit-o nu o dată după ce am publicat Pescăruşul Jonathan: „Ce vei scrie în continuare, Richard? Ce urmează după Jonathan?"

Am răspuns atunci că nu mai simt nevoia să scriu nici măcar un cuvinţel, şi că toate cărţile mele formează o singură voce care a spus lumii tot ce i-am cerut eu să spună. Cu toate că era plăcut să nu mai lucrez nopţile, mă simţeam ca şi cum aş fi suferit de foame, ca şi cum aş fi vrut să conduc din nou o maşină după mai mult timp de mers pe jos.

Încă obişnuiam ca în fiecare vară să zbor cu bătrânul meu biplan spre ţinuturile luxuriante ce mărgineau marea în vestul Americii şi să transport persoane pentru trei dolari cursa. Aşa am început să mă simt bântuit de vechi frământări - mai aveam ceva de spus.

Nu îmi place deloc să scriu. Dacă aş reuşi să întorc spatele unei idei, şi să dispar în întuneric, dacă aş reuşi să închid uşa în nas unui gând, nu aş pune vreodată mâna pe un creion.

Însă din când în când se produce în mintea mea o explozie ca de dinamită cu cioburi de sticlă şi bucăţi de cărămidă care lovesc frontal un perete şi cineva mă pândeşte dintre grămezile de moloz, mă apucă de guler şi-mi spune şoptit: „ Nu-ţi dau drumul până nu mă exprimi în cuvinte puse pe hârtie ". În acest fel m-am întâlnit cu „Iluziile".

Acolo, în acele ţinuturi, obişnuiam să stau întins şi să exersez evaporarea norilor, şi nu reuşeam să mă eliberez de acele gânduri... cum ar fi fost dacă ar fi apărut cineva care s-ar fi priceput într-adevăr la asta şi care ar fi putut să-mi explice cum funcţionează lumea mea, cum aş putea-o pătrunde. Cum ar fi fost dacă aş fi întâlnit un geniu... dacă un Siddhartha sau un Iisus ar fi venit pe pământ în zilele noastre, cu putere asupra iluziilor omeneşti izvorâtă din cunoaşterea realităţii ce se ascunde în spatele lor? Cum ar fi fost să-l cunosc personal, să piloteze şi el un biplan şi să aterizeze pe aceeaşi pajişte cu mine? Ce ar spune oare atunci, cum s-ar comporta?
 

Poate că nu ar fi ca acel Mesia de pe paginile pătate de ulei şi înverzite de firele de iarbă ale jurnalului meu, poate că nu ar spune nimic din ce se spune în această carte. Şi totuşi acel Mesia m-a învăţat multe: anume că atragem în vieţile noastre toate acele lucruri pe care le gândim, de exemplu - dac-o fi aşa, am ajuns unde sunt acum dintr-un motiv, şi tu la fel. Probabil că nu ţii în mâini această carte dintr-o coincidenţă; poate că citeşti întâmplările acestea pentru a-ţi aminti de aventuri trăite în trecut. Eu am ales să gândesc aşa. Şi am mai ales să cred că Mesia al meu aste ancorat undeva într-o altă dimensiune, nicidecum în imaginaţie, că ne priveşte pe amândoi şi râde cu poftă văzând că toate ni se întâmplă exact aşa cum a plănuit mintea noastră.

Richard Bach

1

1 A fost odată un învăţător venit pe pământ,
născut în sfântul ţinut din Indiana, crescut pe
întinderile mistice de la răsărit de Fort Wayne.

2 Învăţătorul s-a deprins cu ştiinţa lumii acesteia
în şcolile publice din Indiana, şi când s-a făcut

mare a devenit mecanic de automobile.

3. Însă învăţătorul avea o înţelepciune ce
aparţinea altor lumi, altor şcoli, altor vieţi pe care
le-a trăit. Şi-a amintit lucruri care l-au făcut să

devină înţelept şi pătrunzător, astfel că ceilalţi,

văzându-i puterea, au venit să-i ceară povaţă.

