ILUZII - Aventurile unui Mesia reticent (1)

Există o întrebare pe care am auzit-o nu o dată după ce am publicat Pescăruşul Jonathan: „Ce vei scrie în continuare, Richard? Ce urmează după Jonathan?"

Am răspuns atunci că nu mai simt nevoia să scriu nici măcar un cuvinţel, şi că toate cărţile mele formează o singură voce care a spus lumii tot ce i-am cerut eu să spună. Cu toate că era plăcut să nu mai lucrez nopţile, mă simţeam ca şi cum aş fi suferit de foame, ca şi cum aş fi vrut să conduc din nou o maşină după mai mult timp de mers pe jos.

Încă obişnuiam ca în fiecare vară să zbor cu bătrânul meu biplan spre ţinuturile luxuriante ce mărgineau marea în vestul Americii şi să transport persoane pentru trei dolari cursa. Aşa am început să mă simt bântuit de vechi frământări - mai aveam ceva de spus.

Nu îmi place deloc să scriu. Dacă aş reuşi să întorc spatele unei idei, şi să dispar în întuneric, dacă aş reuşi să închid uşa în nas unui gând, nu aş pune vreodată mâna pe un creion.

Însă din când în când se produce în mintea mea o explozie ca de dinamită cu cioburi de sticlă şi bucăţi de cărămidă care lovesc frontal un perete şi cineva mă pândeşte dintre grămezile de moloz, mă apucă de guler şi-mi spune şoptit: „ Nu-ţi dau drumul până nu mă exprimi în cuvinte puse pe hârtie ". În acest fel m-am întâlnit cu „Iluziile".

Acolo, în acele ţinuturi, obişnuiam să stau întins şi să exersez evaporarea norilor, şi nu reuşeam să mă eliberez de acele gânduri... cum ar fi fost dacă ar fi apărut cineva care s-ar fi priceput într-adevăr la asta şi care ar fi putut să-mi explice cum funcţionează lumea mea, cum aş putea-o pătrunde. Cum ar fi fost dacă aş fi întâlnit un geniu... dacă un Siddhartha sau un Iisus ar fi venit pe pământ în zilele noastre, cu putere asupra iluziilor omeneşti izvorâtă din cunoaşterea realităţii ce se ascunde în spatele lor? Cum ar fi fost să-l cunosc personal, să piloteze şi el un biplan şi să aterizeze pe aceeaşi pajişte cu mine? Ce ar spune oare atunci, cum s-ar comporta?
 

Poate că nu ar fi ca acel Mesia de pe paginile pătate de ulei şi înverzite de firele de iarbă ale jurnalului meu, poate că nu ar spune nimic din ce se spune în această carte. Şi totuşi acel Mesia m-a învăţat multe: anume că atragem în vieţile noastre toate acele lucruri pe care le gândim, de exemplu - dac-o fi aşa, am ajuns unde sunt acum dintr-un motiv, şi tu la fel. Probabil că nu ţii în mâini această carte dintr-o coincidenţă; poate că citeşti întâmplările acestea pentru a-ţi aminti de aventuri trăite în trecut. Eu am ales să gândesc aşa. Şi am mai ales să cred că Mesia al meu aste ancorat undeva într-o altă dimensiune, nicidecum în imaginaţie, că ne priveşte pe amândoi şi râde cu poftă văzând că toate ni se întâmplă exact aşa cum a plănuit mintea noastră.

Richard Bach

1

1 A fost odată un învăţător venit pe pământ,
născut în sfântul ţinut din Indiana, crescut pe
întinderile mistice de la răsărit de Fort Wayne.

2 Învăţătorul s-a deprins cu ştiinţa lumii acesteia
în şcolile publice din Indiana, şi când s-a făcut

mare a devenit mecanic de automobile.

3. Însă învăţătorul avea o înţelepciune ce
aparţinea altor lumi, altor şcoli, altor vieţi pe care
le-a trăit. Şi-a amintit lucruri care l-au făcut să

devină înţelept şi pătrunzător, astfel că ceilalţi,

văzându-i puterea, au venit să-i ceară povaţă.

