Frumuseţe Iubire Înţelepciune: SUNT FATA ÎMPĂRATULUI ROŞ. NU L-AŢI VĂZUT CUMVA PE HARAP-ALB?

Unii spun că tata, împăratul Roş, având inimă haină, nu se mai satură de a vărsa sânge omenesc; se spune despre el că e un om pâclişit şi răutăcios la culme: nu are milă de om nici cât de un câine. Dar vorba ceea: "La unul fără suflet trebuie unul fără de lege". Nădăjduiesc totuşi că i-a veni cineva vreodată de hac, şi-o mai da şi el peste oameni, nu peste butuci, ca până acum.

Alții spun că eu, fata lui, sunt o farmazoană cumplită, şi că din pricina mea se fac atâtea jertfe; alţii întăresc spusele celorlalți, zicând că pot să mă transform în pasăre măiastră şi ia-mi urma daca poţi! Un lucru e sigur, fata împăratului Roş nu se capătă aşa de lesne. Cum zice tata, "fata nu-i de cele de pe drumuri, s-o luaţi numai aşa, cum s-ar întâmpla."

Dar există cineva în lumea asta, un om bun, viteaz şi milostiv, care i-ar putea veni de hac. Îl cheamă Harap-Alb. Doar el ar putea să vină să mă scoată de aici. Îl tot aştept. Mi-a spus mie Sfânta Duminică să nu deznădăjduiesc, că va veni într-o zi. Nu pe un cal alb- ci pe-o răpciugă de cal, grebănos, dupuros și slab, de-i numeri coastele- şi nu urmat de un alai impresionant- ci cu o şleahta de golani, care de care mai ciudat... Dar mi-a spus să am încredere, căci va trece peste toate încercarile- şi nu vor fi puţine!- şi-om face nuntă mare, la care om pofti Crăiasa furnicilor, Crăiasa albinelor și Crăiasa zânelor, minunea minunilor din ostrovul florilor! crai, crăiese și-mpărați, oameni în seamă băgaţi, ş-un păcat de povestar, fără bani în buzunar. Mi-a spus Sfanta că povestea noastra se va încheia aşa....

"Lumea de pe lume s-a strâns de privea, / Soarele şi luna din cer le râdea."

Iată stau şi îl aştept. Dar tot nu vine... Tare mi-e teamă că Harap-Alb e adormit pe undeva şi n-are nimeni apă vie să îi dea, să îi amintească de mine şi de ce are de făcut pe lumea asta. Să îi spuneţi voi, vă rog, dacă îl vedeţi, că îl aştept aici, în împărăţia unde lumea toată e pe dos, toate merg cu capu-n jos; puţini suie, mulţi coboară, unul macină la moară. Aici, unde acel unul are în mână şi pâinea, şi cuţitul şi taie de unde vrea şi cât îi place, tu te uiţi şi n-ai ce-i face. Vorba ceea: "Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale".

De n-a plecat încă, să-i spuneţi voi că tatăl lui îl va chema, pe el şi pe ceilalţi doi fraţi ai săi, să vadă care dintre ei ar fi destoinic să conducă peste o ţară mare şi bogată, ţara Împăratului Verde. Ceilalţi fraţi vor încerca, dar se vor întoarce ruşinaţi, speriaţi de-un urs ce le va tăia calea într-o noapte. (de-ar şti ei că nici măcar nu este urs, ci doar tatăl lor ce îi încearcă...). Ei nu sunt de împărat, nici împărăţia de ei- vorba tatălui lor: "decât să încurci numai aşa lumea, mai bine să şezi departe, cum zici, căci, mila Domnului: "Lac de-ar fi, broaşte sunt destule". Să-i spuneţi voi să îndrăznească el! Când îl va vedea pe tatăl său posomorât că le vorbeşte: "— Ce mânca văd eu bine că ai, despre asta nu e vorbă, fătul meu, zise craiul posomorât, dar ia spuneţi-mi: ruşinea unde o puneţi? Din trei feciori câţi are tata, nici unul să nu fie bun de nimica?!

Apoi, drept să vă spun, că atunci degeaba mai stricaţi mâncarea, dragii mei... Să umblaţi numai aşa, frunza frăsinelului, toată viaţa voastră şi să vă lăudaţi că sunteţi feciori de crai, asta nu miroase a nas de om... Cum văd eu, frate-meu se poate culca pe o ureche din partea voastră; la sfântul Aşteaptă s-a împlini dorinţa lui. Halal de nepoţi ce are! Vorba ceea:

La plăcinte, înainte
Şi la război, înapoi.",

atunci să nu stea pe gânduri. Să se hotărască atunci pe loc şi să făgăduiască să nu dea şi el cinstea pe ruşine şi să nu se mai întoarcă, odată pornit din casa împăratului, şi de s-a întâlni cu moartea în cale.