4. Învăţătorul credea că are tăria să se ajute pe
sine şi pe ceilalţi, şi simţea că asta îi era menirea,

iar oamenii, văzându-i entuziasmul, au venit la el

să-i tămăduiască de necazuri şi boli.

5. Învăţătorul credea că este bine ca fiecare om

să se considere fiu al lui Dumnezeu, şi din moment

ce şi el se considera astfel, învăţătorul chiar era

fiul lui Dumnezeu iar magazinele şi garajele unde

lucra au devenit neîncăpătoare pentru toţi aceia

care îi căutau ştiinţa şi atingerea; iar străzile

învecinate erau pline de oameni care sperau ca

umbra învăţătorului să cadă asupra lor şi să le

schimbe vieţile.
 

6. S-a întâmplat ca vreo câţiva meşteri şi

conducători de magazine să-l roage pe învăţător

să-şi lase uneltele şi să-şi vadă de drum deoarece

era atât de căutat încât nici el, nici ceilalţi mecanici

nu mai aveau loc unde să repare automobilele.
 

7. Aşa că s-a mutat la ţară iar oamenii care l-au

urmat au început să-l numească Mesia, şi făcător

de minuni; iar dacă ei credeau cu tot sufletul

că era Cel Ales, aceasta îi era cu adevărat condiţia.
 

8. Dacă se întâmpla să plouă în timp ce se  adresa

mulţimii, nici o picătură de ploaie nu se lipea de

capetele celor care îl ascultau; cei din ultimele
rânduri îi auzeau cuvintele cu aceeaşi limpezime

ca cei din primul rând, fără să fie nici o clipă

tulburaţi de fulgerele sau de tunetele din văzduh.  

Şi le vorbea numai în pilde.

9. Şi le-a spus lor:

„În noi se află puterea de a îngădui sănătatea

sau boala, bogăţia sau sărăcia, libertatea sau

sclavia. Noi le stăpânim pe toate, nimeni altcineva."
 

10. Un om din mulţime a vorbit şi a spus:
„ Uşor de spus pentru tine, Învăţătorule, pentru

că tu te conduci după nişte legi străine nouă şi nu
trebuie să lucrezi. Un om obişnuit trebuie să
trudească pentru a supravieţui în această lume."
 

11. Învăţătorul i-a răspuns aşa:

„A fost odată o aşezare cu puţini locuitori în

vecinătatea izvoarelor unui râu cristalin.
 

12. Râul îşi ducea în tăcere curenţii pe lângă ei -

tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, buni şi răi,
curentul mergea în voie, neştiindu-şi decât

lucirile de cristal.
 

13. Fiecare făptură se agăţa cu dârzenie de
crenguţele şi de stâncile din râu, căci agăţatul

este un mod de a supravieţui, iar cu rezistenţa

împotriva curentului ne-am născut cu toţii.

14. Însă cineva a spus într-un sfârşit:

„M-am săturat de atâta agăţat. Poate că nu-mi

pot distinge calea însă am încredere că acest

curent ştie încotro se îndreaptă şi îl voi lăsa să

mă ducă unde vrea. Tot agăţându-mă voi muri

de plictiseală. "
 

15. Celelalte creaturi au râs şi au spus: 

„Prostule! Îndrăzneşte să-ţi dai drumul şi acel

curent pe care îl venerezi te va arunca

rostogolindu-te şi strivindu-te de stânci şi

vei muri mai repede decât de plictiseală".
 

16. Temerarul însă nu le-a dat atenţie şi, inspirând

adânc, şi-a dat drumul. într-o clipă a fost luat de apa

învolburată, rostogolit şi zdrobit de stânci.
 

17. Totuşi, după un timp, cum omul refuza în
continuare să se prindă de ceva, curentul l-a ridicat
uşor la suprafaţă, s-a lovit în continuare însă nu
părea să fi simţit vreo durere.
 

18. Iar cei de pe celelalte maluri, cărora le era
necunoscut, au strigat: „Priviţi, un miracol! E unul
dintre noi şi totuşi pluteşte! Priviţi cum Mesia

a venit să ne salveze pe toţi!"
 