4. Învăţătorul credea că are tăria să se ajute pe
sine şi pe ceilalţi, şi simţea că asta îi era menirea,

iar oamenii, văzându-i entuziasmul, au venit la el

să-i tămăduiască de necazuri şi boli.

5. Învăţătorul credea că este bine ca fiecare om

să se considere fiu al lui Dumnezeu, şi din moment

ce şi el se considera astfel, învăţătorul chiar era

fiul lui Dumnezeu iar magazinele şi garajele unde

lucra au devenit neîncăpătoare pentru toţi aceia

care îi căutau ştiinţa şi atingerea; iar străzile

învecinate erau pline de oameni care sperau ca

umbra învăţătorului să cadă asupra lor şi să le

schimbe vieţile.
 

6. S-a întâmplat ca vreo câţiva meşteri şi

conducători de magazine să-l roage pe învăţător

să-şi lase uneltele şi să-şi vadă de drum deoarece

era atât de căutat încât nici el, nici ceilalţi mecanici

nu mai aveau loc unde să repare automobilele.
 

7. Aşa că s-a mutat la ţară iar oamenii care l-au

urmat au început să-l numească Mesia, şi făcător

de minuni; iar dacă ei credeau cu tot sufletul

că era Cel Ales, aceasta îi era cu adevărat condiţia.
 

8. Dacă se întâmpla să plouă în timp ce se  adresa

mulţimii, nici o picătură de ploaie nu se lipea de

capetele celor care îl ascultau; cei din ultimele
rânduri îi auzeau cuvintele cu aceeaşi limpezime

ca cei din primul rând, fără să fie nici o clipă

tulburaţi de fulgerele sau de tunetele din văzduh.  

Şi le vorbea numai în pilde.

9. Şi le-a spus lor:

„În noi se află puterea de a îngădui sănătatea

sau boala, bogăţia sau sărăcia, libertatea sau

sclavia. Noi le stăpânim pe toate, nimeni altcineva."
 

10. Un om din mulţime a vorbit şi a spus:
„ Uşor de spus pentru tine, Învăţătorule, pentru

că tu te conduci după nişte legi străine nouă şi nu
trebuie să lucrezi. Un om obişnuit trebuie să
trudească pentru a supravieţui în această lume."
 

11. Învăţătorul i-a răspuns aşa:

„A fost odată o aşezare cu puţini locuitori în

vecinătatea izvoarelor unui râu cristalin.
 

12. Râul îşi ducea în tăcere curenţii pe lângă ei -

tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, buni şi răi,
curentul mergea în voie, neştiindu-şi decât

lucirile de cristal.
 

13. Fiecare făptură se agăţa cu dârzenie de
crenguţele şi de stâncile din râu, căci agăţatul

este un mod de a supravieţui, iar cu rezistenţa

împotriva curentului ne-am născut cu toţii.

14. Însă cineva a spus într-un sfârşit:

„M-am săturat de atâta agăţat. Poate că nu-mi

pot distinge calea însă am încredere că acest

curent ştie încotro se îndreaptă şi îl voi lăsa să

mă ducă unde vrea. Tot agăţându-mă voi muri

de plictiseală. "
 

15. Celelalte creaturi au râs şi au spus: 

„Prostule! Îndrăzneşte să-ţi dai drumul şi acel

curent pe care îl venerezi te va arunca

rostogolindu-te şi strivindu-te de stânci şi

vei muri mai repede decât de plictiseală".
 

16. Temerarul însă nu le-a dat atenţie şi, inspirând

adânc, şi-a dat drumul. într-o clipă a fost luat de apa

învolburată, rostogolit şi zdrobit de stânci.
 

17. Totuşi, după un timp, cum omul refuza în
continuare să se prindă de ceva, curentul l-a ridicat
uşor la suprafaţă, s-a lovit în continuare însă nu
părea să fi simţit vreo durere.
 

18. Iar cei de pe celelalte maluri, cărora le era
necunoscut, au strigat: „Priviţi, un miracol! E unul
dintre noi şi totuşi pluteşte! Priviţi cum Mesia

a venit să ne salveze pe toţi!"
 