Şi când a fi să plece, să îi ceară tatălui nu haine, cal şi arme noi, ci chiar hainele şi armele cu care a fost bătrânul mire, că mult l-or ajuta, chiar de par vechi, ponosite şi ruginite. Au ele rostul lor, acele haine vechi cu atâtea taine ce le poartă în ele, chiar de nu dai doi bani pe ele... Cât despre cal, să îi spuneţi tot voi cum să îl ghicească. Vor fi mulţi cai acolo în herghelie, frumoşi, tineri şi în putere, însă doar unul dintre ei ar putea mânca jăratic – şi doar acela îl va putea duce la împărăţie şi ar putea să îl scape din multe primejdii. Să suie în pod şi să coboare el de-acolo un căpăstru, un frâu, un bici şi o şa, chiar de sunt toate toate colbăite, sfărogite şi vechi ca pământul. Să scoata dintr-un gherghiriu niște straie foarte vechi, un arc, niște săgeţi, un paloş şi un buzdugan- vor fi toate pline de rugină, dar să le grijeasca bine şi să le pună deoparte. Toţi au uitat de ele... de-ar şti ei ce comori sunt.... Pe urmă să umple o tavă cu jăratic, să meargă cu ea la herghelie şi să o pună jos între cai. Şi atunci, va iesi din mijlocul hergheliei răpciugă de cal. Dar să nu cumva să creadă atunci că decât cu aşa cal, ghijoagă uricioasă, mai bine pedestru, că mare greşeala ar face. Căci calul acesta slăbănog, de-i dai jăratic, odată se va scutura şi va fi cel mai frumos din toată herghelia. Şi, doar el ar putea să zboare cu dânsul până la nouri şi apoi să se lase în jos ca o săgeată. Şi până la lună şi iar să se lasă în jos mai iute decât fulgerul. Şi până la soare şi iarasi inapoi. Căci ceilalţi sunt frumosi şi tineri, dar doar acesta bătrân, nebăgat în seamă, deşi nu dai doi bani pe el, doar el e păstrator de taine şi puteri nebanuite- trebuie doar să îi dea jăratic şi să îl asculte şi îl poate purta ca vântul ori ca gândul, să ajungă soarele cu picioarele, luna cu mâna şi prin nouri să caute cununa.

Tatăl lui îl va sfătui să se fereasca de omul roş şi, mai ales, de cel spân. Să-i mai amintiţi şi voi, dacă îl vedeţi pe drum.

Mă tem ca îl va păcăli totuşi spânul, căci tare e viclean. Cum vine el mereu când îţi e greu şi se oferă să îţi scurteze el cărările şi să te ajute, te poate prinde când eşti slab că te trezeşti zicând - "Rău-i cu rău, dar e mai rău făr' de rău." Ajungi să crezi că poate sunt numai oameni spâni pe lume. Şi chiar dacă n-or fi, îţi spui "când nu sunt ochi negri, săruţi şi albaştri!"Aşa lucrează Spânul. Şi te loveste apoi pe la spate când ţi-e lumea mai dragă. Şi când găseşte oameni care ţin la viaţă înainte de toate, îi face slugi - daca vor să mai vadă soarele cu ochii şi să mai calce pe iarbă verde, atunci trebuie să i se jure pe ascuţişul paloşului că îi vor da ascultare şi supunere întru toate, chiar şi-n foc de le-ar zice să se arunce. Şi atâta vreme au a îl sluji, până când or muri şi iar or învia. Şi le spune ca oriunde vor merge cu el, nu care cumva să bleşteasca din gură către cineva despre ceea ce a urmat între ei, că îi va şterge de pe faţa pământului. Şi uite aşa cad oamenii în plasa Spânului, mereu. Aşa o cădea dară şi Harap Alb, dar voi să îi spuneţi să meargă înainte, chiar şi asa. Să nu se teamă şi să îl lase şi pe Span să-şi joace calul. Că şi unii ca aceştia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte... Să zică şi el că a avut să tragă un păcat strămoşesc. Vorba ceea: "Părinţii mănâncă aguridă, şi fiilor li se strepezesc dinţii". Să nu stea la gânduri şi să îşi pună nădejdea în Dumnezeu, că mare-i puterea Lui; nu l-a lăsa el să sufere îndelung. "Ce-i e scris omului în frunte-i e pus." Doar' mare-i Cel-de-sus! S-or sfârşi ele şi încercările de la o vreme...