19. Omul purtat de curent a rostit:

„Nu sunt Mesia aşa cum nici tu nu eşti. Râului

îi place să ne poarte liber pe undele sale, trebuie

doar să îndrăznim să ne dăm drumul. Adevărata

noastră menire este această călătorie, această

aventură".

20. Aceştia au strigat în continuare „Salva­torul!!"

căţărându-se pe stânci, însă în momentul când 

l-au căutat din nou cu privirea, acesta dispăruse

iar ei au rămas singuri să compună legende despre

un Salvator."
 

***

 21. A început să se îngrijoreze când vedea mul­ţimi

de oameni strângându-se în jurul lui zi de zi, mai

aproape, mai insistenţi şi mai ameninţători ca
niciodată, când vedea că aceştia îl obligă să-i vindece
fără încetare şi să-i întreţină cu miracolele lui, să
înveţe pentru ei şi să le trăiască vieţile. Aşa că s-a
retras în acea zi în singurătate pe un vârf de deal
ascuns şi s-a rugat.

22. Şi a spus în cugetul său:

„Atotputernice, binevoieşte şi ridică de pe umerii

mei această povară, îngăduie să las de-o parte

această sarcină insu­portabilă. Nu pot trăi vieţile

altor suflete, şi totuşi mii de oameni îmi strigă să

le dăruiesc viaţa. Mă căiesc pentru ce am lăsat

să se întâmple. Şi binevoieşte dar să mă întorc

la motoarele mele şi mă lasă să trăiesc la fel ca

ceilalţi."

23. Atunci o voce îi vorbi pe acel vârf de deal, o 

voce care nu era nici bărbătească, nici femeiască,
nici puternică, nici slabă, doar infinit de blândă. Şi
acea voce i-a spus:

„Facă-se nu voia mea ci a ta, pentru că dorinţa ta

este şi dorinţa mea. Mergi dar şi trăieşte ca un om

şi fii mulţumit pe pământ."

24. Auzind asta, învăţătorul mult s-a bucurat, a
mulţumit şi a coborât dealul murmurând un cântec
al mecanicilor. Când oamenii l-au înconjurat cu
necazurile lor cerându-i să vindece în locul lor, să
înveţe în locul lor, să îi hrănească fără încetare din
înţelepciunea sa şi să îi distreze cu minunile lui,
acesta a zâmbit mulţimii şi le-a spus cu bucurie:
„Demisionez".

25. Pentru un moment gloata a rămas mută de
uimire.

26. El le-a spus atunci: „Dacă un om i-ar spune

lui Dumnezeu că cea mai mare dorinţă a lui este

să-i ajute cu orice preţ, pe cei aflaţi în suferinţă,

iar Dumnezeu i-ar explica ce trebuie să facă, ar

trebui ca acel om să facă întocmai cum i-a spus

Dumnezeu?''

27. „Desigur învăţătorule! Au strigat cei mulţi.
Ar trebui să sufere cu recunoştinţă în suflet chiar

şi torturile iadului dacă Dumnezeu i-o cere!"

 
28. „Nu contează deci care ar fi torturile, nici
cât de grea ar fi sarcina?"
 

29. „Onorat va fi acela care s-ar lăsa spânzurat,
glorios va fi cel care s-ar lăsa răstignit pe un copac
şi ars de viu, căci le-a răbdat pe toate din vrerea
Domnului, au spus ei."
 

30. „Şi ce aţi face, le-a răspuns învăţătorul, dacă
Dumnezeu vi s-ar arăta şi v-ar spune:
«Vă poruncesc să fiţi fericiţi pe acest pământ câte

zile veţi mai avea». Ce aţi face atunci?"

31. Şi mulţimea a tăcut năucită, o linişte deplină
s-a lăsat pe pantele dealurilor şi de-a lungul văilor
înţesate de oameni.

32. Atunci învăţătorul a spus:

„Pe cărarea către fericire vom găsi înţelepciunea

pentru care am ales viaţa aceasta. Asta am învăţat

astăzi şi am ales să vă las să vă vedeţi de drum."