19. Omul purtat de curent a rostit:

„Nu sunt Mesia aşa cum nici tu nu eşti. Râului

îi place să ne poarte liber pe undele sale, trebuie

doar să îndrăznim să ne dăm drumul. Adevărata

noastră menire este această călătorie, această

aventură".

20. Aceştia au strigat în continuare „Salva­torul!!"

căţărându-se pe stânci, însă în momentul când 

l-au căutat din nou cu privirea, acesta dispăruse

iar ei au rămas singuri să compună legende despre

un Salvator."
 

***

 21. A început să se îngrijoreze când vedea mul­ţimi

de oameni strângându-se în jurul lui zi de zi, mai

aproape, mai insistenţi şi mai ameninţători ca
niciodată, când vedea că aceştia îl obligă să-i vindece
fără încetare şi să-i întreţină cu miracolele lui, să
înveţe pentru ei şi să le trăiască vieţile. Aşa că s-a
retras în acea zi în singurătate pe un vârf de deal
ascuns şi s-a rugat.

22. Şi a spus în cugetul său:

„Atotputernice, binevoieşte şi ridică de pe umerii

mei această povară, îngăduie să las de-o parte

această sarcină insu­portabilă. Nu pot trăi vieţile

altor suflete, şi totuşi mii de oameni îmi strigă să

le dăruiesc viaţa. Mă căiesc pentru ce am lăsat

să se întâmple. Şi binevoieşte dar să mă întorc

la motoarele mele şi mă lasă să trăiesc la fel ca

ceilalţi."

23. Atunci o voce îi vorbi pe acel vârf de deal, o 

voce care nu era nici bărbătească, nici femeiască,
nici puternică, nici slabă, doar infinit de blândă. Şi
acea voce i-a spus:

„Facă-se nu voia mea ci a ta, pentru că dorinţa ta

este şi dorinţa mea. Mergi dar şi trăieşte ca un om

şi fii mulţumit pe pământ."

24. Auzind asta, învăţătorul mult s-a bucurat, a
mulţumit şi a coborât dealul murmurând un cântec
al mecanicilor. Când oamenii l-au înconjurat cu
necazurile lor cerându-i să vindece în locul lor, să
înveţe în locul lor, să îi hrănească fără încetare din
înţelepciunea sa şi să îi distreze cu minunile lui,
acesta a zâmbit mulţimii şi le-a spus cu bucurie:
„Demisionez".

25. Pentru un moment gloata a rămas mută de
uimire.

26. El le-a spus atunci: „Dacă un om i-ar spune

lui Dumnezeu că cea mai mare dorinţă a lui este

să-i ajute cu orice preţ, pe cei aflaţi în suferinţă,

iar Dumnezeu i-ar explica ce trebuie să facă, ar

trebui ca acel om să facă întocmai cum i-a spus

Dumnezeu?''

27. „Desigur învăţătorule! Au strigat cei mulţi.
Ar trebui să sufere cu recunoştinţă în suflet chiar

şi torturile iadului dacă Dumnezeu i-o cere!"

 
28. „Nu contează deci care ar fi torturile, nici
cât de grea ar fi sarcina?"
 

29. „Onorat va fi acela care s-ar lăsa spânzurat,
glorios va fi cel care s-ar lăsa răstignit pe un copac
şi ars de viu, căci le-a răbdat pe toate din vrerea
Domnului, au spus ei."
 

30. „Şi ce aţi face, le-a răspuns învăţătorul, dacă
Dumnezeu vi s-ar arăta şi v-ar spune:
«Vă poruncesc să fiţi fericiţi pe acest pământ câte

zile veţi mai avea». Ce aţi face atunci?"

31. Şi mulţimea a tăcut năucită, o linişte deplină
s-a lăsat pe pantele dealurilor şi de-a lungul văilor
înţesate de oameni.

32. Atunci învăţătorul a spus:

„Pe cărarea către fericire vom găsi înţelepciunea

pentru care am ales viaţa aceasta. Asta am învăţat

astăzi şi am ales să vă las să vă vedeţi de drum."

33. Şi şi-a văzut de drum prin mulţime, i-a părăsit

şi a revenit la viaţa de zi cu zi, la cele obişnuite, la

maşinile lui.