De-l va păcăli Spânul, îl va ţine în frau - cu palme şi în veşnică teamă. Căci deviza Spânului este: "Dacă dobitoacele n-ar fi fost înfrânate, de demult ar fi sfâşiat pe om. Şi trebuie să ştiţi că şi între oameni cea mai mare parte sunt dobitoace, care trebuiesc ţinuţi din frâu, dacă ţi-i voia să faci treabă cu dânşii. Ei, apoi... zi că nu-i lumea de-apoi! Să te ferească Dumnezeu când prinde mămăliga coajă."

Aşa se întâmplă când nu asculţi de bătrani, ajungi slugă la dârloagă. Dar să meargă înainte, orice-ar fi: ori cu capul de piatră, ori cu piatra de cap, tot atâta-i: să fie odată bărbat şi să nu-şi facă voie rea. Mare-i Dumnezeu, l-o scăpa el şi din aceasta!

Nădăjduiesc să îl ajute şi Sfânta Dumincă, dar dacă o fi adormit sau rătăcit pe undeva, nici nu ştiu dacă o vede şi dacă o aude. Poate îl treziţi voi, să-i mai spuneţi ce are de făcut. De nu, poate puterea milosteniei şi inima lui bună îi vor şopti totuşi să îl indrume pe calea ce o are de urmat.

Mi-e tare teamă că s-a ratacit pe drum- s-o fi pierdut în Grădina Ursului?! O fi murit în Pădurea Cerbului?! O fi pe undeva deznădăjduit şi asuprit de Spân, fără să mai găsească puterea să meargă mai departe.... mai spuneţi-i şi voi că tot ce a dat Dumnezeu, aşa a trebuit să se întâmple, şi n-ai cui bănui: pentru că nu-i după cum gândeşte omul, ci-i după cum vrea Domnul. Şi poate totul se întâmplă ca atunci când va ajunge şi el odată mare şi tare, să caute să judece lucrurile de-a fir-a-păr şi să creadă celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că va şti atunci ce e necazul. Dar până atunci, să mai rabde, căci cu răbdarea îi va frige pielea Spanului. Că dacă este să dai peste păcat, dacă-i înainte, te sileşti să-l ajungi, iar dacă-i în urmă, stai şi-l aştepţi. Mă rog, ce mai la deal, la vale? aşa e lumea asta şi, de-ai face ce-ai face, rămâne cum este ea; nu poţi s-o întorci cu umărul, măcar să te pui în ruptul capului. Vorba ceea: "Zi-i lume şi te mântuie". Dar să lase toate la o parte şi, până la una-alta, să facă ce îi zice Spânul. Şi, dă, stăpân nu-i? trebuie să-l asculţi. Vorba ceea: "Leagă calul unde zice stăpânul". Să-l lase în plata lui Dumnezeu, că şi-a da el Spânul peste om vrodată; pentru că nu-i nici o faptă fără plată, cum îmi zice mie mereu Sfânta Duminică.

Of, tare mai e păcătos Spânul asta- eu sunt aici departe şi nu pot sa îi vin de hac. Cum l-o fi ţinând el în frâu pe Harap-Alb. Parcă îl aud...."Numai eu îi vin de hac. Vorba ceea: "Frica păzește bostănăria". Mie unuia ştiu că nu-mi suflă nimene în borş: când văd că mâţa face mărazuri, ţi-o strâng de coadă, de mănâncă şi mere pădureţe, căci n-are încotro..." Ah, mi-e drag ca sarea-n ochi. Vorba ceea "Găsise un sat fără câini şi se primbla fără băţ". Că altă, ce pot să zic? E-nvăţat cu oameni care se tem şi de umbra lor, om fără lege ce e. De-aş fi eu bărbat....

Şi Harap-Alb cine ştie pe unde e? Cum s-o fi văietând el acum? "Parcă dracul vrăjește, de n-apuc bine a scăpa din una şi dau peste alta! Se vede că m-a născut mama într-un ceas rău, sau nu știu cum să mai zic, ca să nu greșesc înaintea lui Dumnezeu. Mă pricep eu tare bine ce ar trebui să fac, ca să se curme odată toate aceste. Dar m-am deprins a târâi după mine o viață ticăloasă. Vorba ceea: "Să nu dea Dumnezeu omului cât poate el suferi"." Să îi spuneţi voi, dacă îl vedeţi, că după vreme rea, a fi el vreodată şi senin. Dac'ar sta cineva să-şi facă seamă de toate cele, cum chiteşti el, apoi atunci ar trebui să vezi tot oameni morţi pe toate cărările... Să nu fie așa de nerăbdător! Să creadă că s-or schimba lucrurile în bine şi pentru el! Omul e dator să se lupte cât a putea cu valurile vieţii, căci este o vorbă: "Nu aduce anul ce aduce ceasul". Când sunt zile şi noroc, treci prin apă şi prin foc şi din toate scapi nevătămat. Vorba cântecului:

"Fă-mă, mamă, cu noroc,
Şi măcar m-aruncă-n foc."