33. Şi şi-a văzut de drum prin mulţime, i-a părăsit

şi a revenit la viaţa de zi cu zi, la cele obişnuite, la

maşinile lui.

Dialoguri de inimi

"Inima mea e cea mai frumoasă"  - strigă un cocor cerului înalt
şi soarele zâmbi auriu
mângâind cald aripile păsării!

 
"Inima mea e plină de iubire" - rosti timid, înroşindu-se tot,
firul de mac din câmpul întins pe pământ
şi soarele străluci intens
atingând protector petalele florii!

 
"Inima mea arde de iubire" - şuieră cu limbi roşietice
focul aprins, ce preface în fum
uscăturile, buruienile, ţepii
şi soarele vibră arzător alungând toţi norii!

 
"Inima mea e toată iubire" - fremătă marea
şi ţărmul atins de valurile ei se lăsă cucerit imediat,
iar soarele se oglindi îndrăgostit
în apele ei adânci!

 
"Inima mea nu mai e, e doar iubire tot ce sunt!" - şopti femeia
strângându-şi copilul la piept,
murmură femeia printre gemetele dragostei,
suspină femeia în genunchi, printre icoane
şi soarele păli pe albastrul de cer,
ruşinat că se mândrea cu iubirea lui mare!

 
Femeia îndrăgostită de soare,
de flori,
de păsări,
de apă
şi foc,
de viaţă
şi de dincolo de viaţă
îşi ridică cu umilinţă privirea spre Inima lui Dumnezeu
şi se abandonă Iubirii!

 poezie de Simina

Eu văd… contemplu… devin.

   

Download mp3

 

Eu văd,

contemplu,

devin.

Pătrund fiece clipă 

neatinsă şi pură

fără nici o aşteptare

ecoul iubirii

ecoul păcii.

Sunt topită în contemplarea frumuseţii vieţii,

în ochii mei

sute de stele strălucesc

cristalizând 

pământul, Eu Sunt,

cântecul, devin.

Eu, Sufletul călător,

Ermitul

Luptătorul

Îndrăgostitul de tot ceea ce există

explodez 

în mii de poeme

de iubire

în timpul mereu curgător.

Eu văd...

Contemplu...

Devin.

 

~ Serena Devi, 21st July 2012~

Să mai şi râdem - Zodiactopia I

Chiar dacă fiecare fiinţă umană este unică, noi ne confruntăm cu toţii de regulă cu aceleaşi tipuri de situaţii. Şi totuşi, uneori ajungem să credem că suntem singurii care trăim anumite experienţe, resimţind diferenţa celorlalţi, înstrăinarea şi singurătatea. În căutare de afirmare şi acceptare, de multe ori simţim cu acuitate privirea celorlalţi şi suntem foarte sensibili la cel mai mic semn de respingere. Mai devreme sau mai târziu, putem ajunge să credem că e ceva în neregulă cu noi.

A te simţi prost cu tine însuţi reprezenta o „ocupaţie” apreciată de aşa-zişii filosofi mult înainte de inventarea şi apariţia televizorului, dar trebuie să recunoaştem că ea nu reflectă o stare de înţelepciune. În schimb, adoptarea autoironiei, şi anume a face haz de propriul nostru comportament, de caracterul şi defectele noastre poate produce efecte miraculoase atât în noi cât şi în jurul nostru! Cunoaştem cu toţii persoane care după ce au trecut printr-o perioadă întunecată „s-au scufundat” în presupusa lor nefericire. Totuşi, există şi oameni care nu ezită chiar şi în acest fel de momente să se abandoneze serenităţii inerente a sufletului şi să arate lumii zâmbetul beatific al inocenţei.

„Efectele secundare” pe care le veţi constata cu încântare dacă vă amplificaţi simţul umorului includ şi „riscul” implicit de a fi foarte fericiţi, de a fi mult mai simpatizaţi de cei din jurul vostru şi de a avea o excelentă relaţie de cuplu… Umorul acoperă toate situaţiile umane posibile, exprimă nenumărate aspecte ale vieţii pe pământ şi permite scoaterea la lumină a diferitelor faţete ale bogatei personalităţi a fiecăruia. Acesta ne permite să devenim mai puternici, să adoptăm o atitudine de înfruntare a dificultăţilor întâlnite, în loc să începem să ne regretăm soarta şi să adoptăm politica struţului – că doar e la modă politica, nu?

Atunci când ne confruntăm cu dificultăţi, umorul este o alternativă care merită luată în considerare, în locul unui comportament tensionat, închis, adică disperat, presupus „inteligent” prin care abatem atenţia celorlalţi de la noi – doar suntem bine, nu e aşa? Să nu uităm în acest sens proverbul românesc care spune că „Prostul nu e prost destul până nu e şi fudul.” În ciuda ideii preconcepute a unora că râsul este stupid şi vulgar, ar trebui să ne gândim la faptul că doar o persoană cu adevărat inteligentă ne poate face să râdem prin aerul său nătâng.

Umorul, ca o modalitate subtilă de evocare a anumitor aspecte,  ne poate ajuta să exprimăm ce avem pe suflet fără a ne ofensa interlocutorul. Atunci când spunem ceva într-o manieră serioasă cu greu mai putem să ne luăm cuvintele înapoi dacă l-am rănit pe celălalt, pe când dacă privim situaţia dintr-un unghi plin de haz ne putem scuza şi încerca să salvăm situaţia. Intuitiv toţi ne putem da seama că umorul este un ansamblu de mecanisme, atitudini şi interpretări care odată stăpânite cu abilitate ne fac să apărem celorlalţi într-o lumină magică, precum un scamator care trezeşte încântarea copiilor din noi.

Puteţi citi mai multe despre simţul umorului si efectele sale aici iar  în continuare mai jos, ca aplicaţie directă pentru cei care înţeleg engleza, umor pe teme astrologice în imagini, la care la care să râdeţi copios pe seama anumitor trăsături specifice zodiei voastre sau împreună cu prietenii. Am selectat câteva imagini „de sezon” şi mai ales cu Leul, personajul principal al acestei perioade a anului (şi nu numai :) 

În aceste imagini, energia şi esenţa fiecărei zodii sunt înfăţişate într-un mod umoristic. Interacţiunea dintre diferitele zodii poate părea surprinzătoare, familiară, sau poate necesita aprofundarea înţelegerii lor. Acţiunile personajelor zodiacului se desfăşoară mai ales în natură, acolo de unde îşi au originea energiile lor specifice: pământ, aer, apă şi foc. 


(Zodiactopia features 12 signs, which represent the energy and essence of each sign in humorous way. Interactions between different signs might seem wild, familiar or might require more reflective investigation. Their activities take place in the wild nature, where their original energies are derived from: water, earth, fire and air. The author of Zodiactopia is Mikispink)

* * *

Aqua, Aries, Pisces, Cancer, Scorpio, Taurus!

* * *

Libra Aries

* * *

Pisces Libra

* * *

Leo Virgo

* * *

Capricorn, Pisces, leo, aries!

* * *

Leo Capricorn

* * *

Leo Libra

* * *

Leo, virgo, gemini, scorpio!

* * *

sagg pisces leo!

* * *

Leo Aqua!

 

Tot ceea ce n-am iubit la timp, am pierdut

 
În miezul celor mai sterile ceasuri pe care le-am trăit, nu există, daca voi cerceta atent, decât aceeaşi greşeală repetată în forme diferite: n-am înţeles că, tot ceea ce n-am iubit la timp, am pierdut.

De ce dispare dragostea după un timp, de ce doi oameni care s-au iubit ajung să se urască, să-şi creeze zile negre unul altuia ori să cunoască suferinţe interioare de neimaginat?