Să încalece pe cal şi să se ţină bine, că o să îşi arate puterile, în ciuda Spânului, ca să-i pună venin la inimă.

Şi când o veni spre împărăţia tatălui meu, să ia aminte la toţi pe care îi întâlneşte în cale. Furnici, albine, gâzuliţe... Dar asta ştiu că o va face, e tare bun şi milostiv. Mult îi vor fi de ajutor. Ele cu tot neamul lor. Şi tot omul ce-l va întâlni, să ia ce-i bun în el, că sigur îl va ajuta. Dar şi-asta cred că va şti să facă, el e prietenos cu fiecare şi nu aduce nimănui nici o supărare. Dacă îl vedeţi pe drum, cu şleahta lui de golani ciudaţi, să le spuneţi să fie uniţi, cu gândul ăsta să adoarmă şi să se trezească: "într-un gând să ne unim, pe Harap-Alb să-l slujim şi tot prieteni să fim; căci cu vrajbă şi urgie raiul n-o să-l dobândim."

Şi să vină la tata să mă ceară cu îndrăzneală. Îi va trece prin foc, prin casa de aramă înfocată, să doarmă pentru veşnicie- cum a făcut şi cu alti peţitori. Dar ştiu eu că va trece şi peste asta. Îi va supune la multe încercări. Doar n-a spus tatăl lui Harap-Alb degeaba să se fereasca de omul roş: căci e liştai dracul în picioare, cum ar spune unii.

Dar ce n-aş da să-l aud pe tata zicând odată, plin de amărăciune: "— Măi, măi, măi! Aceştia-s curat sărăcie trimisă de la Dumnezeu pe capu meu. Mi se pare că, ia acum, mi-am dat şi eu peste oameni."

De-a reuşi să ajungă până aici, l-o încerca tata. Şi l-oi încerca şi eu. Cum altfel? O să mai aibă şi cu mine oleacă de vorbă. De n-a trece încercarea mea, n-oi merge, ferească Dumnezeu! Dar de-o avea noroc, voi merge cu el, oriunde mă va duce; îi voi zâmbi şi în pieptul nostru ar răsări... Ia, un Dor; Soare mândru, luminos şi în sine arzător, ce se naşte din scânteia unui ochi fermecător! Dar știu atâta, că am merge fără a simţi că mergem, părându-ni-se calea scurtă şi vremea şi mai scurtă; ziua ceas şi ceasul clipă; dă, cum e omul când merge la drum cu dragostea alăturea.

Şi când om fi noi doi împreună, atunci ştiu că va înnebuni Spânul. Şi mi-e teamă că îl va omorî pe Harap-Alb, ca un câine turbat de furie. Dar mi-a spus mie Sfânta Duminică că atunci şi-a arăta calul cu adevarat puterea şi mi ţi-l va înşfaca cu dinţii de cap, va zbura cu dânsul în înaltul cerului, şi apoi, dându-i drumul de-acolo, se va face Spânul până jos praf şi pulbere.

Şi şi de-a muri Harap-Alb, îl voi învia eu! cu Apa Vie! Parcă îl văd, frumos cum e, cum învie şi ştergându-se la ochi îmi zice suspinând:

"— Ei, da' din greu mai adormisem! "

"— Dormeai tu mult şi bine, Harap-Alb, de nu eram eu", i-aş zice atunci sărutându-l cu drag şi dându-i iar paloșul în stăpânire.

Ah, peste toate am trece, de-am fi amândoi. Că unde-i iubire, nimic nu îţi stă în cale. Şi peste toate ar trece, dacă ar porni odată la drum, că unde e Dumnezeu, răul ramâne doar atât cât trebuie. Şi toate şi toţi l-ar ajuta, că unde e milostenie şi inimă bună, nimic nu e prea greu. Şi ar învinge orice piedică, că doar căluţul lui – memorie a Neamului - ce ştie tainele a mii de ani, ar face multe minuni pentru el. Dar nu ştiu unde o fi.... unde o fi adormit.... şi nu e nimeni să-l trezească. Să-i dea să bea puţină apă vie, să-şi aminteasca cine e.

Poate îl vedeţi cumva pe drum. Opriţi-vă o clipă şi spuneţi-i vă rog tot ce v-am zis.

Şi de-ai fi Tu, Harap-Alb... Tu cel ce mă citeşti acum. Trezeşte-te şi hai! Îndrăzneşte! Ţara Ta Te aşteaptă!