Despre Tinereţe

Download mp3

Scriitorul Ullman spunea:

„A fi şi a rămâne mai mereu tânăr este cu putinţă. Tinereţea nu-i doar o perioadă a vieţii, căci ea este, înainte de toate, o stare constantă şi minunată a minţii . Ea este un efect mirific al voinţei puternice superioare, o calitate admirabilă a imaginaţiei creatoare, o emoţie copleşitoare, benefică, intensă, o victorie deplină a curajului asupra timidităţii, a chemării aproape irezistibile a gustului tainic de aventură asupra stării călduţe pe care o oferă confortul şi asupra prejudecăţilor prosteşti.

Nu devii niciodată bătrân doar pentru că ai trăit un anumit număr de ani. Devii bătrân atunci când începe să-ţi fie frică să iubeşti intens şi fără măsură. Devii bătrân atunci când dezertezi, dând dovadă de laşitate, şi refuzi să mai aspiri fiind plin de entuziasm către idealurile divine, sublime.

Trecerea anilor îţi ridează pielea. Renunţarea laşă la cele mai înalte idealuri divine îţi ridează în mod inevitabil sufletul. Toate preocupările noastre josnice, meschine care ne acaparează, toate îndoielile, toate suspiciunile, toate fricile şi toate disperările sunt duşmanii noştri insidioşi, care ne covârşesc încetul cu încetul, ne fac să ne cocoşăm şi ne determină să ne aplecăm către pământ, obligându-ne să devenim una cu ţărâna sau să devenim nişte rămăşiţe necurate înainte de a muri. 

Mereu tânăr este doar acela care, iubind constant şi fără măsură, este şi rămâne un mare curios. El se miră şi se minunează neâncetat în faţa tainelor pe care Dumnezeu i le revelează, descoperind, îmbătat de extaz, mistere acolo unde ceilalţi oameni nu văd nimic deosebit, din cauza opacităţii şi închistării lor.

Un asemenea om se întreabă şi întreabă, întocmai ca un etern copil foarte curios: oare de ce se petrece aceasta? Oare ce va urma după aceea?

El provoacă cu ajutorul lui Dumnezeu evenimentele minunate prin intermediul gândirii sale optimiste, creatoare, puternice şi descoperă mereu noi şi noi bucurii în jocul divin al vieţii.

El contemplă cu atenţie toate sincronicităţile care îi apar din când în când în existenţa sa şi le descoperă semnificaţiile ascunse, înţelegând totodată că acestea toate sunt un dialog al lui Dumnezeu Tatăl cu el. El ştie că, în realitate, eşti la fel de tânăr precum iubirea ta fără măsură şi credinţa fermă şi de nezdruncinat pe care o ai în Dumnezeu.

El a descoperit deja că de fapt eşti la fel de bătrân pe cât de mari sunt închistările, suspiciunile şi îndoielile tale.

El ştie foarte bine că întotdeauna cei perverşi îi judecă pe toţi ceilalţi oameni de-a valma, după propria lor perversitate.

El ştie că atât frumuseţea, cât şi urâţenia se află în ochii privitorului.

El ştie că eşti la fel de tânăr precum îţi este de mare, constantă şi puternică încrederea în sine şi speranţele divine pe care le ai. El ştie că eşti la fel de bătrân ca şi descurajarea şi disperarea ta.

El ştie că poţi să rămâi mai mereu tânăr atâta timp cât vei fi un veşnic îndrăgostit, un romantic incurabil, un iubitor fără măsură, o fiinţă plină de o exemplară bunăvoinţă, veselă, plină de candoare, pură, delicată, tandră şi receptivă.

El ştie că poţi să debordezi de fericire de zeci de ori pe zi atunci când eşti şi rămâi mai mereu receptiv la tot ceea ce este bun, frumos, măreţ, adevărat, sublim, înălţător şi divin.

El ştie că, deşi trăieşti pe Pământ, este cu putinţă să exişti, totodată, într-un tainic paradis atunci când eşti fără încetare receptiv la glasul misterios al inimii, la mesajele îmbătătoare ale energiei iubirii, la spiritele naturii, la omul de lângă tine care are nevoie de ajutor, la chemarea enigmatică a infinitului şi la toate mesajele misterioase care îţi vin de la Dumnezeu.